Cuplul modern: 1 an iubire, 2 ani speranţe, peste 5 ani frustrare

Astăzi, în vremea date-urilor pe Tinder, puţine sunt cuplurile care reuşesc să aibă o relaţie frumoasă. Ca să nu mai vorbim de o viaţă şi o căsnicie fericite.
Oare pentru că nu mai avem răbdare pentru cel de lângă noi sau pentru că reţelele sociale ne ispitesc cu potenţiali parteneri mai atractivi?

L-am întrebat pe psihoterapeutul Constantin Cornea care este explicaţia psihologică a rateurilor anumitor cupluri moderne şi ce ar fi de făcut (dacă e de făcut ceva).

“Pentru că speranţele şi aşteptările nu sunt enunţate cu adevărat la începutul relaţiei, mizânduse-se pe expresia: dacă ne iubim, înseamnă că ne potrivim”, mi-a spus psihologul chiar de la început. Ei bine, din păcate, potrivirea iniţială nu înseamnă iubire.

Recomandări

Viaţă sexuală reuşită? Sfaturile sexologului pentru o relaţie împlinită

Final de relaţie fără scandal: sfaturi pentru femei şi bărbaţi

“Pentru că iubirea poate trece mai repede decât vă gândiţi. Din două motive. Unul pentru că ceea ce poartă titulatura de iubire, este de fapt dorinţă sexuală sau frică de singurătate. Şi doi, pentru că există foarte multe ispite”.

Ştiam, ştiam eu că relaţiile nu mai sunt ce au fost pe vremea părinţilor noştri când societatea, sistemul, “gura lumii” erau luate în considerare atunci când un cuplu nu se mai înţelegea. Poate era mai multă toleranţă şi nu existau atâtea ispite, atâtea potenţiale variante care te tentează fie că eşti femeie ori bărbat.

“Dacă partenerii unui cuplu ar urma câteva şedinţe de terapie înainte de a se forma o familie, ar putea descoperi cu stupoare, uneori, că nu ştiu sau le este frică să comunice ceea ce îşi doresc cu adevărat. Apoi, legat de sentimente, femeile descoperă foarte curând după ce se oferă sexual, că cea mai mare parte a comportamentului de gentleman (dacă a existat ) dispare. Şi nu ştiu ce să facă.”

Din punctul de vedere al psihologilor o relaţie are câţiva paşi, ce pot aduce sau îndepărta fericirea.

Începutul relaţiei

Este bazat pe sentimente şi dorinţe sexuale sau pe frica de singurătate. Acest început poate dura săptămâni sau cel mult unul sau doi ani. Iar secretul constă în a transforma dorinţa sexuală sau frica de singurătate în elemente constructive. Altfel, acestea pot duce la erodarea cuplului. Iar acest deziderat se poate construi prin comunicare, respect, dorinţa de acomodare cu celălalt şi cu nevoile lui, eventual de schimbare şi a propriei persoane, nu doar a partenerului.

Comunicare sau frustrare

După un an sau doi, foarte puţine cupluri reuşesc trecerea despre care vorbeam, ajungând să îşi verse mai de grabă frustrările considerând că nu au ales persoana potrivită, lăsându-se “furate sau vrăjite” de ceea ce simţeau, dar şi de persoana respectivă. Cei care se bucură de relaţie sunt cei care s-au adaptat la partener şi au comunicat într-un mod frumos ceea ce îşi doresc.

Apelarea la elemente ce se consideră că pot readuce fericirea

Şi aici se fac greşeli enorme, pentru că alegerile sunt dictate de frică, furie, ură sau slăbiciune şi privesc doar elemente din exterior, în dauna celor din interiorul persoanei. Aşa putem ajunge să credem că un copil poate consolida relaţia. Sau că experiene ce ţele prietenilor sunt valabile şi în cazul meu. Sau mai rău, se apelează că martor extern la familia de origine ce consideră că propriul copil se comportă exemplar, iar partenerul nu.

Divorţul sau singurătatea în doi

După ce au fost făcute încercările de mai sus, toate greşite, nu mai vorbim doar de două persoane care nu se înţeleg. Vorbim de o grămadă de prieteni, colegi, membri ai familiei de origine ce îşi dau cu părerea despre ce şi cum ar trebui să facă acel cuplu pentru a fi fericit. Pentru că ei ştiu, pentru că au încercat şi ceea ce spun ei, reprezintă unică soluţie.

Care ar fi soluţiile pentru că un cuplu să aibă o viaţă lungă şi fericită?

Să se bucure de sentimentele avute la începutul relaţiei, dar să nu uite de ceea ce îşi doresc cu adevărat. Şi să exprime aceste dorinţe atunci când sentimentele sunt puternice şi dorinţa de schimbare este mare.

Să nu apeleze la ajutorul familiei de origine, prietenilor, colegilor. Pentru că experienţele lor nu sunt universal valabile. Pentru că familia de origine o dată ce va considera că partenerul este nepotrivit, va trece extrem de greu peste acest aspect, având tendinţa de a căuta nod în papură.

Să apeleze la ajutor specializat, psiholog, psihiatru, preot, imediat ce consideră că au apărut anumite probleme, pentru a nu le lăsa să erodeze sentimentele celor doi.

Să caute, înainte de orice, înăuntrul propriei persoane sentimentele frumoase şi o formă de comunicare plăcută. Astfel încât, să putem spune că într-adevăr a făcut tot ceea ce a putut pentru a aduce bucuria pertenerului. Dacă acest aspect nu influenţează pozitiv partenerul, înseamnă că este partenerul nepotrivit.

Orice cuplu se poate bucură de o viaţă frumoasă împreună dacă există un echilibru între ceea ce simt şi minte, între ceea ce pretind şi ceea ce oferă. Totul ţine doar de cei doi şi de dorinţa lor de a se adapta vieţii de familie, lăsând la o parte mândria exagerată sau experienţele celorlalţi.