Paranoia

[Nebunie ]

Descriere, cum se manifestă paranoia

Paranoia se referă la sentimentele de lipsă de încredere, suspiciune sau persecuţie care nu se bazează pe realitate. Paranoia este un fel de delir în care o persoană crede că este izolată într-un mod negativ. Persoanele care au paranoia vor căuta dovezi care să ateste că sunt izolaţi şi refuză să vadă că au o părere exagerată a importanţei lor.

Cauza exactă a paranoiei nu se cunoaşte. Este mai frecventă la bărbaţi decât la femei, deşi nu se ştie care este prevalenţa exactă. Paranoia este un simptom mintal şi emoţional al multor afecţiuni mintale, inclusiv tulburările de personalitate paranoidă şi schizofrenia paranoidă. Există multe feluri de paranoia.

Paranoia este caracterizată prin idei delirante că alte persoane au motive ascunse sau dorinţa de a face rău persoanei afectate, sentimente de neîncredere şi ostilitate, sentimentul că respectiva persoană este persecutată, izolare şi retragere socială.

Paranoia trebuie evaluată de către un medic psihiatru. Adesea este dificil de tratat deoarece persoanele care suferă de paranoia sunt de cele mai multe ori suspicioase în ceea ce priveşte intervenţiile medicale.

Pentru cei care urmează tratament, terapia şi medicamentele ajută la diminuarea sentimentelor paranoide. De obicei paranoia apare ca parte a unei tulburări de personalitate sau boli psihice, deci tratamentul complet depinde de afecţiunea de bază.

Simptomele de schizofrenie ce pot însoţi paranoia includ:

• Idei care nu sunt susţinute de realitate (iluzii, idei delirante);
• Dificultăţi de concentrare;
• Tulburări de somn;
• Dezorganizare;
• Senzaţii care nu sunt reale (halucinaţii);
• Izolare socială;
• Lipsa de reacţie faţă de mediul înconjurător sau faţă de alte persoane (catatonie);
• Retragere sau depresie.

Alte simptome ce pot apărea:
• Anxietate;
• Detaşare;
• Ostilitate;
• Incapacitatea de a efectua activităţile zilnice;
• Gânduri recurente (obsesii);
• Acţiuni repetate care nu pot fi controlate (compulsii).

Cauze posibile pentru paranoia

Afecţiuni psihice ce pot determina paranoia:

• Agorafobia;
• Tulburarea obsesiv-compulsivă;
• Tulburările de personalitate paranoidă;
• Schizofrenia.

Alte cauze de paranoia:

• Abuzul de droguri;
• Leziunile sau infecţiile craniene;
• Ereditatea;
• Represiunea socială;
• Stresul;
• Evenimentele traumatice din cursul vieţii.

Trebuie să mergi urgent la doctor dacă:

Apar simptome precum:
• Comportament suicidar, iraţional sau ameninţător, iar persoana devine un pericol pentru ea însăşi sau pentru cei din jur;
• Incapacitatea de a avea grijă de sine;
• Halucinaţii (vede sau aude lucruri care nu sunt reale).

CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.

Damian Raluca Oana
Totul a început pe la vârsta de 13 ani când m-am hotărât să devin medic şi nu orice fel de medic, ci neurochirurg. Am avut întotdeauna susţinerea părinţilor mei şi a surorii mele şi astfel am reuşit să iau examenul la facultatea de Medicină Generală în Bucureşti. Tatăl meu mi-a spus ...
citește mai mult
Vezi Semne și simptome în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”