Căsătoria: şi chiar vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi?

Depinde. Dacă au înţeles că o căsnicie este mai mult decât clipe magice, cadouri surprinzătoare şi emoţiile începutului, atunci, poate că da. Dacă nu, atunci poate ar trebui să ne reorientăm spre "au trăit singuri până la adânci bătrâneţi". Sau, dacă sunt prea comozi să mai schimbe ceva, atunci "au trăit nefericiţi până la adânci bătrâneţi".
  • Publicat:
Căsătoria: şi chiar vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi?

Depinde. Dacă au înţeles că o căsnicie este mai mult decât clipe magice, cadouri surprinzătoare şi emoţiile începutului, atunci, poate că da. Dacă nu, atunci poate ar trebui să ne reorientăm spre „au trăit singuri până la adânci bătrâneţi”. Sau, dacă sunt prea comozi să mai schimbe ceva, atunci „au trăit nefericiţi până la adânci bătrâneţi”.

Citesc despre cereri spectaculoase în căsătorie, nunţi copiate din lumi cu prinţi şi prinţese şi apoi mă izbesc de datele Institutului de Statistică care spun că divorţăm, dacă pot spune aşa, într-o veselie. Ba chiar că România este fruntaşă în privinţa divorţurilor din Uniunea Europeană, dar asta prea puţin contează pentru articolul nostru.

Ascult apoi tot felul de declaraţii ale unor bătrâni ajunşi subiect de ştiri pentru că au stat cu zecile de ani împreună. Niciunul nu vorbeşte despre robinetul cu lapte şi miere pe care l-a descoperit miraculos, ci spune cuvinte ca „mereu să cedeze unul”, „compromis”. Mă mai uit şi în ograda mariajului meu şi în cele din urmă mă încumet să vă spun câte ceva despre soţi şi soţii.

Despre muncă şi roade

Şi am să vă spun întâi de toate că indiferent de ce am să scriu aici, soluţiile şi succesul sunt la voi. Nu există reţeta fermecată pe care să o aplicăm în cantităţi şi momente precise şi să ne facem căsnicia de nezdruncinat. Dacă ar exista, atunci 21% dintre mariaje nu s-ar mai fi încheiat cu un divorţ anii trecuţi în România.

Însă dacă este ceva ce cred eu că ni se potriveşte tuturor în delicatul subiect al căsniciilor trainice, acela ar fi sfatul „munciţi pentru ele!”. Nu suntem atinşi de baghete fermecate atunci când ne cunoaştem partenerii, nu suntem învăluiţi într-o vrajă de nerupt care ne va proteja de toţi balaurii unei relaţii de durată.

Comunicarea este importantissimă, dar nu este suficientă. Contează şi ce faci cu informaţiile pe care le primeşti sau cum le transmiţi pe ale tale. Cunoaşte-ţi partenerul, este esenţial, respectă-l şi încercă să vezi şi dincolo de punctul tău de vedere. Egoismul macină mariaje, la fel şi încăpăţânarea.

Da, aşa cum ne spun toate revistele, ziarele, filmele, sexul contează, dar nu e totul. Se spune că micile detalii fac o căsnicie mare şi se mai spune că într-un mariaj este crucial să ai grijă de balanţă – pentru fiecare lucru mai puţin bun pe care îl facem să facem 5 bune. Eu vă resfătuiesc să munciţi pentru mariaj, după ce vă dezmeticiţi din magia momentului.

Altfel, aţi semnat o hârtie aşa cum semnaţi pe ascuns în şcoală carnetul de note fără să-l arătaţi părinţilor. Şi aţi rămas cu impresia că, exact ca-n basme, nu mai e nimic de făcut, după finalul cu nunta, lucrurile curg singure de acolo. Greşit. Spor la treabă!

D-ale căsătoriilor

În SUA datele statistice arată că 41% dintre primele căsătorii se încheie în divorţ, 60% dintre cei ajunşi la a doua căsnicie se despart şi 73% dintre cei care au bifat-o şi pe a treia. Practic, în America are loc un divorţ la fiecare 13 secunde. Britney Spears deţine recordul celei mai scurte căsătorii din lumea starurilor –  una de 55 de ore cu Jason Alexader.

Actriţa Zsa Zsa Gabor deţine recordul celor mai multe mariaje şi divorţuri – a fost măritată de 9 ori. „Nu discutaţi niciodată subiecte sensibile atunci când sunteţi obosiţi sau înfometaţi. Şi mereu ronţăiţi ceva când vreţi să îmbunătăţiţi comunicarea. Ce nu puteţi face sub nici o formă dacă aveţi gura plină în momentele discuţiilor? Păi să vorbiţi! Comunicarea în căsnicie e mai mult despre ascultat decât despre vorbit” – Steven din Florida, însurat cu Sheryl de 20 de ani.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult