Viruși zombi: fascinant și înfricoșător, ce sunt și cum ne pot afecta?

O consecință a schimbărilor climatice pe care nu o prevedeam: apariția „virușilor zombi”. Ce sunt și cum ne pot afecta?
  • Publicat:
Viruși zombi: fascinant și înfricoșător, ce sunt și cum ne pot afecta?
Shutterstock

Dintre toate consecințele schimbărilor climatice, iată una pe care nimeni nu a prevăzut-o: apariția „virușilor zombi”. Ce sunt și cum ne pot afecta?

O echipă de cercetători europeni care analizează zona siberiană a descoperit și a reînviat 13 tipuri de viruși preistorici. Pe măsură ce vechiul pământ înghețat își pierde încet eticheta de „ținut liniștit” din cauza creșterii temperaturilor, tot mai mulți microbi cu care oamenii moderni nu s-au întâlnit niciodată reapar la suprafață.

Cercetătorii au inventat termenul „viruși zombi” pentru a descrie virușii inactivi care au fost înghețați timp de zeci de mii de ani – de fapt, între 27.000 și 48.500 de ani (descoperă un virus a fost readus la viață din permafrostul siberian după o perioadă de hibernare de aproape 50.000 de ani).

În contextul în care încă ne luptăm cu un virus mutant cu care sistemul nostru imunitar nu a interacționat până acum câțiva ani, Covid-19, se pare că ar trebui să ne pregătim pentru o nouă provocare. Sună fascinant, dar este de-a dreptul înfricoșător.

Probabilitatea ca un virus „dezgropat”, necunoscut, să apară într-o zi, aparent de nicăieri, și să genereze o altă pandemie nu este neapărat zero.

„Există un risc obiectiv și în creștere”, a declarat Jean-Michel Claverie, doctor specializat în genomică și bioinformatică la Universitatea Aix-Marseille din Franța.

Cu toate acestea, datele sunt neclare, în primul rând pentru că cercetătorii refuză să reînvie astfel de viruși care infectează oameni și animale, doar pentru a face teste. Ar fi mult prea periculos, așa cum chiar ei au menționat.

În plus, războiul ruso-ucraineană i-a determinat pe cercetării să renunțe la studiile efectuate în platforma siberiană și să se concentreze doar pe testele de laborator.

Cert este că în Siberia există astfel de viruși înghețați care, în contextul schimbărilor climatice pot să redevină activi.

 „Microbii se descompune rapid odată ce sunt expuși la căldură, la raze UV și la oxigen”, a declarat Claverie.

Temerile pot fi, de asemenea, nefondate, dacă luăm în calcul faptul că în zonele de care amintim nu există prezență umană. Șansele ca un virus zombie să provoace o nouă pandemie ar fi reale dacă oamenii ar începe să migreze în așa zisele zone înghețate.

Dacă, însă, într-un scenariu aproape imposibil, s-ar realiza o astfel de mișcare socială, nu am fi pregătiți pentru o infecție de acest tip, în primul rând pentru că nu avem imunitate preexistentă pentru virușii zombie.

Concluzie

Virușii și alți microbi prezenți în viața noastră actuală se pot manifesta pentru că au evoluat pentru a funcționa în sistemul nostru imunitar modern – fie pentru a ne face bine, fie pentru a ne face rău.

Iar evenimentele care produc noi intrări pot modela evoluția umană, dar sunt extrem de rare. Cum a fost cazul variolei (virus), al tuberculozei (bacterie) care au influențat puternic evoluția umană odată cu pătrunderea în rândul speciei noastre, selectând tipul de sistem imunitar capabil să supraviețuiască și cel care a cedat complet.

În orice caz, virușii zombi pot cel puțin să ne amintească despre efectele tot mai mari pe care schimbările climatice le vor avea asupra vieților umane și vieții planetei noastre în viitorul apropiat.

Schimbările climatice vor crea probleme neașteptate. Nu vor provoca doar schimbări ale stării vremii, evenimentelor climatice sau în ceea ce privește creșterea nivelului mării. Se va crea o cascadă de probleme secundare. Noile infecții, dintre care unele ar putea deveni pandemii, vor avea loc aproape sigur din cauza schimbărilor climatice.

Citește și: 6 plante care întăresc rezistența la virusuri

Citește și: Norovirus: cum se transmite, care sunt cele mai comune simptome și ce tratament trebuie să urmezi?

Citește și: 3 virusuri care ne vor face zile fripte iarna aceasta. Cum facem diferența între ele?

Sursă: webmd.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult