Creat pe spaţiul românesc, numele de băiat Barbu se traduce prin “barbă”, “bărbat”, “bărbăţie”, “a îmbărbăta”, derivat oarecum de la substantivul “barbă”.
Verbul arhaic “a îmbarbura” definea momentul când oamenii făceau cruce pe fruntea, pe obrajii sau pe bărbia copiilor cu un suc roşu în ziua de Sfânta Varvara, pentru a-i feri de vărsat.
Întâlnit în prezent mai mult sub formă de nume de familie, Barbu este considerat de unii lingvişti ca provenit, totuşi, din latinescul “Balbus”.
Alţii au susţinut că, de fapt, acest nume are aceeaşi semnificaţie precum Barbara: “străin”, “necredincios”.
Cel mai cunoscut lingvist care s-a ocupat de acest nume a fost B.P Haşdeu, fiind şi cel care a susţinut provenienţa sa românească.