Vaccin antipolio – despre poliomielită, diagnostic, contraindicaţii şi precauţii la vaccinare

Cuvintele polio (gri) si myelon (maduva, coloana vertebrala) provin din limba greaca. Efectul pe care virusul poliomielitei il are asupra coloanei vertebrale duce la manifestarea clasica de paralizie. Documente din antichitate mentioneaza existenta unor boli deformante care pot fi comparate cu poliomielita. Michael Underwood a descris pentru prima data o debilitate a extremitatilor inferioare la copii, recunoscuta ca poliomielita in Anglia in 1789.

Primele epidemii din Europa au fost raportate la inceputului secolului 19, iar in Statele Unite in 1843. In urmatorii 100 de ani s-au raportat epidemii de poliomielita in tarile dezvoltate din emisfera nordica in fiecare vara si toamna. Aceste epidemii au devenit din ce in ce mai grave, iar varsta medie a persoanelor afectate a crescut. Varsta din ce in ce mai inaintata a persoanelor cu infectie primara a crescut gravitatea bolii si numarul de decese cauzate de poliomielita.

Poliomielita a atins un prag superior in Statele Unite in 1952, cu peste 21.000 de cazuri de paralizie. Cu toate acestea, dupa introducerea vaccinurilor eficiente, incidenta poliomielitei a scazut rapid. Ultimul caz de poliomielita cu virus salbatic din Statele Unite a fost inregistrat in 1979, iar in urmatorii 10 ani se poate atinge eradicarea globala a poliomielitei.

Recomandări

Primul vaccin împotriva cancerului de plămâni, testat în centre de cercetare din șapte țări

Virusul poliomielitei

Virusul poliomielitei face parte din subgrupa enterovirusurilor, familia Picornaviridae. Enterovirusurile se regasesc temporar in tractul gastrointestinal si sunt stabile in pH acid. Picornavirusurile sunt virusuri mici, rezistente la eter, cu genom ARN.

Exista trei serotipuri de virus polio (P1, P2 si P3). Intre cele trei serotipuri imunitatea heterotipica este minimala. Asta inseamna ca imunitatea la un serotip nu produce imunitatea semnificativa la celelalte serotipuri. Virusul polio este inactivat rapid de caldura, formaldehida, clor si lumina ultravioleta.

Patogeneza
Virusul intra prin cavitatea bucala, iar multiplicarea primara a virusului apare in zona de implantare din faringe si tractul gastrointestinal. De obicei virusul este prezent in gat si in scaun inainte de debutul bolii. La o saptamana de la debut cantitatea de virus din gat se reduce, dar acesta continua sa fie excretat in scaun timp de mai multe saptamani.

Virusul invadeaza tesutul limfoid local, intra in fluxul sanguin, iar apoi infecteaza celulele din sistemul nervos central. Replicarea virusului polio in neuronii motori din cornul inferior si trunchiul cerebral are ca rezultat distrugerea celulelor si cauzeaza manifestarile tipice ale poliomielitei.

Poliomielita – caracteristici clinice

Perioada de incubatie a poliomielitei este in mod frecvent de 6-20 de zile, cu limite de 3-35 de zile. Raspunsul la infectia cu virusul polio este foarte variabil si a fost categorizat pe baza severitatii prezentarii clinice.

Pana la 95% dintre toate infectiile cu virusul polio sunt prea putin evidente sau asimptomatice. Cifrele estimative ale raportului dintre boala asimptomatica si boala cu paralizie variaza de la 50:1 la 1.000:1 (de obicei 200:1). Persoanele infectate fara simptome elimina virusul in scaun si pot transmite boala si altor persoane.

Aproximativ 4%-8% din infectiile cu virusul polio constau in boala non-specifica, fara dovezi de invazie a sistemului nervos central, clinice sau de laborator. Aceasta prezentare clinica este cunoscuta sub denumirea de poliomielita abortiva si se caracterizeaza prin recuperare completa in mai putin de o saptamana. La acesta forma de infectie cu virusul polio s-au observat trei sindroame: infectia tractului respirator superior (durere in gat si febra), tulburari gastrointestinale (greata, varsaturi, dureri abdominale, constipatie sau, rar, diaree) si afectiuni asemanatoare gripei. Aceste sindroame nu pot fi deosebite de alte afectiuni virale.

