Dificultate la înghiţit

Descriere

Dificultatea la înghiţit, numită şi disfagie reprezintă imposibilitatea lichidelor sau solidelor de a trece cu uşurinţă din cavitatea bucală în faringe şi apoi prin esofag către stomac în timpul procesului de înghiţire.

Disfagia ocazională de obicei nu este un motiv de îngrijorare şi poate apărea ca urmare a îngurgitării prea rapide a alimentelor sau a masticaţiei insuficiente a acestora. Dar dificultatea la înghiţire care este persistentă poate indica o afecţiune gravă care necesită tratament.

Acest simptom poate apărea la orice vârstă, dar este mai frecventă la persoanele înaintate în vârstă. Cauzele disfagiei sunt variate, iar tratarea ei este în funcţie de cauza care o produce.

Simptome care apar la adulţi sunt:
• senzaţie permanentă de nod în gât;
• durere la deglutiţie (odinofagie);
• imposibilitatea de a înghiţi;
• salivaţie;
• tuse, sufocare sau încleştarea maxilarului în timpul consumului de alimente sau lichide;
• pneumonie recurentă;
• voce nazonată, răguşeală;
• senzaţie de oprire, blocare a alimentelor în piept, în spatele sternului;
• pierdere în greutate;
• regurgitaţie (întoarcerea alimentelor sau a sucului gastric la nivelul faringelui);
• pirozis frecvent (arsuri apărute la nivelul toracelui, în spatele sternului);

Cele mai frecvente simptome ale disfagiei la copii includ:
• prelungirea meselor (mai mult de 30 de minute);
• refuzul alimentaţiei;
• tulburări ale alăptării;
• lipsa atenţiei în timpul mesei;
• încercarea de a înghiţi o singură bucată de mâncare de mai multe ori;
• încleştarea maxilarului în timpul hrănirii;
• salivaţie;
• scurgerea alimentelor sau lichidelor din cavitatea bucală;
• senzaţia că alimentele sau lichidele se opresc în gât sau esofag, sau că există un nod în aceste zone;
• disconfort apărut la nivelul gâtului sau toracelui;
• congestie, aglomerare în piept după masă sau după consumul de lichide;
• tuse sau sufocare în timpul mesei sau imediat după;
• voce modificată, enervantă în timpul mesei;
• oboseală sau scurtarea respiraţiei în timpul mesei;
• infecţii respiratorii frecvente;
• modificări de culoare ale pielii în timpul mesei, cum ar fi albăstrirea sau paloarea;
• scuiparea mâncării sau vărsături frecvente;
• strănut frecvent după masă;
• reflux alimentar pe nas;
• pierdere în greutate sau creştere în greutate încetinită;

Complicaţii ce pot apărea ca urmare a disfagiei includ pneumonia de aspiraţie (alimentele sau lichidele ajung în plămâni), malnutriţia, deshidratarea, pierderea în greutate şi blocarea căilor aeriene.

Cauze posibile

Procesul de deglutiţie (înghiţire) include trei etape care sunt controlate de nervii care leagă tractul digestiv cu creierul.

Faza orală – în care alimentele sunt mestecate şi amestecate cu saliva. Limba împinge alimentele şi lichidele din cavitatea bucală către faringe. Această fază este voluntară, adică există control al masticaţiei şi începutului deglutiţiei.

Faza faringiană – în timpul căreia alimentele ajung la nivelul faringelui, epiglota închide traheea astfel încât mâncarea să nu ajungă în plămâni. Muşchii de la nivelul faringelui se relaxează. Alimentele şi lichidele trec rapid prin faringe către esofag. Epiglota se deschide din nou pentru a permite respiraţia. Această fază începe sub control voluntar, dar apoi devine involuntară (nu o putem controla în mod conştient).

Faza esofagiană – în care lichidele trec prin esofag până în stomac datorită gravitaţiei. Muşchii esofagului se contractă şi împing alimentele spre stomac printr-o mişcare asemănătoare unui val numită peristaltism. Un strat muscular aflat între porţiunea inferioară a esofagului şi porţiunea superioară a stomacului (cunoscut sub numele de sfincter esofagian inferior) se relaxează ca răspuns la deglutiţie şi permite alimentelor şi lichidelor sa ajungă în stomac. Aceasta etapă este în totalitate involuntară.

