Retenţia urinară

Descriere

Retenţia urinară reprezintă situaţia îm care o persoană nu poate să-şi golească complet sau voluntar vezica urinară. Vezica urinară este parte a tractului urinar format din rinichi, uretere (tubii care transportă urina de la rinichi la vezica urinară), vezica urinară (un organ elastic în care se depozitează urina) şi uretra (tubul care transportă urina de la vezica urinară către exterior).

De asemenea, există mulţi muşchi şi nervi care ajută la funcţionarea normală a tractului urinar. Retenţia urinară poate fi dată de probleme ale tractului urinar sau de probleme ale muşchilor şi nervilor care ajută la controlarea tractului urinar. Retenţia urinară poate fi acută şi să se instaleze brusc sau poate fi cronică şi să se dezvolte încet pe parcursul timpului.

În cazul retenţiei urinare cronice, în general persoana poate urina, dar pot exista diverse dificultăţi la urinare precum oprirea urinării, jet urinar întrerupt, urinări frecvente sau imperioase (nevoia urgentă de a-şi goli vezica urinară) care au rezultate slabe şi senzaţia de golire incompletă a vezicii urinare. Faţă de retenţia cronică, în cazul retenţiei acute este vorba despre imposibilitatea completă de o urina în ciuda faptului că vezica urinară este plină. Retenţia acută de urină  poate ameninţa viaţa şi trebuie tratată ca o urgenţă medicală.

Retenţia de urină afectează atât femeile cât şi bărbaţii de toate vârstele. Totuşi, apare cel mai frecvent la bărbaţii între 50 şi 70 de ani şi incidenţa creşte cu vârsta. Bărbaţii din această categorie de vârstă suferă de hipertrofie benignă de prostată sau de mărirea prostatei. Prostata înconjoară uretra şi poate obstrucţiona sau strânge uretra atunci când este mărită şi poate determina astfel retenţia urinară. Alte cauze de retenţie urinară includ infecţiile, afecţiunile vezicii urinare, leziunile sau traumatismele, naşterea pe cale vaginală, efectele adverse ale anumitor medicamente, scleroza multiplă, accidentele vasculare cerebrale şi distrugeri nervoase.

Tratamentul retenţiei urinare depinde de tipul, gravitatea şi cauza subiacentă care a determinat-o.

Retenţia urinară acută este o urgenţă medicală. Retenţia cronică poate duce la complicaţii grave şi trebuie investigată de către medic.

Retenţia cronică de urină începe de obicei cu simptome uşoare care se agravează în timp. În acest caz, de obicei persoana poate urina, dar cu oarecare dificultate. Simptomele retenţiei urinare cronice includ:
• Disconfort uşor, constant la nivelul vezicii urinare, care poate fi simţit chiar deasupra osului pubian sau în regiunea inferioară a abdomenului;
• Dificultăţi în iniţierea urinării;
• Jet urinar întrerupt;
• Senzaţie de golire incompletă a vezicii urinare;
• Urinări frecvente sau imperioase cu rezultate slabe;
• Opriri şi pornirii în timpul urinării;
• Flux sau jet urinar slab.

Cauze posibile

Retenţia urinară poate fi dată de probleme ale tractului urinar sau ale muşchilor şi nervilor implicaţi în controlarea tractului urinar.

Nervii tractului urinar transmit creierului când vezica urinară este plină. Nervii de la creier transmit muşchilor de la nivelul vezicii urinare să se contracte pentru a împinge urina şi muşchilor sfincterului urinar să se relaxeze pentru a permite urinei să treacă în uretră către exterior. Retenţia urinară poate fi dată de distrugeri sau probleme ale oricărui nerv sau muşchi dintre aceştia.

Obstrucţia sau blocajul oricărei părţi a tractului urinar poate de asemenea să producă retenţie urinară.

Cauze infecţioase sau inflamatorii:
• Cistita (infecţia şi inflamaţia vezicii urinare);
• Prostatita (infecţia şi inflamaţia prostatei);
• Bolile cu transmitere sexuală;
• Uretrita (infecţie şi inflamaţie a uretrei);
• Infecţiile tractului urinar;
• Infecţiile vaginale.

