Multe dintre noi recunosc că sunt atrase de parteneri care preiau şi deţin controlul şi stabilesc natura relaţiei. Dacă te numeri printre aceste persoane, atunci probabil că nu-ţi este uşor să recunoşti că ai fost atrasă de un partener narcisist, doar pentru că părea puternic, capabil şi sigur pe el.
E confortabil pentru tine să fii într-o relaţie în care partenerul tău doreşte şi chiar cere să ia deciziile importante, un partener care nu se îndoieşte de sine.
Din păcate, narcisistul preia controlul nu pentru a-ţi oferi siguranţă, ci pentru că singurele care contează sunt dorinţele şi sentimentele lui. Ce ar trebui să faci dacă te afli într-o relaţie cu un partener egocentric? Mai există speranţă? Poate să fie această relaţie suportabilă?
Trebuie să fiu sinceră de la început: viaţa alături de un narcisist nu va fi niciodată roz. Partenerul tău narcisist este perceput de alţii ca fiind insuportabil, egocentric şi lipsit de milă.
Din cauza aroganţei sale profunde, acesta chiar crede că este talentat, genial şi nemaipomenit. Să te suporte pe tine, cu toate imperfecţiunile tale, reprezintă o povară pe care el o duce, reamintindu-ţi constant însă că este mai bun decât vei fi tu vreodată. Dacă ţi-ai recunoscut partenerul în această descriere, dacă nu vrei să te desparţi de el, dar vrei să remediezi lucrurile, Dr. Kelly Murray îţi spune în cartea sa, “Dragoste nebună”, ce ar trebui să faci!
Printre partenerii cu tulburări de personalitate, narcisistul se regăseşte printre cei mai dificili. Viaţa alături de un partener egocentric este epuizantă şi cere extrem de multă răbdare şi atenţie. Pentru a rămâne sănătoasă din punct de vedere psihic, este foarte important să îţi faci timp pentru tine. Setează-ţi o perioadă care să fie doar a ta, ieşi cu prietenii şi familia, fă tot ce îţi doreşti chiar dacă partenerul tău încearcă să îţi pună beţe în roate!
Un principiu care se aplică partenerilor egocentrici este că tind să interpreteze orice neplăcere sau nemulţumire referitoare la ei ca fiind un semn de gelozie. Aceştia presupun că toată lumea vede faptul că sunt geniali şi perfecţi, percep dispreţul şi dezgustul altora ca fiind invidie pură şi vor încerca, în orice situaţie, să acapareze toată atenţia asupra lor. Recunoscând aceste tipare în partenerul tău, vei depăşi mai uşor situaţiile neplăcute şi vei înţelege că manifestările sale sunt doar o modalitate prin care el îşi protejează ego-ul fragil.
În loc să îţi confrunţi partenerul şi să îl contrazici de fiecare dată când întâmpini dificultăţi, încearcă să-l atragi de partea ta, să-i faci complimente, să-i dai şi mai tare impresia că este special. Deşi nu e în totalitate sinceră, această afirmaţie îl va provoca pe narcisist să facă tot posibilul să-ţi confirme descrierea pe care i-ai făcut-o.
Cea mai mare provocare pentru un partener narcisist va fi capacitatea lui de a simţi empatie. Narcisistul va avea dificultăţi în a înţelege ce simţi şi prin ce treci în acea relaţie. Deoarece fanteziile îi ocupă majoritatea timpului, este greu pentru partenerul tău să te audă şi să-şi dorească să asculte ce ai de spus. Cu toate acestea, dacă partenerul tău manifestă uneori vreo reacţie de empatie sau înţelegere, comentează pe marginea observaţiilor şi reîntăreşte ce tocmai ai observat.