Virusul poliomielitei revine! Avertismentul unui specialist în boli infecțioase: Următoarea epidemie se află la distanță de un zbor. Trebuie să începem să ne pregătim

Virusul poliomielitei a fost identificat, datorită noilor tehnologii implementate în cursul pandemiei de COVID-19, în apele reziduale din Londra, New York și Israel. Cazuri de infecție cu virusul poliomielitei au fost de asemenea raportate în Malawi și Madagascar, asta în contextul în care Africa a fost declarată a fi liberă de poliovirus în urmă cu doi ani.

Aceste descoperiri pot fi un lucru bun, deoarece ne atenționează că există o problemă și pot fi prevenite astfel izbucniri epidemice în populații susceptibile. Vestea proastă însă este că virusul poliomielitei era considerat eradicat în Europa și America, iar rezistența părinților la vaccinarea copiilor, aglomerările urbane și transportul aerian favorizează răspândirea acestuia în toate colțurile lumii, cu consecințe grave asupra copiilor nevaccinați, care pot rămâne paralizați în urma infecției. 

„Din 8.000 de copii nevaccinați infectați cu virusul poliomielitei, este foarte probabil ca doar 8 să dezvolte poliomielită paralitică. Dar fiecare caz de poliomielită paralitică este un caz prea mult”, atenționează într-o postare pe Facebook profesorul Cristian Apetrei, specialist în boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea din Pittsburgh, SUA.

Recomandări

Legumele care pot ajuta la încetinirea progresiei cancerului de prostată

Ți se face somn pe timpul zilei? Boala tăcută care se instalează fără să bagi de…

Există posibilitatea ca virusul poliomielitei să fi trecut „pe sub radar” în ultimii 10-20 de ani

Potrivit acestuia, doctorii trebuie să se pregătească să diagnosticheze rapid cazurile de poliomielită și să facă analize epidemiologice relevante, rapide și eficiente.

„Aveți în vedere că doctorii n-au mai văzut cazuri de paralizie în România de prin 1994, când vaccinul atenuat a fost înlocuit cu vaccinul inactivat”, spune profesorul Apetrei.

De asemenea, specialistul atenționează că există posibilitatea ca virusul poliomielitei să fi trecut „pe sub radar” în ultimii 10-20 de ani, deoarece o afecțiune cu simptome similare, mielita acută flască pediatrică, a fost des întâlnită în acest interval. „Cazurile de mielită acută flască pediatrică vor trebui reevaluate, pentru a se stabili dacă nu cumva am trecut cu vederea unele cazuri de poliomielită paralitică”, spune specialistul în boli infecțioase.

Alte două afecțiuni care pot prezenta manifestări comune cu poliomielita sunt poliradiculonevrita acută (sindromul Guillain-Barre) și nevrita traumatică, potrivit unui document al Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

Experiența de peste 50 de ani ne-a învățat că dacă ești vaccinat anti-polio, nu faci poliomielită. Trebuie rapid identificate și vaccinate comunitățile în care acoperirea vaccinală este în acest moment insuficientă. Părinții trebuie convinși că au datoria de a le acorda copiilor șansa la o viață normală, nu un handicap motor datorat încăpățânării.

Este adevărat că, atunci când din memoria colectivă dispar cazurile majore, și nu mai vedem cu săptămânile o victimă a poliomielitei pe stradă, este foarte ușor să începem să ne gândim că vaccinarea este inutilă. Acesta este principalul motiv pentru care forurile medicale favorizează eradicarea, mai curând decât o vaccinare perenă, adaugă profesorul Apetrei.

Cum se transmite poliomielita și cum poate fi prevenită

Poliomielita este o boală contagioasă pentru care nu există tratament antiviral eficient.

Pot fi însă respectate diverse măsuri pentru ameliorarea simptomelor, cum ar fi: repaus la pat, alimentaţie bogată în lichide şi zaharuri; administrare de antitermice, antalgice, comprese umede şi calde, vitamine din grup B administrate oral sau intravenos (se contraindică injecţiile intramuscular), tratamentul meningitei virale.

Infecțiile care produc paralizii permanente sunt rare, dar în unele cazuri pot fi fatale.

Virusul poliomielitei se transmite prin contact direct între persoane (fecal-oral) și prin apă (piscine). Cei mai afectați sunt copiii mai mici de 5 ani.

„Poliomielita era atât de răspândită la mijlocul secolului trecut, încât era o sursă de anxietate colectivă la fel de serioasă precum războiul rece și riscul atomic. Până în anii ’50, boala a produs 600.000 de cazuri de paralizie pe an pe glob. A fost controlată de un vaccin descoperit în 1955. Rezultatul: anul acesta, deși a fost un an prost din punctul de vedere al acoperirii vaccinale, iar virusul a fost identificat în numeroase locuri în care ar fi trebuit să fie eradicate, au fost înregistrate pe plan mondial 240 de cazuri.

Trendul este însă extrem de îngrijorător. Cazurile de poliomielită s-au triplat între 2018 și 2019 și apoi din nou între 2019 și 2020. Între ianuarie 2020 și aprilie 2022, 33 de țări au raportat aproape 1.900 de cazuri de paralizie, majoritatea legate de vaccin (deci mai ales în țările în curs de dezvoltare, care folosesc vaccinul cu virus viu atenuat).

