Urinarea excesivă înseamnă că o persoană elimină cantităţi anormal de mari de urină în fiecare zi. Termenul medical pentru acest simptom poartă numele de poliurie. Urinare frecventă este uneori inclusă prin definiţie, dar, cu toate acestea, este de obicei un simptom care însoţeşte urinarea excesivă.
Volum excesiv de urină pentru un adult înseamnă mai mult de 2,5 litri de urină/zi.
Adesea poliuria apare asociată polidipsiei (sete crescută), deşi este posibil să existe şi una fără cealaltă, şi aceasta din urmă poate fi cauza sau efectul poliuriei. Polidipsia psihogenă poate duce la poliurie.
Poliuria poate fi fiziologică în anumite circumstanţe ca de exemplu: poliuria de frig, la altitudine sau după ingerarea unor cantităţi mari de lichide.
Poliuria este un simptom destul de frecvent care este adesea observat atunci când persoana afectată trebuie să se trezească nopatea pentru a urina.
Poliuria se poate datora unor substanţe precum alcool, cafeină sau diuretice. De asemenea, ea poate apărea după episoadele de tahicardie supraventriculară, în timpul fibrilaţiei atriale, în timpul naşterii şi după îndepărtarea unui obstacol de la nivelul tractului urinar. Diureza poate fi limitată prin antidiuretice precum ADH, angiotensină II şi aldosteron.
Diureza de frig reprezintă creşterea eliminării de urină atunci când persoana este expusă la frig, ceea ce parţial explică şi diureza de imersie.
Substanţele care cresc diureza se numesc diuretice.
Substanţele care scad diureza produc creşterea nivelelor de hormon antidiuretic (ADH sau vasopresină).
Diureza de altitudine apare la altitudini mai mari de 3000de metri şi este un indicator de dorit al adaptării la altitudini mari. Alpiniştii care se adaptează bine la altitudini mari prezintă acest tip de diureză. Persoanele care produc puţină urină chiar în condiţiile unui aport adecvat de lichide probabil nu se adaptează corespunzător la altitudini mari.
• Diabetul insipid (central şi nefrogen);
• Diabetul zaharat (cea mai frecventă cauză de poliurie);
• Consumarea unor cantităţi mari de lichide (polidipsia primară), mai ales lichide care conţin cafeină sau alcool (ciocolată, cafea, ceai şi băuturi răcoritoare, băuturi acidulate, băuturi alcoolice, shake-uri cu proteine) sau alimente picante;
• Insuficienţa renală;
• Medicamente, mai ales diureticele;
• Doze mari de vitamină B12 (riboflavină);
• Doze mari de vitamină C;
• Poliuria datorată frigului;
• Poliuria de imersie;
• Poliuria de altitudine;
• Sindromul oboselii cronice;
• Sindromul cerebral cu pierdere de sare;
• Polidipsia psihogenă (cel mai frecvent apărută la femeile de peste 30 ani);
• Cistita interstiţială;
• Nefrita interstiţială;
• Lupusul eritematos sistemic sau alte boli ale ţesutului conjunctiv;
• Sindromul Sjogren;
• Sindromul de tahicardie posturală ortostatică;
• Acidoza tubulară renală;
• Sindromul Fanconi;
• Hipercalcemia;
• Hipertiroidismul;
• Hipopituitarismul;
• Hipogonadismul;
• Boala Conn (hiperaldosteronismul primar);
• Sarcina;
• Artrita reactivă (sau sindromul Reiter);
• Glomerulonefrita;
• Carcinomul pulmonar cu celule scuamoase (consecinţă paraneoplazică);
• Hipoaldosteronismul;
• Hipopotasemia;
• Polidipsia;
• Insuficienţa cardiacă congestivă;
• Sindromul Cushing;
• Boala Addison;
• Ocluzia intestinală (apare după ce toxinele încep să fie absorbite din intestin);
• Hiperparatiroidismul;
• Acromegalia;
• Policitemia;
• Efect advers al litiului;
• Obstrucţia parţială a tractului urinar;
• Feocromocitomul;
• Insuficienţa hepatică sau ciroza;
• Leziunile neurologice;
• Infecţiile tractului urinar (deşi mai des se manifestă sub forma eliminării frecvente a unor cantităţi mici de urină decât a unor cantităţi mari);
• Cistita emfizematoasă;
• După episoadele de tahicardie paroxistică supraventriculară ;
• Migrenele;
• Mielomul;
• Amiloidoza;
• Boala rinichilor polichistici;
• Utilizarea corticosteroizilor sau a prednisonului;
• Nefronoftizia;
• Hiperglicemia;
• Hipoxia;
• Hipovolemia;
• Insuficienţa renală cronică;
• Îndepărtarea unui obstacol de la nivelul tractului urinar;
• În procesul de vindecare a necrozei tubulare acute;
• Diureză forţată;
• Diureză osmotică;
• Anemia cu celule în seceră;
• Investigaţii precum scanarea computer-tomografică care necesită injectarea intravenoasă a unei substanţe de contrast (cantitatea de urină eliminată poate creşte în următoarele 24 de ore după investigaţie).
Apar urinări excesive pentru câteva zile şi acest lucru nu este explicat de tratamentele luate sau de creşterea consumului de lichide.
CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.