Cauze neurologice de retenţie urinară:
• Diabetul;
• Infecţii ale creierului sau măduvei spinării;
• Leziuni ale creierului sau măduvei spinării;
• Scleroza multiplă (boală care afectează creierul şi măduva spinării determinând slăbiciune, tulburări de coordonare şi echilibru);
• Vezica neurogenă (în care vezica urinară nu se goleşte datorită distrugerii nervoase);
• Boala Parkinson (boală a creierului care afectează mişcarea şi coordonarea);
• Leziunile sau traumatismele pelvine;
• Accidentele vasculare cerebrale;
• Naşterea pe cale vaginală;

Cauze obstructive sau fizice de retenţie urinară:
• Calculi vezicali;
• Hipertrofia benignă de prostată (mărirea necanceroasă a prostatei);
• Anumite cancere sau tumori;
• Constipaţia sau impactarea fecală care comprimă uretra până când este complet închisă;
• Cistocelul (poziţionare anormală a vezicii urinare care poate ajunge la nivelul vaginului);
• Corpii străini;
• Rectocelul (poziţionare anormală a rectului care poate trage vezica urinară din poziţia ei normală);
• Strictura uretrală (îngustare a uretrei datorată de obicei ţesutului cicatricial);
• Prolapsul uterin (poziţionare anormală a uterului care poate trage vezica urinară din poziţia ei normală).

Cauze farmacologice:
• Anestezia pentru intervenţiile chirurgicale;
• Antiaritmicele de tipul disopiramidei şi procainamidei;
• Anticolinergicele şi antispasticele cum ar fi diciclomina, flavoxat, glicopirolat, hiosciamina, oxibutinina, scopolamina şi tolterodina;
• Antidepresivele precum amitriptilina, doxepin şi nortriptilina;
• Antihistaminicele;
• Antihipertensivele de tipul hidralazinei şi nifedipinei;
• Medicamentele antiparkinsoniene precum amantadina, bromocriptina, levodopa, trihexifenidil şi benztropina;
• Antipsihoticele precum clorpromazina, flufenazina, haloperidol, tioridazin;
• Relaxantele musculare de tipul baclofenului şi ciclobenzaprinei;
• Antiinflamatoarele nesteroidiene precum ibuprofenul, indometacinul şi naproxen;
• Antialgicele opioide precum morfina sau oxicodona;
• Alte medicamente inclusiv medicamente folosite pentru chimioterapie, isoprotenerolul, fenilefrina, pseudoefedrina şi terbutalina;
• Sedative precum diazepamul.

Factorii de risc pentru retenţia urinară includ:
• Infecţiile tractului urinar;
• Leziunile sau traumatismele pelvine, cerebrale sau ale măduvei spinării;
• Sexul masculin la vârste mai mari de 50 de ani cu hipertrofie benignă de prostată;
• Medicamente care determină retenţie urinară ca efect advers;
• Condiţii neurologice care afectează tractul urinar;
• Naşterea pe cale vaginală.

Reducerea riscului de apariţie a retenţiei urinare:
• Igienă intimă corespunzătoare pentru a preveni infecţiile tractului urinar;
• Tratarea cât mai rapidă a simptomelor retenţiei urinare;
• Tratarea promptă a oricărei afecţiuni sau condiţii care poate conduce la retenţie urinară;
• Întărirea musculaturii planşeului pelvin prin exerciţii corespunzătoare;
• Micţionarea atunci când este resimţită prima oară necesitatea;

Trebuie să mergi urgent la doctor dacă:

Apar simptome ale retenţiei urinare acute cum ar fi:
• Balonare (umflare) în partea inferioară a abdomenului;
• Disconfort sau durere intensă în regiunea suprapubiană (deasupra osului pubian);
• Anxietate marcată;
• Imposibilitatea bruscă de a urina în ciuda faptului că vezica urinară este plină.