Întârziere în dezvoltare

Descriere

Întârzierea creşterii reprezintă câştigarea anormal de lentă în greutate sau înălţime la un copil mai mic de 5 ani. Acest lucru poate fi normal, iar copilul să depăşească această fază.

Pe de altă parte această întârziere în dezvoltare poate apărea datorită unor cauze genetice, hormonale sau datorită absorbţiei necorespunzătoare a alimentelor.

Unele tulburări de creştere pot fi diagnosticate chiar de la naştere, deoarece nou-născutul poate fi anormal de mic pentru vârsta gestaţională. Totuşi, multe probleme de creştere se observă mult mai târziu când copilul este mai mic decât colegii de clasă sau atunci când creşterea este nesemnificativă pe o perioadă de un an. Simptomul principal al unei întârzieri este creşterea cu mai puţin de 5 cm/an după vârsta de 2 ani.

Mulţi copii care prezintă întârziere a creşterii au şi dezvoltare întârziată.

Tulburările de dezvoltare reprezintă o categorie de probleme ale sănătăţii mentale în care copii au dificultăţi în îndeplinirea sarcinilor timpurii de dezvoltare precum vorbirea, comunicarea, socializare, achiziţiile cognitive (gîndirea şi învăţarea) şi achiziţiile motorii.

Simptomele întârzierii în dezvoltare includ:
• simptomele legate de depriderile sociale – incapacitatea de a-şi arăta frustările; copilul nu ştie să se joace cu jucăriile, dar se poate ataşa de un anumit obiect; nu răspunde la numele său; are comportamente repetitive; dificultăţi în focalizarea sau menţinerea atenţiei; impulsivitate, acţionează sau vorbeşte fără să se gândească înainte; vină, resentimente sau furie constantă; încercări deliberate de a enerva alte persoane;
• simptome legate de limbaj – apraxie (incapacitatea de a efectua mişcări intenţionale care au fost învăţate), dislexia (tulburări de citit), lipsa bâlbâielilor sau a altor etape de comunicare din copilărie, răspunsul întârziat sau absent la numele său, întârziere mare în folosirea cuvintelor sau a propoziţiilor.

Cauzele întârzierii în dezvoltare includ afecţiuni ereditare, retardul mital, afectarea neurologică, autismul, bolile degenerative, anumite lipsuri sociale sau de mediu, surditatea şi altele. Unele dintre acestea pot fi corectate sau se pot ameliora prin tratarea cauzei (de exemplu, tulburările de vedere, surditatea şi factorii de mediu).

Cauze posibile:

Cauzele întârzierii creşterii:
• Statura mică familială – există tendinţa de a avea statura mică moştenită din familie;
• Întârziere constituţională a creşterii cu pubertate sau maturare întârziată – un copil cu tendinţa de a fi mai scund decât media pentru vârsta lui şi care începe pubertatea mai târziu, dar rata de creştere este normală. Aceşti copii continuă să crească după ce majoritatea celor de vârsta lor s-au oprit din creştere, astfel că vor ajunge la o înălţime asemănătoare cu cea a părinţilor lor. În aceste cazuri trebuie totuşi excluse ale cauze de întârziere a creşterii.
• Boli sistemice (care afectează întregul organism) – malnutriţia constantă, bolile tractului digestiv, boli renale, cardiace, pulmonare, diabetul şi stresul intens pot determina tulburări de creştere.
• Bolile endocrine (hormonale) – producţia normală de hormoni tiroidieni este necesară pentru creşterea osoasă normală.

Sindromul Cushing este determinat de multitudine de anomalii care au ca rezultat hipersecreţia de hormoni corticosteroizi de către glandele suprarenale. Deficitul de hormoni de creştere indică o afecţiune a glandei hipofize (pituitare) – glandă mică situată la baza creierului care secretă mai mulţi hormoni, inclusiv hormonii de creştere.
• Afecţiuni congenitale (de la naştere) prezente în ţesuturile unde are loc creşterea – există întârzierea de creştere intrauterină în care apare creştere lentă, încetinită în timpul sarcinii. Nou-născutul se naşte cu greutate şi lungime mai mici decât cele normale.

De asemenea, numărul anormal de cromozomi (prea mic sau prea mare) poate duce la tulburări de creştere. Una dintre anomaliile cromozomiale rezultate datorită numărului prea mic de cromozomi este sindromul Turner ce apare datorită lipsei unui cromozom X în fiecare dintre celulele organismului. Acesta este o afecţiune genetică apărută la fete care sunt mai scunde şi nu se maturizează sexual pe măsură ce înaintează către viaţa de adult.

Pe lângă acestea există mai mult de 50 de boli osoase care afectează înalţimea şi creşterea, dintre care mare parte sunt genetice. Cea mai frecventă boală de acest gen este acondroplazia un tip de nanism (piticism) la care braţele şi picioarele sunt mai scurte proporţional cu lungimea corpului. Mai mult, de obicei capul este mare şi trunchiul este normal.

Alte cauze:
• Tulburările emoţionale;
• Infecţiile;
• Alimentaţia inadecvată.
Cauzele întârzierii în dezvoltare:
Cauze externe sau de mediu:
• Tramatisme sau stres la naştere, naştere prematură, greutate mică la naştere;
• Medicamente precum cele folosite în tratarea cancerului sau leucemiei la copii;
• Leziuni sau răniri intrauterine sau după naştere;
• Alimentaţie inadecvată.

Cauze neurologice:
• Infecţiile sistemului nervos central;
• Boli cronice (diabet, astmul bronşic, convulsii);
• Anomalii neurobiologice ale structurii sau funcţiei creierului;
• Surditatea neurosenzorială sau tulburări ale proceselor auditive;
• Naştere prematură;

Alte cauze:
• Autismul;
• Paralizia cerebrală;
• Afecţiuni degenerative precum sindromul Rhett;
• Sindromul Down sau sindromul X fragil (cauze genetice de retard mintal);
• Afecţiuni convulsive infantile;
• Tulburări metabolice (de exemplu fenilcetonuria);
• Distrofia musculară (afecţiune moştenită care determină pierderea progresivă a ţesutului muscular şi slăbiciune musculară);
• Leziuni traumatice cerebrale.

Trebuie să mergi la doctor dacă:

Se suspectează că întârzierea în dezvoltare sau tulburările emoţionale contribuie la întârzierea creşterii.

Copilul nu creşte datorită unui deficit în aportul caloric, caz în care trebuie consultat un medic specializat în boli de nutriţie care poate ajuta mamele în stabilirea unei diete corecte.

În cazul întârzierii în dezvoltare, trebuie să mergi urgent la doctor dacă apar simptome precum:
• Pierderea conştienţei chiar şi pentru scurt timp;
• Paloare sau cianoză (culoare violacee) a buzelor, pielii sau mucoaselor;
• Tahicardie (ritm cardiac accelerat);
• Convulsii;
• Dificultăţi grave de respiraţie;
• Semne care arată că copilul este în pericol de a-şi face rău sieşi sau altor persoane;
• Semne care sunt sugestive pentru abuz sau neglijenţă.