Pare un subiect tabu, greu de abordat şi imposibil de rezolvat. Însă, în anii petrecuţi la cabinet, am remarcat, la modul general vorbind, cam ce îşi poate dori cu adevărat o femeie. Şi pentru a fi mai concis, am să redau câteva repere ce pot descrie cu adevărat ce îşi doresc femeile. Nu înainte de a specifica faptul că diferenţele de nuanţă pot fi mari şi pot ţine de nivelul de cultură, de educaţie, familia de origine, vârstă, traumele din trecut.
Stabilitate emoţională. Acest capitol este foarte amplu, însă toate femeile îşi doresc comunicare afectivă. Îşi doresc sprijin, înţelegere, suport emoţional, să fie lăudate, apreciate. De asemenea, îşi doresc să se simtă dorite, iubite, dar şi înţelese.
Stabilitate financiară. Este normal ca o femeie să îşi dorească lângă ea un bărbat care se poate întreţine măcar pe el însuşi. Astfel pot construi împreună, se pot dezvolta şi îşi pot oferi reciproc lucrurile pe care şi le doresc şi de care au nevoie.
Stabilitate socială. Mai exact, femeile au nevoie de prietene şi de o viaţă socială normală, care să cuprindă spectacole, filme, ieşiri în oraş cu prietenele sau cu familia, sport, plimbări prin parc sau sub clar de lună.
Împărţirea treburilor casnice. Din cauza unor vicii de creştere, aceste sunt, de obicei, un subiect tabu. Femeile îşi doresc să fie ajutate atunci când fac curăţenie, când pun masa, când fac mâncare sau în îngrijirea copiilor. Suntem o societate modernă în care şi bărbatul şi femeia muncesc la fel de mult, aşa încât vremurile în care îndeletnicirile casnice erau doar atributul femeii au apus.
Prieteni înţelegători. Din păcate, mulţi dintre bărbaţi intră în relaţii de cuplu cu tot cu prieteni. Aceştia uită că prietenul lor este căsătorit şi îşi doresc să îşi petreacă timpul cu acesta ca înainte, lucru, de altfel, deranjant. Dacă şi femeia ar face la fel, oare bărbatul ar fi mulţumit? De aceea, să nu uităm să ne „updatăm” prietenii la situaţia noastră maritală, pentru a avea o viaţă frumoasă de familie, dar şi raporturi corecte cu prietenii din copilărie, care nu mai sunt doar „prietenii mei”, ci prieteni de familie acum.
O viaţă fără vicii. Şi acest aspect este unul care deranjează. O bere sau o ieşire cu prietenii din când în când nu reprezintă o problemă. Dar ce ne facem când viciile devin un mod de viaţă? Iar această viaţă, din păcate, nu poate fi compatibilă cu ideea de familie.
Planuri de viitor comune. Dacă am scăpat de cele de mai sus, atunci înseamnă că ne putem construi cu adevărat o familie. Astfel putem să ne plănuim viitorul, punând fiecare umărul şi încercând cu adevărat să dăm tot ce avem mai bun şi mai frumos pentru a construi o familie unită şi fericită.