Meningita aseptica nonparalitica (simptome de intepenire a gatului, a spatelui si/sau a picioarelor), de obicei dupa mai multe zile de la simptome similare celor unei afectiuni minore, apare la 1%-2% din infectiile cu virusul polio. Pot aparea si senzatii intense sau anormale.

De obicei, aceste simptome dureaza intre 2 si 10 zile, urmate de o recuperare completa. Mai putin de 1% dintre toate infectiile cu virusul polio au avut ca rezultat paralizia flacida. In general, simptomele de paralizie incep la 1-10 zile dupa simptomele prevestitoare si progreseaza 2-3 zile. In general, dupa ce temperatura revine la normal, paralizia nu mai apare. Simptomele prevestitoare pot fi bifazice, in special la copii, cu simptome minore initiale separate de o perioada de 1-7 zile de simptomele majore.

Alte semne si simptome prevestitoare pot include pierderea reflexelor superficiale, reflexe osteotendinoase profunde initial crescute si dureri si spasme musculare severe la nivelul membrelor si spatelui. Boala progreseaza in paralizie flacida cu reflexe osteotendinoase profunde diminuate, timp de cateva zile sau saptamani atinge un platou, fara schimbari si este, de obicei, asimetrica. Apoi pacientul isi revine. Pacientii nu prezinta pierderi senzoriale sau modificari cognitive.

Multe persoane cu poliomielita paralitica se recupereaza complet si, in majoritatea cazurilor, functia musculara revine pana la un punct. Starea de slabiciune sau paralizia raman prezente timp de 12 luni de la debut si, de obicei, sunt permanente.

Poliomielita paralitica este clasificata in trei categorii, in functie de nivelul de implicare.

Poliomielita spinala este cea mai frecventa, iar in perioada 1969-1979 a fost responsabila pentru 79% din cazurile de paralizie. Se caracterizeaza prin paralizie asimetrica; de cele mai multe ori aceasta implica picioarele.

Poliomielita bulbara duce la slabirea muschilor inervati de nervii cranieni si este responsabila de 2% dintre cazuri in aceasta perioada.

Poliomielita bulbo-spinala, o combinatie de paralizie bulbara si spinala, a fost responsabila de 19% dintre cazuri.

Raportul de decese la fiecare caz pentru poliomielita paralitica este, in general, de 2%-5% la copii si de pana la 15%-30% la adulti (in functie de varsta). Odata cu implicarea bulbara, acesta creste pana la 25%-75%.

Diagnosticul de laborator

Izolarea virusului
Virusul polio poate fi recoltat din scaunul sau din faringele unei persoane cu poliomielita. Izolarea virusului din lichidul cefalorahidian (CSF) reprezinta diagnostic, dar rar se poate realiza acest lucru.

Daca virusul polio este izolat de la o persoana cu paralizie flacida acuta, acesta trebuie testat in continuare, folosind amprentarea oligonucleotidelor (mapping), sau secventializarea genomului pentru a se determina daca virusul este de „tip salbatic” (adica daca este vorba de virusul care cauzeaza poliomielita) sau daca este tipul de virus din vaccin (virus care ar putea proveni dintr-o tulpina de vaccin).

Serologie
Anticorpii de neutralizare apar devreme si pot atinge niveluri ridicate pana la momentul in care pacientul este spitalizat; de aceea este posibil sa nu se demonstreze o crestere de patru ori a titrului de anticorpi.

Lichidul cefalorahidian
In cazul infectiei cu virusul polio, lichidul cefalorahidian contine, de obicei, un nivel ridicat de leucocite (10–200 cells/mm3, in principal limfocite) si un nivel usor ridicat de proteine (40–50 mg/100 mL).

Epidemiologie

Ocurenta
La un moment dat, infectia cu virusul polio aparea peste tot in lume. Transmiterea virusului polio salbatic a incetat in Statele Unite in 1979, sau chiar mai devreme. Un program de eradicare a poliomielitei realizat de Organizatia Pan Americana a Sanatatii (Pan American Health Organization) a dus la eliminarea poliomielitei in emisfera vestica in 1991. Programul global de eradicare a poliomielitei (Global Polio Eradication Program) a redus dramatic transmiterea virusului polio in intreaga lume. In 2008, in toata lumea s-au raportat numai 1.655 de cazuri de poliomielita confirmate, iar poliomielita a fost endemica in patru tari.

