Opistotonusul reprezintă starea de hiperextensie şi spasticitate severe, în care capul, gâtul şi coloana vertebrală a persoanei afectate se află într-o poziţie arcuită, ca o punte; este un tip de spasm în care capul şi călcâiele se arcuiesc spre posterior şi formează un arc inversat. Persoana este de obicei rigidă şi se arcuieşte spre posterior cu capul aruncat înapoi.
Dacă o persoană cu opistotonus stă culcată, doar partea din spate a capului şi călcâiele ating suprafaţa pe care este întinsă persoana.
Această poziţie anormală este un efect extrapiramidal şi este produsă de un spasm al muşchilor axiali aflaţi de-a lungul coloanei vertebrale.
Opistotonusul este întâlnit în cazurile severe de paralizie cerebrală şi leziuni cerebrale traumatice sau ca rezultat al spasmelor musculare severe asociate tetanosului.
Opistotonusul este mai frecvent la bebeluşi şi copii şi este mai pronunţat la aceştia datorită sistemului nervos mai puţin maturizat. La nou-născuţi acesta poate fi un simptom al meningitei, tetanosului, icterului nuclear şi al bolii urinei cu miros de sirop de arţar. Opistotonusul poate fi indus de mişcări precum zâmbitul, hrănirea, gângurirea sau de crizele convulsive. O poziţie tonică asemănătoare apare în sindromul Sandifer.
Opistotonusul poate fi uneori întâlnit în intoxicaţia cu litiu. Este un efect extrapiramidal rar al fenotiazinelor, haloperidolului şi metoclopramidului.
În cazuri rare, nou-născuţii din mame care au consumat cantităţi mari de alcool în timpul sarcinii pot avea opistotonus datorită renunţării la alcool.
Opistotonusul asociat cu risus sardonicus este un simptom al intoxicaţiei cu stricnină.
De asemenea, opistotonusul este descris ca un simptom al sistemului nervos central dat de şocul termic (insolaţie) fiind însoţit în acest caz de comportament ciudat, halucinaţii, rigiditate de decerebrare, criză oculogiră şi disfuncţie cerebeloasă.
Opistotonusul mai este întâlnit şi în cazul persoanelor decedate prin înec.
Opistotonusul poate fi văzut în cazul înţepăturilor de scorpion datorită hiperstimulării colinergice dată de venin.
Alte cauze:
• Sindromul Arnold –Chiari;
• Tumori cerebrale;
• Boala Gaucher;
• Deficitul de hormon de creştere (ocazional);
• Aciduria glutarică şi acidemia organică (forme de intoxicaţii chimice);
• Boala Krabbe;
• Convulsii;
• Dezechilibre electrolitice severe;
• Leziuni cerebrale severe;
• Sindromul omului înţepenit (condiţie în care persoana este rigidă şi prezintă spasme);
• Hemoragia subarahnoidiană;
• Tetanos.
Apare opistotonus deoarece este un simptom al unor afecţiuni grave ce necesită consult medical imediat.
CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.