Trăim într-o goană a timpului. Sunem atenţi la lucrurile care au legătură cu cariera noastră, dar uităm de cel de lângă noi. Uităm să îi oferim atenţie, dragoste, lăsăm să se aşterne nepăsarea peste sentimentele care ne-au legat.
De cele mai multe ori, pasiunea păleşte pentru că cei doi parteneri nu mai fac lucrurile pe care obişnuiau să le facă la începutul relaţiei. Prinşi în vâltoarea vieţii, uită să mai investească timp şi energie în relaţia lor şi nu-şi mai manifestă activ iubirea unul faţă de celălalt.
,,Clipa în care unul dintre ei încetează să-i mai arate partenerului dragoste este începutul sfârşitului relaţiei. La vârsta primei tinereţi, oamenii au nevoie de iubire, au nevoie de explozia şi de euforia îndrăgostirii.
Hormonii sunt cei care ne somează să ne alimentăm sufletul cu doze de îndrăgostire şi de pasiune’’ , spune psihologul Oana Nicolau pentru CSID.
Există aşadar câteva modalităţi simple prin care doi oameni îşi pot exprima iubirea şi prin care pot da un refresh relaţiei lor pentru a simţi aceeaşi euforie ca la începutul ei. ,,Trebuie să folosească cu încredere cuvintele magice: te iubesc!, mulţumesc!, te rog! şi iartă-mă!, de fiecare dată când simt sau situaţia o cere.
Totodată, cadoul reprezintă un semn de iubire faţă de partenerul cu care sunt în relaţia de cuplu, un cadou pe care-l oferă din suflet, pentru că aşa simt, şi nu pentru că este vreo ocazie specială’’, mai spune specialistul.
Ajutorul este un alt aspect important. Relaţia de cuplu are un capitol special, împărţirea sarcinilor. ,,Ştiu că pentru unele persoane pare ceva lipsit de importanţă, însă, uneori, lucrurile mărunte fac diferenţa dintre armonie şi conflict.
Ambii parteneri trebuie să investească timp în relaţia lor, timp pentru ieşiri la restaurant, teatru, călătorii, dar şi timp pentru conversaţii pe diverse teme’’, subliniază psihologul Oana Nicolau pentru CSID.
Timpul pe care cei doi îl petrec împreună nu trebuie să fie cantitativ, ci mai degrabă calitativ pentru că în acest fel se crează conexiunea între cei doi parteneri.
Este important ca ambii parteneri să rămână preocupaţi atât de propria persoană, cât şi de celălalt, înţelegând prin asta şi importanţa atenţiei la propriile nevoi, dar şi ale partenerului. Pe scurt, starea de prezenţă, în raport cu partenerul şi cu relaţia de cuplu, îi ajută să vadă, să simtă şi, în final, să ştie ce se întâmplă cu cel de lângă ei.
Ideea de a nu face nimic pentru relaţia pe care o au înseamnă delăsare, iar neglijenţa pune în pericol cuplul. Delăsarea poate fi în privinţa aspectului fizic şi a îngrijirii personale sau poate fi legată de menţinerea unei stări emoţionale neplăcute. A avea grijă de ei, de igiena lor înseamnă respect pentru ei şi pentru partenerul lor.
Totodată, o lipsă de preocupare pentru sănătatea lor poate deveni un motiv de nemulţumire, îngrijorare, neputinţă şi chiar durere pentru partener.