Sursa
Omul este singura sursa cunoscuta a virusului poliomielitei, care se transmite cel mai frecvent de persoanele cu infectii putin evidente. Nu exista purtatori asimptomatici decat la persoanele cu deficienta de imunitate.

Transmitere
Cea mai importanta cale de transmitere a virusului polio este de la o persoana la alta, pe cale fecal-orala, desi in unele cazuri poate fi vorba si de calea oral-orala.

Diagrama temporala
Infectia cu virusul polio atinge, in mod tipic, pragul maxim in lunile de vara in tarile cu clima temperata. In tarile cu clima tropicala nu exista diferentiere pe anotimpuri.

Comunicabilitate
Virusul polio este extrem de contagios, cu rate de seroconversie de aproape 100% la contactii susceptibili ai copiilor dintr-o familie si de peste 90% la contactii susceptibili ai adultilor dintr-o familie. Persoanele infectate cu virusul polio sunt contagioase cu 7-10 zile inainte si dupa debutul simptomelor, dar virusul polio poate fi prezent in scaun intre 3-6 saptamani.

Vaccinurile antipolio

Vaccinul antipolio inactivat (IPV) a fost autorizat in 1955 si a fost utilizat extensiv pana la inceputul anilor ’60. In 1961 a fost autorizat vaccinul antipolio oral monovalent tip 1 si 2 (MOPV), iar in 1962 a fost autorizat MOPV tip 3. In 1963 a fost autorizat OPV trivalent, care a inlocuit in mare parte IPV. OPV trivalent a fost vaccinul ales in Statele Unite si in majoritatea tarilor dupa introducerea sa in 1963. In noiembrie 1987 a fost autorizat un IPV cu eficacitate imbunatatita, care a fost disponibil pentru prima data in 1988. Utilizarea OPV a fost stopata in Statele Unite in 2000.

Caracteristici

Vaccinul antipolio inactivat
In prezent, in Statele Unite sunt autorizate doua forme imbunatatite ale vaccinului anti polio inactivat, dar se distribuie numai un singur vaccin (IPOL, sanofi pasteur). Acest vaccin contine toate cele trei serotipuri de virus polio din vaccin. Virusurile sunt izolate pe un tip de cultura de tesut renal provenit de la maimuta (Vero cell line) si inactivate cu formaldehida. Vaccinul contine ca si conservant 2-fenoxietanol si cantitati infime de neomicina, streptomicina si polimixina B. Se comercializeaza in seringa pre-umpluta cu doza unica si trebuie administrat prin injectie subcutanata sau intramusculara.

Vaccin antipolio oral
OPV trivalent contine tulpini viu atenuate din toate cele trei serotipuri de virus polio in proportie de 10:1:3. Virusurile din vaccin sunt izolate pe cultura de tesut renal provenit de la maimuta (Vero cell line). Vaccinul este comercializat in flacon de plastic cu doza unica de 0,5-mL. Vaccinul contine cantitati infime de neomicina si streptomicina. OPV nu contine conservant.

Virusurile polio viu atenuate se replicheaza in mucoasa intestinala, celulele limfoide si nodulii limfatici care dreneaza intestinul. Virusurile din vaccin sunt excretate in scaunul persoanei vaccinate timp de pana la 6 saptamani dupa o doza. Maxima descarcare virala apare in primele 1-2 saptamani de la vaccinare, in special dupa prima doza.

Virusurile din vaccin se pot raspandi de la persoana vaccinata la contacti. Persoanele care intra in contact cu materiile fecale ale persoanei vaccinate pot fi expuse si infectate cu virusul din vaccin.

Imunogenicitatea si eficacitatea vaccinurilor

Vaccinul antipolio inactivat
IPV este extrem de eficient in producerea imunitatii la virusul polio si protectia impotriva poliomielitei paralitice. Peste 90% din persoanele vaccinate dezvolta anticorpi impotriva tuturor celor trei tipuri de virus polio dupa doua doze si cel putin 99% sunt imune dupa urmatoarele trei doze.

