Răguşeala reprezintă o modificare anormală a vocii determinată de afecţiuni ale corzilor vocale de la nivelul laringelui. Corzile vocale sunt în mod normal deschise, dar produc sunete prin apropierea lor în timpul vorbirii, cântatului sau fredonării. Pe măsură ce aerul iese din plămâni, produce vibraţia corzilor vocale închise producând sunete. Atunci când vocea este răguşită este un semn că aceste vibraţii ale corzilor vocale sunt împiedicate de mucus, edem, obstrucţii sau alte modificări ale suprafeţei laringelui.
Cu toate că orice modificare a calităţii vocii este caracterizată ca răguşeală, caracteristicile cele mai frecvent afectate sunt fie calitatea vocii (producerea unor sunete enervante, tensionate, grave), fie volumul (slab sau moale, hodorogit, în scădere sau tare), tonalitatea vocii (mai înaltă sau mai joasă în funcţie de cauză) sau combinaţii ale acestor caracteristici.
Răguşeala poate fi dată de răceală, gripă, alergii, vorbitul sau strigatul îndelungat, consumul de tutun sau marihuana, alte cauze de inflamaţii şi în unele cazuri formaţiuni la nivelul gâtului (chisturi, noduli, polipi sau chiar tumori). În plus, tulburările de reflux (reflux al acidului gastric şi al enzimelor digestive la nivelul gâtului) pot determina arsuri care pot duce la răguşeală. Cauzele mai puţin frecvente de răguşeală includ afecţiunile neurologice, tulburările hormonale sau tiroidiene şi cancerul laringian.
De obicei, răguşeala nu este o urgenţă. Totuşi, în cazuri foarte rare, poate fi un simptom al unei afecţiuni grave care trebuie evaluată imediat într-un serviciu de urgenţă.
Simptomele respiratorii ce pot însoţi răguşeala:
• Halena (respiraţie urăt mirositoare);
• Tusea;
• Dregerea vocii;
• Dificultăţi de deglutiţie;
• Nodul (umflătură) la nivelul faringelui;
• Puroi sau pete albe ce acoperă amigdalele sau faringele;
• Curgerea nasului (congestie nazală);
• Strănut;
• Dureri în gât.
Alte simptome:
• Otalgie (durere de ureche);
• Adenopatie (mărirea ganglionilor limfatici);
• Febră;
• Arsuri la stomac;
• Tulburări de coordonare şi echilibru;
• Noduli la nivelul gâtului;
• Tremurături;
• Scădere inexplicabilă în greutate.
CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.