Ecolalia reprezintă repetarea automată, involuntară, ” ca un papagal” (ecou) a cuvintelor sau frazelor abia spuse de o altă persoană. Se mai numeşte şi ecofrazie. Este în legătură strânsă cu ecopraxia care reprezintă repetarea automată a mişcărilor făcute de o altă persoană.
Ecolalia apare în cursul dezvoltării copiilor, la bebeluşi care reproduc vocale şi anumite consoane şi la care se manifestă acest simptom între 6 şi 9 luni. Ea mai poate descrie o formă de tulburare a limbajului care apare la persoanele cu tulburări de dezvoltare.
A mai fost observată după infarctul cerebral (accident vascular cerebral).
Exită mai multe forme de ecolalie:
• Ecolalia imediată în care repetarea cuvintelor sau frazelor este imediată.
• Formă tipică de ecolalie care apare la copii este caracterizată de repetarea, de exemplu, a întrebării puse, apoi după scurt timp vine şi răspunsul la întrebare.
• În ecolalia întârziată, fraza este repetată cu întârziere, asa cum apare la persoanele cu autism care repetă reclamele TV, fraze favorite din filme sau mustrările părinţilor.
• Sindromul Tourette (afecţiune neurologică caracterizată prin ticuri motorii multiple la care se asociază cel puţin un tic verbal);
• Schizofrenia (mai ales forma catatonică);
• Tulburări neurologice cum ar fi afazia transcorticală;
• Infarct cerebral.
CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.