Protectia impotriva poliomielitei paralitice se coreleaza cu prezenta anticorpilor.
IPV produce mai putin imunitate gastrointestinala locala decat OPV, astfel ca persoanele care primesc IPV sunt mai usor infectate cu virusul polio salbatic decat persoanele care au fost vaccinate cu OPV. Durata imunitatii dupa vaccinarea cu IPV nu este cunoscuta cu certitudine, desi probabil vaccinul asigura protectie timp de mai multi ani dupa finalizarea unei serii complete de vaccinare.

Vaccin antipolio oral
OPV este extrem de eficient in producerea de imunitate impotriva virusului polio. O singura doza de OPV produce imunitate la toate cele trei virusuri din vaccin la aproximativ 50% dintre persoanele vaccinate. Trei doze de vaccin produc imunitate la toate cele trei tipuri de virus polio la peste 95% dintre persoanele vaccinate. Ca si in cazul celorlalte vaccinuri cu virus viu, probabil ca imunitatea obtinuta in urma vaccinarii cu vaccinul antipolio oral dureaza toata viata. OPV produce imunitate intestinala excelenta, ceea ce contribuie la prevenirea infectiei cu virus salbatic.

Studiile serologice au aratat ca seroconversia dupa trei doze de IPV sau OPV este de aproape 100% la toate cele trei virusuri din vaccin. Cu toate acestea, ratele de seroconversie dupa trei doze de combinatie IPV si OPV sunt mai scazute, mai ales la virusul din vaccinul tip 3 (pana la 85% intr-un studiu). O a patra doza (majoritatea studiilor utilizeaza OPV ca a patra doza) produce de obicei rate de seroconversie similare cu cele pentru trei doze de IPV sau OPV.

Programarea si utilizarea vaccinurilor

Vaccinul OPV trivalent a fost vaccinul ales in Statele Unite (si in majoritatea tarilor) de la autorizarea sa in 1963. Utilizarea aproape exclusiva a OPV a dus la eliminarea virusului polio salbatic din Statele Unite in mai putin de 20 de ani. Cu toate acestea, la fiecare 2-3 milioane de doze de OPV administrate a aparut un caz de VAPP (vaccine-associated paralytic poliomyelitis – poliomielita paralitica asociata cu vaccinul), ceea ce a rezultat in 8-10 cazuri de VAPP in fiecare an in Statele Unite (pentru mai multe detalii despre VAPP vezi sectiunea „Reactii Adverse”). In perioada 1980-1999, VAPP a fost responsabila pentru 95% din toate cazurile de poliomielita paralitica raportata in Statele Unite.

In 1996, ACIP a recomandat o crestere a utilizarii de IPV printr-un program secvential de IPV urmat de OPV. Aceasta recomandare era menita sa reduca aparitia poliomielitei paralitice asociata cu vaccinul. Se spera ca programul secvential va elimina VAPP la persoanele vaccinate prin producerea de imunitate umorala la virusurile polio din vaccin cu vaccin polio inactivat administrat inainte de expunerea la virusul viu din vaccin. Deoarece OPV era inca utilizat pentru a treia si a patra doza din programul de vaccinare antipolio, riscul de VAPP continua sa existe in randurile contactilor persoanelor vaccinate, care erau expuse virusului viu din vaccin din scaunul persoanelor vaccinate.

Programul secvential de vaccinare antipolio IPV-OPV a fost acceptat pe scara larga atat de furnizori, cat si de parinti. In 1998 si 1999 s-au raportat mai putine cazuri de VAPP, sugerand impactul datorat cresterii utilizarii de IPV. Cu toate acestea, numai stoparea completa a utilizarii OPV va duce la eliminarea VAPP. Pentru a accentua obiectivul de eliminare completa a poliomielitei paralitice in Statele Unite, ACIP a recomandat in iulie 1999 ca vaccinul antipolio inactivat sa fie utilizat exclusiv in Statele Unite incepand cu anul 2000. OPV nu mai este disponibil in Statele Unite in programele de rutina. Utilizarea exclusiva a IPV a eliminat raspandirea virusului viu din vaccin si orice caz de VAPP indigen.