Dificultăţile la înghiţire apar atunci când una sau mai multe din aceste faze sunt afectate.

La adulţi cauzele sunt:
• Tulburări musculare (dermatomiozită, distrofia musculară);
• Afecţiuni ale sistemului nervos;
• Leziuni obstructive la nivelul faringelui sau esofagului, de exemplu tumori;
• Achalazia (sfincterul esofagian inferior nu se relaxează corespunzător pentru a permite trecerea alimentelor în stomac);
• Spasmul esofagian difuz care determină contracţii multiple, prost coordonate ale esofagului;
• Corpii străini la niveul esofagului;
• Infecţii ale sistemului nervos central;
• Deficitul de vitamină B12;
• Accidente vasculare cerebrale;
• Traumatisme craniene sau ale măduvei spinării;
• Diverticulul faringian, un mic “buzunar” care reţine particule de mâncare la nivelul faringelui;
• Paralizia cerebrală;
• Boala Parkinson;
• Boala Huntington;
• Miastenia gravis;
• Scleroza laterală amiotrofică;
• Scleroză multiplă;
• Sclerodermia;
• Infecţiile micotice sau cu virusul herpetic;
• Îngustarea esofagului după infecţii sau iritaţii;
• Lezarea muşchilor implicaţi în deglutiţie ca urmare a chimioterapiei sau radioterapiei;
• Cancer la nivelul capului sau gâtului;
• Cicatricile după radioterapie;
• Boala de reflux gastroesofagian;
• Diabetul zaharat;
• Alcoolismul;
• Boala Alzheimer;
• Sindromul postpoliomielită;
• Tulburările tiroidiene;
• Medicamente cum ar fi: antibiotice, teofilina, medicamente cu potasiu, suplimentele cu fier, antihipertensivele, antipsihoticele, antialgicele opioide, corticosteroizii, hipolipemiantele (care scad nivelul de lipide din sânge), colchicina, vitaminele, antiinflamatoarele nesteroidiene.

La copii afecţiunile care pot duce la disfagie includ:
• Buza de iepure (buză despicată) sau gura de lup (cerul gurii numit palat este despicat);
• Afecţiuni dentare ( ocluzia dentară incorectă, adică raportul incorect al dinţilor de pe arcada inferioară cu cei de pe arcada superioară);
• Hiperglosie (limbă mare);
• Boli care afectează nervii şi muşchii (cum ar fi accidentele vasculare cerebrale, paralizia cerebrală, meningita, tumorile, leziunile nervoase sau cerebrale, distrofia musculară) care pot duce la paralizie sau funcţionarea incorectă a limbii şi muşchilor faringieni şi esofagieni;
• Hipertrofie amigdaliană;
• Tumori sau alte procese la nivel faringian;
• Probleme apărute în dezvoltarea intrauterină a oaselor craniului şi structurilor gurii şi gâtului (cunoscute ca şi anomalii craniofaciale);
• Malformaţii prenatale ale tractului digestiv, cum ar fi atrezia esofagiană sau fistula traheoesofagiană;
• Sensibilitatea orală care poate apărea la copii foarte bolnavi care au avut suport ventilator pentru o lungă perioadă de timp;
• Iritaţia corzilor vocale după suportul ventilator timp îndelungat (la prematuri sau copii grav bolnavi);
• Paralizia corzilor vocale;
• Traheostoma (deschidere artificială la nivelul gâtului care ajută la respiraţie);
• Iritaţia esofagiană sau a corzilor vocale dată de sucul gastric acid în cazul bolii de reflux gastroesofagian;
• Compresia esofagului de alte organe din vecinătate, de exemplu prin mărirea inimii, a glandei tiroide, vaselor de sânge sau a ganglionilor linfatici;
• Corpi străini la nivelul esofagului;
• Întârzieri de creştere;
• Prematuritatea.

Trebuie să mergi urgent la doctor dacă

• Disfagia apare ca urmare a unui obstacol;
• Disfagia apare la copii şi trebuie investigată.