Mineralele sunt componente esenţiale ale unei diete sănătoase. Pentru majoritatea au fost determinate dozele necesare zilnic în dietă – dozele care la majoritatea persoanelor permit menţinerea stării de sănătate.
Indivizii care suferă de anumtie boli au necesităţi mai mari sau mai mici decât aceste cantităţi recomandate.
Consumul unor cantităţi prea mari sau pre amici din anumite minerale poate conduce la apariţia bolilor nutriţionale.
Persoanele cu o dietă echilibrată, care include alimente variate, au risc scăzut de a face o boală nutriţională sau de a prezenta deficit pentru un anumit mineral major, cu excepţia fierului sau iodului.
Însă indivizii care urmează diete restrictive pot să nu consume cantităţi suficiente dintr-un anumit mineral. Este, de exemplu, cazul persoanelor vegetariene, inclusiv cei care mănâncă ouă şi lactate, care se pot confrunta un risc crescut de deficit de fier.
Ingestia unor doze foarte mari de suplimente cu minerale, fără indicaţie medicală, poate avea efecte toxice.
Mineralele se împart în două categorii: minerale esenţiale şi oligoelemente.
Calciul – intră în componenţa oaselor şi dinţilor şi este esenţial pentru procesele de creştere, transmiterea impulsului prin fibrele nervoase, funcţionarea normală a muşchilor, coagularea sângelui şi transportul substanţelor prin membranele celulelor.
Clorul – ajută la sinteza acidului clorhidric în stomac şi se află în strânsă relaţie cu sodiul şi cu potasiul pentru îndeplinirea funcţiilor acestora. De asemenea, clorul are acţiune depurativă asupra ficatului, contribuie la formarea oaselor, a dinţilor şi a tendoanelor, reduce nivelul glicemiei al colesterolului din organism.
Cromul – este implicat în metabolismul glucidelor, lipidelor şi acizilor nucleici, intervenind în reglarea secreţiei de insulină. Acest mineral este benefic pentru persoanele care sufera de diabe şi ajuta la controlarea nivelului de zahar din sange.
Cuprul – intră în componenţa mai multor enzime şi proteine ale corpului, având un ro, deosebit de important în oxidarea fierului, oxidarea tisulară, apărarea antiinfecţioasă şi diverse reacţii chimice din corp. În acelaşi timp, cuprul ajută la formarea celulelor sangvine roşii şi reduce încărunţirea părului.
Fierul – intervine în transportul oxigenului, intrând în componenţa „cărăuşilor” aflaţi în sânge (în globulele roşii) şi muşchi, participă la reacţiile de oxidare celulară şi la apărarea antiinfecţioasă, asigură performanţe fizice şi intelectuale optime.
Fluorul – este un microelement cu acţiune benefică asupra smalţului dinţilor, conferind o rezistenţă maximă împotriva cariei dentare. Deficitul de fluor poate duce la un risc crescut pentru apariţia cariilor dentare, creşte şansele de osteoporoză şi fracturi.
Fosforul – se află şi el, alături de calciu, în structura oaselor şidinţilor, dar pe lângă aceasta este un component al membranelor celulare şi joacă numeroase roluri în circuitele metabolice ale organismului.
Iodul – ajută la funcţionarea normală a glandei tiroide, prezenţa lui fiind esenţială pentru creşterea şi dezvoltarea corporală şi, la adult, pentru desfăşurarea normală a circuitelor metabolice ale organismului.
Magneziul – participă la transmiterea semnalului activator de la fibra nervoasă spre muşchiul care îi este subordonat, precum şi la contracţia musculară propriu-zisă şi activează multiple enzime celulare şi căi metabolice ale corpului uman.
Manganul – este un oligoelement important pentru organism, în special datorită efectelor benefice asupra memoriei şi pentru înlăturarea senzaţiei de oboseală. De asemenea, manganul ajută la fixarea calciului şi a fierului în organism, ajută digestia, accelerează arderile şi are rol deosebit de important în activitatea glandelor endocrine, dar şi în cea sexuală.
Potasiul – este un mineral cu rol fundamental pentru organism, deoarece intervine în toate procesele metabolice şi ajută la buna funcţionare a muşchiului cardiac, precum şi a creierului. Potasiul sporeşte diureza şi ajută la eliminarea sodiului, care este frecvent în exces în corp, asigurându-se astfel o eliminare eficientă a toxinelor şi o activitate normală a glandelor suprarenale.
Seleniul – este un mineral deosebit de important de protecţie împotriva efectelor radicalilor liberi, precum şi cu o capacitate extraordinară de a regla funcţiile tiroidei şi de a întări sistemul imunitar. De asmenea, un aport suficient de seleniu poate scădea semnificativ riscul de cancer, boli cardiovasculare şi are capacitatea de a reduce cantitatea de mercur din organism.
Sodiul – este unul dintre electroliţii importanţi din organism, care contribuie la reglarea presiunii sanguine şi a volumului de sânge, la transmiterea impulsului nervos, la realizarea contracţiei musculare şi la multe alte funcţii.
Siliciul – este un mineral important pentru dezvoltarea osoasă, menţinerea unghiiilor, părului şi dinţilor puternici, prin acţiunea enzimei pe care o produce şi care ajută la formarea colagenului din oase, cartilagii şi ţesutul conjunctiv. De asemenea, siliciul contribuie la creştere şi dezvoltare şi joacă un rol de neînlocuit în prevenirea îmbătrânirii.
Sulful – este un mineral cu rol important în dezvoltarea cartilagiilor, tendoanelor şi ligamentelor, care ajută la încetinirea impulsurilor nervoase car etransmit durerea, reducând astfel această senzaţie.
Zincul – reprezintă un constituent esenţial al sistemului enzimatic celular, este implicat în metabolismul vitaminelor şi proteinelor, are rol antioxidant şi stimulează sistemul imun.