Seria primara de IPV consta in trei doze. La nou nascuti, aceste doze primare sunt integrate alaturi de administrarea altor vaccinuri administrate in cadrul programelor de rutina. Prima doza poate fi administrata chiar la varsta de 6 saptamani, dar de obicei este administrata la varsta de 2 luni, cu o a doua doza la 4 luni. Cea de-a treia doza trebuie administrata la varsta de 6-18 luni.

Prima si a doua doza de IPV sunt necesare pentru inducerea unui prim raspuns imun, iar cea de-a treia doza asigura „rapelul” pentru niveluri ridicate ale titrurilor de anticorpi. Intervalul preferat dintre cea de-a doua si cea de-a treia doza de IPV este de 2-8 luni. Cu toate acestea, daca este necesara protectia accelerata, intervalul minim dintre toate dozele de IPV este de 4 saptamani, iar varsta minima pentru a patra doza este de 18 saptamani.

Copiii carora li se administreaza trei doze de IPV inainte de implinirea varstei de 4 ani, trebuie sa primeasca cea de-a patra doza inainte sau la inceperea scolii. A patra doza nu este necesara daca cea de-a treia doza este administrata la sau dupa implinirea varstei de 4 ani. Daca toate cele patru doze de IPV sunt administrate dupa implinirea varstei de 6 saptamani si sunt separate de cel putin 4 saptamani, nu mai este necesara o a cincea doza, chiar daca a patra doza a fost administrata inainte de implinirea varstei de 4 ani (cu exceptia cazului in care, la inscrierea in anumite scoli, se solicita obligatoriu administrarea unei doze de vaccin antipolio la sau dupa implinirea varstei de patru ani). Nu este necesar sa se repete sau sa se adauge doze daca se prelungeste intervalul dintre doze.

In Statele Unite, pentru vaccinarea antipolio periodica a copiilor este disponibil numai IPV. Un program de vaccinare antipolio inceput cu OPV trebuie finalizat cu IPV. Daca un copil este vaccinat cu ambele tipuri de vaccin, patru doze din orice combinatie de IPV sau OPV pana la varsta de 4-6 ani sunt considerate serie completa de vaccinare antipolio. Toate dozele seriei trebuie separate printr-un interval minim de 4 saptamani.

Exista trei vaccinuri combinate care contin vaccin antipolio inactivat. Pediarix este produs de GlaxoSmithKline si contine vaccinurile DTaP, hepatita B si IPV. Pediarix este autorizat pentru primele 3 doze din seria DTaP la copiii cu varsta intre 6 saptamani si 6 ani. Kinrix este produs tot de GSK si contine DTaP si IPV. Kinrix este autorizat numai pentru a cincea doza de DTaP si a patra doza de IPV la copiii cu varsta intre 4-6 ani.

Pentacel este produs de Sanofi Pasteur si contine DTaP, Hib si IPV. Este autorizat pentru primele patru doze ale vaccinurilor componente la copiii cu varsta intre 6 saptamani si 4 ani. Pentacel nu este autorizat pentru a fi utilizat la copii cu varsta de peste 5 ani.

Vaccinarea antipolio a adultilor

Vaccinarea periodica a adultilor (varsta peste 18 ani) care locuiesc in Statele unite nu este necesara sau recomandata deoarece majoritatea adultilor sunt deja imuni si prezinta risc foarte scazut de expunere la virusul polio salbatic in Statele Unite.

Totusi, unii adulti prezinta risc ridicat de infectare cu virusul polio. Este vorba despre persoanele care calatoresc in zone unde poliomielita este endemica sau epidemica (in prezent in sudul Asiei, zona de est a Mediteranei si Africa), persoanele care lucreaza in laboratoare unde se studiaza probe care pot contine virusuri polio si personalul medical aflat in contact cu pacienti care pot excreta virusuri polio salbatice. In plus, membrii unor grupe specifice de populatie care prezinta o afectiune curenta cauzata de virusurile polio salbatice (ex.: in timpul unei epidemii) prezinta risc ridicat.

