Trauma separării şi factorii de care cei implicaţi nu ţin seama. Cum se ajunge la depresie

Despărţirea rămâne pentru mulţi dintre noi un fel de moarte lentă. Gândul că cel iubit a dispărut de lângă tine, că nu îl mai poţi vedea, simţi, face mai uşor drumul către prăpastie, către prăbuşire. Şi, totuşi, cum se produce ruptura?

“Divorţul, mai ales după 45 de ani, poate însemna moarte. Sunt puţine şanse să mai găseşti un partener de viaţă pe care să-l suporţi la 45 de ani. Există un caz particular denumit Iubire. Eternă, care apare rar, doar în dragostea adevărată. După divorţ, partenerul ce a fost îndrăgostit refuză să se recăsătorească. Simte că nu mai poate iubi.

Cinismul este reprezentat de singurătate. Practic, subiectul devine un martir, un prizonier al dragostei”, precizează psihologul Radu Leca pentru Ce se întâmplă, doctore?

Recomandări

Trecutul amoros al partenerului, motiv de despărţire sau o experienţă binevenită?

Cum să treci cu bine peste o despărţire

De ce se tem oamenii să mai iubească? De ce se ajunge atât de uşor la despăţire?

“După 15 ani, subiecţii au impresia că iubesc colegii de clasă, colegii de tabere, verişorii îndepărtaţi, oamenii cunoscuţi întâmplător. Dorinţa de explorare a sexualităţii nu are nimic în comun cu dragostea. Din dragoste, poţi sta cu un om, chiar dacă nu există o relaţie sexuală’’, mai spune specialistul.

În general, despărţirea reprezintă testul maturităţii atunci când vorbim despre divorţ. “Sunt mulţi oameni care cedează şi fac lucruri nedemne. Începând cu vârsta de 25 de ani, dragostea se bazează pe feromoni, este un proces chimic, nu cognitiv, şi niciodată emoţional, subiectul devine selectiv şi mai puţin implicat’’, susţine  psihologul.

Poate duce despărţirea la depresie?

Singurătatea, mândria şi frica duc protagoniştii în pragul prăpastiei. “ Singurătatea produce depresie. Timp de 30 de ani, subiectul, devenit astăzi depresiv, nu reuşeşte să îşi găsească perechea. Ce mai poate face în mod inconştient? Să acceseze depresia drept soluţie/răspuns la problema avută. În loc să se motiveze mai mult, subiectul „alege” drumul cel mai greu. Pe mândrie/vanitate şi trufie au fost clădite mii de căsnicii. De la celebra replică: Mamă, eu am să mă mărit cu un doctor! Astăzi, s-a ajuns la Mamă, eu mă mărit cu un francez/italian/olandez!

Aceste doamne nu divorţează de un om, ci de o poziţie. Din vanitate se ajunge repede la depresie, iar asta datorită componentei seductive. Există o vorbă spusă pe holurile secţiilor de psihiatrie: Ai intrat în depresie din mândrie, tot cu mândrie să şi ieşi din ea’’, adaugă psihologul Radu Leca.  

Care ar fi cauzele care duc astăzi la divorţ?

Divorţul se bazează pe alegeri greşite. Cu cât alegem oamenii ce par buni, ajutându-ne pe moment, cu atât mai uşor ajungem la despărţire. “După ce un anumit interes a fost satisfăcut, nu mai există motivaţia necesară rămânerii în căsnicie’’, adaugă psihologul.

Parentingul este şi el subiect de divorţ. “Exemplu: Eu, ca Mamă, ştiu ce este mai bine pentru copil. Greşeşti scumpa mea: Eu, ca Tată, ştiu mai bine decât tine ce este mai bine pentru copil. În loc să colaboreze, din eterna mândrie şi nedureroasa prostie, părinţii se ceartă, iar copiii suferă”, mai spune psihologul Radu Leca.

Poate fi divorţul o traumă, atât pentru cei doi, cât şi pentru copii?

Divorţul rămâne o traumă pentru toţi cei implicaţi, dar copiii au cel mai mult de suferit. “Sentimentele lor devin duale şi încărcate de maximă vinovăţie. Exemplu: fiindcă eu nu am fost cuminte, Tata a plecat într-o altă casă sau nu am luat note bune si Mama a plecat la un alt bărbat.

Copiii se învinovăţesc, pun accentul pe o greşeală minoră. Sunt cazuri, izolate ce-i drept, în care copiii urlă în somn, nopţi întregi, şi imploră întoarcerea părintelui acasă. Dacă tastăm pe google expresia „traumă divort” apar mii de articole, de care niciun părinte ce divorţează nu ţine seama. Dacă ar ţine seama, nu s-ar mai ajunge la despărţire.

Cum privesc copiii acest fapt de viaţă?

Minorii privesc tot acest tablou ca pe un eşec personal. Tind să se învinovăţească. Chiar dacă le sunt explicate aspectele ce ţin de motivele viitoarei despărţiri, aceştia îşi fac scenarii.

De ce o despărţire se sfârşeşte astăzi cu o crimă sau o sinucidere? 

‘’Educaţia occidentală a marcat în ultimii 35 de ani poporul roman. Teatralitatea si razbunarea stau la baza crimelor şi a suicidului. Când înveţi un om, timp de 35 de ani, că suicidul este benefic şi crima firească, ca acte de răzbunare extremă, atunci aşteaptă-te la ce este mai rău”, susţine psihologul Radu Leca.

Cum poate fi depăşit un astfel de episod?

“Divorţul nu este o soluţie, ci un act de răzbunare. Când căsătoria a fost planificată, pronunţată şi activată, divorţul era doar un vis urât. Din „n” motive şi pretexte, la câteva luni de la căsătorie, divorţul pare inevitabil. În anul 2018 divorţul este firesc, iar la nivel declarativ este catalogat drept formă de evoluţie. Stricăciunea în Lume începe de la divorţ. Datorită faptului ca pe parcursul ultimilor 35 de ani, inteligenţa emoţională a scăzut, fiind mai uşor astăzi de acceptat răul, divorţul este uzual’’.

Poate salva un copil o relaţie?

Ştiu cupluri care au divorţat la al treilea copil sau la al doilea copil. Stiu perechi care au divorţat în timpul primei sarcini. Aici nu avem reguli, ci doar reacţii ce nu pot fi prevăzute.

De ce sunt românii nefericiţi? Ce le lipseşte? “Românilor le lipseşte echilibrul social. Se schimbă permanent  în jurul lor, lucruri despre care nu ştiu pe loc. Singurătatea este o fericire aparentă. Când vorbim despre singuratate, recunoaştem practic alienarea socială”