Corina

[Carina, Corin, Codin, Corena, Corine, Korin]
Orginea:
greacă
Potrivit pentru:
Fata

 „Săgeată”

În secolul al XIX – lea, în patrimoniu numelor româneşti au pătruns numeroase nume greceşti, transformate din limba latină. Dintre acestea, un nume cu o rezonanţă aparte a fost Corina, care este compus din rădăcina “kore” – „fată”, „fetiţă”, „fecioară”.

În mitologia greacă, Kora este corespondentul identic al Persefonei („cea care curma lumina”). Aceeaşi zeiţă era venerată la romani sub numele Proserpina.

Kora era fiică a lui Zeus şi a Demetrei, a fost răpită de Hades (şeful Împărăţiei subpământene), obligând-o să-i devină soţie.

Fiind considerată de greci parte din misterele eleusine, Kora simbolizează ciclurile vieţii şi ale vegetaţiei.

În schimb, unii lingvişti susţin că numele Corina a apărut sub formă de creaţie literară, pentru prima dată în operele lui Ovidiu.

Corin a fost, de asemenea, şi numele unui zeu din perioada Romei Antice.

* Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Tags:
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult
Vezi Semnificația numelui în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”