Recomandarile privind vaccinarea antipolio a adultilor din categoriile mentionate anterior depinde de istoricul de vaccinare anterior si de perioada de timp disponibila pana la momentul in care este necesara protectia.

– Pentru adultii nevaccinati (inclusiv adultii care nu pot prezenta documente care sa ateste vaccinarea antipolio) care prezinta risc ridicat de expunere la poliomielita, se recomanda imunizarea primara cu IPV. Programul recomandat este de doua doze separate de 1-2 luni si o a treia doza administrata la 6-12 luni dupa cea de-a doua doza.

In anumite situatii, timpul nu va permite finalizarea programului de vaccinare. Daca sunt disponibile cel putin 8 saptamani inainte de momentul in care este necesara protectia, trebuie administrate trei doze de IPV la cel putin 8 saptamani distanta.

Daca sunt disponibile intre 4 – 8 saptamani inainte de momentul in care este necesara protectia, trebuie administrate doua doze de IPV la cel putin 4 saptamani distanta. Daca sunt disponibile mai putin de 4 saptamani pana la momentul in care este necesara protectia, se recomanda numai o singura doza de IPV. In toate situatiile, dozele de vaccin ramase trebuie administrate ulterior, la intervalele recomandate, daca persoana inca prezinta risc ridicat.

– Adultilor care au finalizat anterior o serie primara de 3 sau mai multe doze si care prezinta risc ridicat de expunere la poliomielita trebuie sa li se administreze o doza de IPV. Nu s-a stabilit necesitatea pentru alte doze suplimentare. Pentru adultii carora li s-a administrat o serie completa, se recomanda numai o doza suplimentara de vaccin antipolio (i.e. nu este necesar sa li se administreze doze suplimentare pentru calatoriile ulterioare in tari cu poliomielita endemica).

– Adultii care au primit anterior mai putin din seria primara completa de OPV sau IPV si care prezinta risc ridicat de expunere la poliomielita trebuie sa fie vaccinati cu dozele ramase de IPV, indiferent de intervalul care a trecut de la ultima doza si de tipul vaccinului primit anterior. Daca programul de vaccinare a fost intrerupt nu este necesara reinceperea seriei oricaruia dintre vaccinuri.

Contraindicatii si precautii la vaccinare

O reactie alergica severa (anafilaxie) la o componenta a vaccinului sau ca urmare a unei doze prealabile de vaccin reprezinta contraindicatie la administrarea altor doze de vaccin.

Deoarece IPV contine cantitati infime de streptomicina, neomicina si polimixina B, exista posibilitatea aparitiei unei reactii alergice la persoanele sensibile la aceste antibiotice. Persoanele cu alergii care nu sunt anafilactice, cum ar fi sensibilitatea cutanata, pot fi vaccinate.

Boala in forma moderata sau acuta severa reprezinta precautie la vaccinare cu IPV. Alaptarea nu interfereaza cu imunizarea antipolio cu IPV reusita. IPV poate fi administrat la un copil care prezinta diaree.

Afectiunile tractului respirator superior minore cu sau fara febra, reactii locale usoare sau moderate la o doza anterioara de vaccin, terapia antimicrobiana in desfasurare si faza de convalescenta a unei afectiuni acute nu reprezinta contraindicatii la vaccinarea cu IPV.

Contraindicatiile la vaccinurile combinate care contin IPV sunt aceleasi cu contraindicatiile la componentele individuale (ex.: DTaP, hepatita B).

Reactii adverse dupa vaccinare

Dupa administrarea IPV pot aparea reactii locale minore (durere, roseata). Nu s-au inregistrat reactii adverse grave la administrarea IPV. Deoarece IPV contine cantitati infime de streptomicina, polimixina B si neomicina, pot aparea reactii alergice la persoanele sensibile la aceste antibiotice.

Poliomielita paralitica asociata cu vaccinul
Poliomielita paralitica asociata cu vaccinul este o reactie adversa rara urmare a administrarii vaccinului antipolio oral cu virus viu. Vaccinul antipolio inactivat nu contine virus viu, astfel ca nu poate cauza VAPP. Mecanismul VAPP se crede ca este o mutatie, sau o reversie a virusului din vaccin la o forma neurotropica. Aceste virusuri modificate se numesc virusuri reversibile. Reversia se pare ca apare la aproape toate persoanele vaccinate, dar rareori are ca rezultat paralizia. Paralizia aparuta este identica cu cea cauzata de virusul salbatic si poate fi permanenta.

