Atunci când natura se împotriveşte dorinţei de a avea un copil, fertilizarea in vitro este planul B. E adevărat, este un procest stresant şi costisitor. Dar scopul şi finalitatea sunt nepreţuite. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate ne-a spus care sunt secretele unei proceduri de fertilizare in vitro reuşite, tocmai pentru a avea aşteptări realiste şi a nu fi dezamăgiţi atunci când nu reuşim din prima încercare.În toată această luptă pentru a avea un copil, în care sunt implicaţi deopotrivă cei doi parteneri dar şi personalul medical, câteva lucruri sunt esenţiale. “În primul rând alegerea unei clinici care să beneficieze de profesionişti pe toate palierele, de la laboranţi la specialistul în infertilitate şi la embriolog”, spune medicul care a ajutat mii de cupluri să devină părinţi.
La fel de important este ca respectiva clinică să dispună de aparatură modernă, de ultimă generaţie, necesară investigaţiilor care să conducă la corecta identificare a cauzelor infertilităţii, cunoscut fiind faptul că primul pas în lupta cu infertilitatea este diagnosticul corect. Apoi, deosebit de importantă este stabilirea unui tratament personalizat, în funcţie de problemele identificate. Şi, nu în ultimul rând, este importantă încrederea cuplului în profesionişti. “Fără această încredere şi fără o bună colaborare medic-pacient (în realitate cu ambii parteneri), un posibil prim eşec ar putea crea un blocaj emoţional care să fie o piedică pentru o nouă încercare. Poate chiar cea care ar fi fost reuşită…”, spune medicul Andreas Vythoulkas.
Şi totuşi, dacă trebuie numite toate lucrurile care ar putea face diferenţa între o fertilizare reuşită şi un eşec, mai sunt unele care pot fi menţionate. Ordinea importanţei nu este neapărat cea în care ele vor fi enumerate, dar oricare dintre ele contează într-o anumită măsură. Iată care sunt cele mai importante “secrete” pentru ca FIV-ul să reuşească din primele încercări, poate chiar din prima, în opinia lui Andreas Vythoulkas.
Se ştie că a avea un indice de masă corporală mai mare de 35 (obez) sau unul mai mic de 19 (subponderal) creşte timpul de concepţie de două, respectiv patru ori pentru o sarcină pe cale naturală. În cazul obezităţii se pune problema menstrelor neregulate, iar în cel al femeilor subponderale al lipsei ovulaţiei. De asemenea, o greutate prea mare sau una prea mică influenţează şi rata de succes a unei fertilizări in vitro.
Nivelurile de stres bazale pot influenţa ratele de concepţie naturală dar şi asistată. Reducerea nivelului de stres în timpul unui ciclu de stimulare a FIV poate fi unul dintre cele mai dificile lucruri de realizat pentru cupluri, însă trebuie avută în vedere importanţa sa.
Multe paciente necesită mai mult de un ciclu FIV pentru a obţine un embrion apt pentru transfer, iar rezultatele pot varia semnificativ de la ciclu la ciclu. Dacă primul nu a avut succes, medicul poate ajusta tratamentul pentru optimizarea ulteriorului ciclu. Este important să nu vă lăsaţi descurajată de rezultate şi nici să vă învinovăţiţi pentru eşec. Există şi lucruri pe care nici pacientul şi nici medicul nu le au sub control, organsimul acţionând independent de ei. Poate că exact acesta este secretul unei fertilizări reuşite, într-un final: răbdare şi perseverenţă.