Și acest lucru se întâmplă în zone unde experții nu au finanțarea și echipamentele necesare pentru a supraveghea virusul în mod adecvat, notează Reuters.
Asta înseamnă că există încă numeroase necunoscute legate de acest virus, de severitatea și modul în care se transmite, ceea ce complică răspunsul autorităților sanitare, potrivit declarațiilor de un grup de cercetători din Africa, Europa și SUA pentru Reuters.
”Îmi fac griji, deoarece în Africa lucrăm orbește”, a declarat dr. Dimie Ogoina , expert în boli infecțioase la Spitalul Universitar Niger Delta din Nigeria, președintele comitetului de urgență al OMS pentru mpox. El este primul care a avertizat, în 2017, cu privire la potențiala transmitere sexuală a mpox, cale acceptată, în prezent, de răspândire a virusului.
”Nu înțelegem foarte bine focarul nostru, iar dacă nu înțelegem foarte bine focarul, vom avea dificultăți în abordarea acestei probleme în ceea ce privește dinamica transmiterii, severitatea bolii și factorii de risc ai bolii”, spune dr. Ogoina. Și îmi fac griji pentru faptul că virusul pare să sufere mutații și să producă noi tulpini”.
În Congo au fost înregistrate în acest an peste 18.000 de cazuri suspecte de infecţii cu clada 1 şi clada 1b şi 615 decese, conform OMS. Au existat şi 222 de infecţii confirmate cu clada 1b în patru ţări africane în ultima lună, la care se adaugă câte un caz în Suedia şi respectiv Thailanda, identificate la persoane care au călătorit în Africa.
„Virusul care provoacă mpox a fost de obicei stabil şi a suferit mutaţii lente, dar mutaţiile declanşate de APOBEC pot accelera evoluţia virală”, a declarat Dr. Miguel Paredes, care studiază evoluţia virusului mpox şi a altor virusuri la Fred Hutchison Cancer Center din Seattle. „Toate cazurile de transmitere de la om la om ale mpox au această semnătură APOBEC, care înseamnă că suferă mutaţii puţin mai rapid decât ne-am aşteptat”.
Oamenii tinerii sunt mai vulnerabili în fața virusului Mpox, au avertizat epidemiologii în contextul preocupărilor legate de această „urgență de sănătate publică de interes internațional”, declarată astfel de Organizația Mondială a Sănătății.
Peste 96 la sută dintre toate aceste cazuri și decese au avut loc în Republica Democrată Congo. Mulți dintre cei afectați sunt copii: „Unul cu clada Ia, unde vedem mai mulți copii afectați, și unul care este această nouă cladă Ib, unde vedem mai mulți adolescenți și adulți afectați”, a spus Placide Mbala Kingebeni, specialist epidemiolog în Republica Democrată Congo.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) subliniază, pe lângă calea transmiterii sexuale, și faptul că este posibil ca virusul să rămână prezent o anumită perioadă pe îmbrăcăminte, lenjerie, obiecte, dar și pe suprafețe care au fost atinse de o persoană infectată.
O persoană care ar putea fi, totodată, expusă riscului de infecție dacă are tăieturi sau escoriații sau dacă își ating ochii, nasul, gura sau alte membrane, înainte de a se spăla pe mâini.
OMS recomandă curățarea și dezinfectarea suprafețelor și obiectelor, precum și spălarea mâinilor după atingerea suprafețelor sau a obiectelor potențial contaminate. Cu toate acestea, nu recomandă purtarea pe scară largă a măștilor.
Acest lucru este recomandat lucrătorilor din domeniul sănătății și persoanelor în contact cu o persoană bolnavă, precizează Margaret Harris, purtătorul de cuvânt al OMS.
FOTO: Shutterstock.