Cum să treceţi peste o despărţire dacă sunteţi izolaţi la domiciliu

În timpul izolării la domiciliu, multe cupluri se pot confrunta cu adevărate provocări, ba chiar pot ajunge să se despartă.
  • Publicat:
Cum să treceţi peste o despărţire dacă sunteţi izolaţi la domiciliu
FOTO: shutterstock / Cum să treceţi peste o despărţire dacă sunteţi izolaţi la domiciliu

Izolarea la domiciliu din cauza noului coronavirus reprezintă o adevărată provocare pentru cuplurile ale căror relaţii erau deja destul de fragile. Faptul că partenerii sunt nevoiţi să petreacă foarte mult timp împreună, nu face altceva decât să accentueze conflictele, dar pe de altă parte este şi o ocazie ideală să reflectaţi asupra relaţiei şi să luaţi o decizie, fără să mai amânaţi inevitabilul. Tensiunile vor continua să apară chiar şi atunci când nu veţi mai fi izolaţi la domiciliu, iar ele vor deveni din ce în ce mai greu de gestionat. În cazul unora izolarea este benefică, în sensul că îi apropie şi îi ajută să se reconecteze unul cu celălalt, să comunice mai mult şi să descopere ce a declanşat situaţia în care se află, dar nu toţi reuşesc acest lucru.

Mai dăm o şansă?

Dacă te numeri printre cuplurile care au în istoric numeroase conflicte şi tot ce faceţi este ca relaţia să se deruleze într-un cerc toxic, cu siguranţă veţi fi tentaţi ”să mai acordaţi o şansă că…poate de data asta o să fie bine”. Nu, nu va fi bine. Odată cu împăcarea conflictele se vor diminua, iar asta pentru că ambii parteneri vor să arate că sunt implicaţi şi că-şi doresc ca lucrurile să meargă însă, inevitabil, veţi ajunge de unde aţi plecat, iar asta pentru că nu faceţi altceva decât să amânaţi momentul despărţirii, fie din comoditate, obişnuinţă, fie din cauză că vă este teamă de singurătate. Nu este nimic greşit în a fi singur, ba chiar această poziţie te poate ajuta să te redescoperi, să-ţi oferi timp, să te vindeci, să ştii ce-ţi doreşti cu adevărat, să-ţi faci ordine în suflet ca mai apoi să fii un suflet pregătit pentru persoana care va apărea în viaţa ta.

Dacă totuşi vrei să mai oferi o şansă relaţiei, cea mai bună soluţie este terapia de cuplu şi, din fericire, mulţi dintre specialişti oferă consiliere online în această perioadă. Alegând terapia ca metodă de rezolvare a problemelor amândoi veţi fi împăcaţi în privinţa alegerii făcute, pentru că asta vă va face să vă daţi seama că aţi încercat tot ce se putea, iar dacă funcţionează, atunci felicitări pentru salvarea relaţiei, dacă nu, felicitări pentru că ai avut curajul să laşi în urmă o relaţie toxică. Trebuie să înţelegem că nu suntem legaţi de oamenii din jurul nostru şi nu trebuie să depindem de ei. Partenerii noştri nu sunt proprietăţile noastre, iar odată ce nu-i permiţi să fie fericit sau tu nu-ţi permiţi luxul de a fi fericit singur, acest act nu se poate numi iubire, ci pur şi simplu o obsesie bolnăvicioasă şi plină de egoism.

Cum să treci peste o despărţire dacă eşti în izolare la domiciliu?

Chiar dacă vă aflaţi izolaţi la domiciliu, dacă sunteţi ferm convinşi că relaţia nu mai funcţionează, deschideţi acest subiect. În urma comunicării situaţiei în care vă aflaţi, pentru că încă sunteţi nevoiţi să împărţiţi acelaşi spaţiu, va trebui să stabiliţi câteva reguli pe care amândoi să le urmaţi. Veţi continua să împărţiţi acelaşi pat? Veţi continua să urmăriţi serialele favorite împreună? Se va schimba ceva în relaţie din punct de vedere financiar? Trebuie să înţelegeţi că despărţirile în aceste circumstanţe sunt o adevărată provocare.

Deşi sunteţi în continuare prinşi în aceeaşi casă, cel mai probabil te vei simţi singur, dar acesta este cursul normal al unei despărţiri. Cumva acea ruptură te afectează, dar îţi permite să te gândeşti la ceea ce-ţi doreşti şi ce vrei de fapt de la o relaţie. Ce meriţi. Te vei confrunta cu diverse sentimente, vei fi confuz şi cel mai probabil vei bate în retragere. Dar aminteşte-ţi ce va adus în punctul în care vă aflaţi şi dacă merită să mai treci încă o dată prin asta. De acum încolo va trebui să cauţi un echilibru, atât în emoţiile pe care le resimţi, cât şi în gândurile care te macină. Petrece mai mult timp la telefon cu prietenii, familia sau orice persoană te distrage şi evită să-ţi mai creezi scenarii în privinţa fostei relaţii, indiferent de natura lor. Suntem tentaţi să ne întrebăm dacă despărţirea a fost cea mai bună alegere sau dacă această ruptură a fost o greşeală sau nu. Din nou, aminteşte-ţi ce va adus aici.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult