Jurnalul unui bărbat dependent de filmele pentru adulţi

Omul are nevoie de o poveste pentru a învăţa să îşi trăiască viaţa. – Autor: Psiholog Constantin Cornea

„Ciudate sunt căile Domnului, dacă eu am ajuns să vin la psiholog, pentru că sunt dependent de filme porno. Şi sincer, nu ajungeam la tine, dacă nu mă trimitea soţia, care deja mă priveşte ca pe un ciudat. De fapt, ciudat este puţin spus.

Consideră că sunt un mega-obsedat de sex şi că filmele porno îmi iau minţile.

Recomandări

Povestea de viață a unei femei bolnave de cancer părăsită de soțul ei

Jurnalul unui bărbat care a descoperit ce îşi doresc cu adevărat femeile în pat

Mai mult decât atât, mai vreau şi de la ea toate nebuniile pe care le văd în filme, iar ea nu este deloc genul!

Mi-ai vorbit despre adicţii şi despre viaţa sexuală şi în câteva şedinţe am început să înţeleg mecanica gândirii. Ştii, eu am o gândire mai analitică, chiar dacă sunt obsedat. Şi vreau să înţeleg într-un mod pragmatic ce se întâmplă cu mine. Apoi am început să dezbatem aspecte legate de viaţa intimă din cuplu.

Culmea, am descoperit două aspecte legate de mine, la care nu prea mă gândisem înainte. Chiar dacă consideram că m-am autoanalizat foarte bine şi îmi ştiam toate ungherele minţii, uite că am ajuns să fiu surprins de ceea ce descopeream. Şi pe deasupra, mai era şi extrem de simplu. Aşa am ajuns să fiu conştient de faptul că nu eram prea satisfăcut de ea. Şi probabil încercam să suplinesc asta prin filmele porno.

De asemenea, am înţeles că undeva înăuntrul meu se ascunde un cuceritor timid, care şi-ar fi dorit să aibă mai multe femei în trecut, poate şi acum, dar care îşi doreşte şi de la parteneră mai multă acţiune.

Nimic patologic. Doar elemente care ţineau de stima mea de sine, de frica de a cuceri şi alte femei, cât şi de dorinţa pe care o simţeam faţă de parteneră, dar care era inhibată de comportamentul ei prea lipsit de imaginaţie, ca să nu spun altfel.

Bun… am deschis cutia Pandorei, acum ce fac? Alerg să cuceresc femei pe stradă pentru a avea partenere de sex? De fapt, doar asta doream de la ele? Adică ceea ce vedeam în filmele porno? Să găsesc pe una nouă, care în 10 minute se dezbracă şi face cu mine sex sălbatic? Păi eu nu sunt aşa. Când m-ai pus să îmi imaginez acest scenariu, m-am inhibat instant. Descoperisem că sunt timid, aşa că asta nu era o soluţie, din contră, înrăutăţea lucrurile. 

M-am gândit mult la ecuaţia asta care părea fără rezultat. Am tras concluzia că în filmele porno nu căutam sexul ocazional, rapid şi sălbatic. M-am convins de asta când m-am dus la o prostituată. Pe jumătate dezbrăcată, mi-a cerut să dau jos hainele. Eram ca un roboţel rămas fără baterii. Ea a remarcat şi a încercat să mă ajute. Păi ce crezi? Că s-a rezolvat problema? Nici vorbă. Erecţia mea s-a dus rapid pe apa Sâmbetei.

Când am ajuns acasă, circ. Au femeile un simţ în plus şi noi nu ştim? Nici nu am intrat în casă şi m-a luat la rost.

Unde ai fost? Ce ai făcut? Nemernicule, spune tot!

Normal că am rămas blocat, nu am recunoscut nimic. Însă ei nu i-a trecut vreo câteva zile.

Aşadar, m-am lămurit. Problema era la mine, nu la ea. Ce era în neregulă cu mine, ce voiam de fapt? Dacă sex nu, voiam altceva? Şi dacă da, ce? Şi atunci, ca printr-o minune, mi-am dat seama: voiam afecţiune, atenţie, dragoste, să mă simt dorit, alintat, incitat.

În timp am înţeles mai profund că îmi doream toate cele de mai sus şi că era ceva normal. Nu erau chestiuni de femeie. Dar soţia mea avea şi ea unele lucruri de rezolvat… Era rece şi mă privea mereu de sus. Când i-am spus să vină şi ea la tine, să vorbim despre viaţa noastră sexuală, am crezut că vine sfârşitul lumii…

Păi eu te-am trimis să vorbeşti de dependenţa ta de filme porno, iar tu ai vorbit despre noi?!?? Tocmai credeam că îţi vine mintea la cap. Am văzut că de când te duci la psiholog nu te-ai mai uitat aproape deloc la filmele astea. Credeam că eşti pe drumul cel bun şi tu vii acum să îmi spui să mă duc şi eu? Păi eu nu am nicio problemă!

Ne-a luat săptămâni întregi de discuţii în cabinet, pe care le aveam apoi şi acasă, ca să conving „aisbergul” că este cazul să lase primăvara vieţii noastre să se aştearnă. Şi după o perioadă am învins. Au fost luni lungi şi grele. Eu eram bine şi ştiam ce vreau, dar ei nu îi convenea nimic şi totul trebuia schimbat.

Odată cu trecerea timpului, lucrurile s-au îmbunătăţit. Nu dintr-odată, treptat, dar, slavă Domnului, acum lucrurile merg pe drumul cel bun. Nu ştiu ce anume, dar facem bine.
După ce şi-a digerat şi ea traumele, am ajuns să vorbim şi despre viaţa sexuală. A fost dificil la început, însă ne-ai arătat câteva scheme de gândire pe care le-am aplicat şi au funcţionat. Acum, suntem mulţumiţi, comunicăm mult mai bine, avem o viaţă sexuală mai condimentată şi cred că suntem pe drumul cel bun. Şi dacă te gândeşti de unde am plecat…”