VAPP are mai multe sanse sa apara la persoanele cu varsta peste 18 ani decat la copii si are si mai multe sanse sa apara la copii cu imunodeficienta decat la cei imunocompetenti. In comparatie cu copiii imunocompetenti, riscul de VAPP este de aproape 7.000 de ori mai ridicat la persoanele cu anumite tipuri de imunodeficiente, in special tulburari ale limfocitelor B (ex.: agamaglobulinemie si hipogamaglobulinemie), care reduc sinteza imunoglobulinelor. Nu exista nicio procedura pentru identificarea persoanelor cu risc de boala paralitica, decat daca persoanele in varsta se exclud si se efectueaza screening pentru imunodeficienta.

In perioada 1980-1998, in Statele Unite s-au raportat 152 de cazuri de poliomielita paralitica; 144 (95%) dintre aceste cazuri au fost cazuri de VAPP, iar restul de 8 cazuri au fost la persoanele despre care se stie sigur, sau se presupune ca s-au imbolnavit de poliomielita cauzata de virusul salbatic in afara Statelor Unite.

Din cele 144 de cazuri de VAPP, 59 (41%) au aparut la persoanele vaccinate sanatoase (varsta medie 3 luni). 44 (31%) au aparut la contactii sanatosi ai persoanelor vaccinate (varsta media 26 de ani), iar 7 (5%) au fost contactate in cadrul comunitatii (i.e. virusul din vaccin a fost izolat, dar nu a existat contact cu o persoana vaccinata). 34 (24%) din cazurile de VAPP au aparut la persoanele cu anormalitati imunologice (27 la persoanele vaccinate si 7 la contactii persoanelor vaccinate).

Dintre persoanele vaccinate niciuna nu era caz cunoscut cu anormalitate imunologica inainte de vaccinare.
Riscul de VAPP nu este egal pentru toate dozele de OPV din seria de vaccinare. Riscul de VAPP este de 7-21 de ori mai mare pentru prima doza decat pentru orice alta doza din seria OPV.

In perioada 1980-1994, s-au distribuit 303 milioane de doze si s-au raportat 125 de cazuri de VAPP, la un risc general de VAPP de un caz la 2,4 milioane de doze. In aceasta perioada s-au raportat 49 de cazuri de boala paralitica la persoanele vaccinate cu OPV imunocompetente.

Riscul general la aceste persoane a fost de un caz de VAPP la 6,2 milioane de doze de OPV. Cu toate acestea, 40 (82%) din aceste 49 de cazuri au aparut dupa administrarea primei doze, riscul de VAPP fiind de un caz la 1,4 milioane de prime doze. Riscul pentru toate celelalte doze a fost de unul la 27,2 milioane de doze.

Motivul pentru aceasta diferenta intre doze nu este cunoscut cu certitudine, dar este probabil vorba despre faptul ca virusul din vaccin este capabil sa se replicheze mai mult la un nou nascut complet non-imun. Aceasta replicare prelungita creste sansa de aparitie a virusului reversibil, care poate cauza paralizia. Situatia este similara si in cazul contactilor. Un copil non-imun poate raspandi virusul mai mult timp, crescand sansa de expunere a unui contact.

Ultimul caz de VAPP contactat in Statele Unite a fost raportat in 1999. Asa cum s-a observat anterior, in 2005 s-a raportat cazul unui rezident din Statele Unite cu VAPP, dar infectia cu virusul din vaccin a fost contractata in Costa Rica.

Depozitarea si administrarea vaccinurilor
IPV poate fi transportat fara refrigerare, cu conditia sa fie livrat in 4 zile. Vaccinul trebuie pastrat la o temperatura de 35°–46°F (2°–8°C). Vaccinul trebuie sa fie limpede si incolor. Orice vaccin care prezinta impuritati, turbiditate sau modificare a culorii trebuie aruncat.

Sursa: Centrul National de Supravegherea si Controlul Bolilor Transmisibile (vaccinet.ro)