De 30 de ani, în România, la fel ca în toate țările dezvoltate, s-a introdus vaccinul Salk, cu virus inactivat. Recombinarea este imposibilă, nimeni nu dobândește poliomielită în zilele noastre de la vaccin în România. Vor dobândi virusul poliomielitei de la indivizi infectați (chiar indivizi infectați cu tulpini vaccinale din zonele în care încă se mai administrează vaccinul viu atenuat), în contextul în care indivizii susceptibili nu au fost vaccinați în prealabil.

Marea problemă a cazurilor europene și americane este că virusurile identificate la Londra, New York și în Israel sunt identice și sunt identice cu tulpinile din vaccinuri cu virus viu atenuat, ceea ce înseamnă că probabil aceste virusuri au circulat nedetectate pe scară destul de largă undeva în lume, pentru aproximativ un an. Ceea ce ne reamintește sloganul: Următoarea epidemie se află la distanță de un zbor.

Criză? Probabil că încă nu. Probabilitatea de a începe să vedem din nou cazuri de sechele de poliomielită pe străzile noastre este încă destul de redusă.

Și atunci? Trebuie să începem să ne pregătim pentru eventualitatea revenirii în forță a virusului poliomielitei”, a încheiat profesorul Cristian Apetrei.

Poliomielita poate fi prevenită prin vaccinare. Vaccinarea împotriva poliomielitei a fost introdusă în calendarul național de vaccinare încă din 1956. Până în 2008, la copiii din România s-a administrat vaccinul polio oral (VPO, vaccin viu atenuat), iar din 2009, acesta a fost înlocuit cu vaccinul polio injectabil (VPI, vaccin inactivat).

Măsurile faţă de căile de transmitere includ dezinfecţia continuă pentru secreţiile nazo-faringiene, materiile fecale şi obiectele bolnavului (pe bază de clor), dezinfecţia terminală prin curăţenie şi formolizare; dezinsecţie, eventual deratizare.

Educaţia sanitară urmăreşte adoptarea unui comportament igienic corespunzător şi a unei alimentaţii sănătoase. Apariţia de cazuri de poliomielită cu virus sălbatic de import şi o acoperire vaccinală de sub 80% la nivel de judeţ constituie situaţii de risc epidemiologic.

Ce simptome și complicații dă infecția cu virusul poliomielitei

Incubaţia virusului poliomielitei este în medie 7-14 zile, dar poate varia între 3 şi 21 de zile.

Prodromul sau boala minoră durează 2-4 zile şi este caracterizată prin:

• febră
• semne catarale respiratorii (coriză, faringită)
• dureri musculare („gripa de vară”)
• sindrom digestiv cu anorexie, greaţă, vărsături, dureri abdominale
• afectare nervoasă cu cefalee
• iritabilitate
• insomnie sau somnolenţă

Infecţia se poate opri la acest stadiu. În 5-10 % din cazuri, mai frecvent la copii, lipseşte prodromul, poliomielita începând cu „paraliziile de dimineaţă” (forme decapitate).

Perioada de latenţă este de 2-4 zile, iar perioada de stare sau boala majoră se caracterizează prin febră înaltă şi fenomene nervoase încadrate într-un stadiu preparalitic şi un stadiu paralitic. Printre aceste fenomene nervoase amintim:

• fasciculaţii cutanate
• scăderea forţei musculare şi a rezistenţei la mişcările pasive
• reflexele cutanate pot să dispară, iar reflexele osteotendinoase sunt modificate (hiper sau hipo-reactivitate)
• instalarea unor paralizii flasce, hipotone
• tulburări neurovegetative (transpiraţii abundente, răcirea membrelor, pareză vezicală cu retenţie de urină însoţite de durere care nu cedează la antalgice, ci la comprese calde, şi care duce la poziţii antalgice sau la schimbări frecvente ale poziţiei
• spasme musculare în muşchii antagonişti celor paralizaţi (contractură reflexă şi exagerată prin leziuni de ganglio-radiculită)
• incoordonare psihomotorie
• mişcări paradoxale, atitudini vicioase, deformante

Perioada de retrocedare a paraliziilor şi de recuperare începe după 10-14 zile de la debutul bolii majore şi durează luni până la 1-2 ani; se încheie cu vindecare sau cu sechele definitive. Retrocedarea paraliziilor se face în ordine inversă apariţiei lor; muşchii de la nivelul extremităţilor îşi revin mai repede decât cei de la nivelul rădăcinilor membrelor. Recuperarea este maximă în primele 3 luni. 

Perioada de sechele cu paralizii definitive se manifestă prin atrofii musculare, deformaţii, tulburări trofice ca picior varus ecvin, valgus, deformaţii ale coloanei şi ale bazinului. Tulburările trofice duc la scurtarea membrului la copii în creştere; se manifestă prin tegument subţire, atrofiat, palid, rece, cu tulburări sudorale şi edem. După 10-20 de ani de la boala acută se poate instala un sindrom post poliomielitic de atrofie musculară progresivă.