Dragostea între persoane de acelaşi sex: de ce sunt românii atât de reticenţi faţă de comunitatea LGBT

Albi, negri, graşi, slabi, înalţi, scunzi, femei, bărbaţi, heterosexuali, homosexuali, religioşi, atei, tineri, bătrâni – ce au în comun toţi aceştia? Sunt oameni! Cu bune, cu rele, dar oameni!

Cu drepturi egale, indiferent de vârstă, etnie, dizabilităţi, religie sau orientare sexuală, aşa cum prevede articolul 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Tot aici regăsim următoarele afirmaţii:

Recomandări

Traumele din copilărie afectează viaţa sexuală

Boli cu transmitere sexuală: de ce e important să faci analize

„Egalitatea nu înseamnă uniformitate, pentru că oamenii nu sunt egali de la natură (…) Prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă pe baza criteriilor prevăzute de legislaţia în vigoare. Criteriile stabilite de legislaţia românească sunt: rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.”

Cu toate acestea, oamenii continuă să facă judecăţi de valoare, să discrimineze pe criteriile mai sus menţionate, să „pună la colţ” orice li se pare lor nefiresc. În cazul de faţă, pe cei care au o altă orientare sexuală decât cea considerată „normală”.

Dar cine stabileşte ce e normal şi ce nu – Biserica, Statul, Individul, DSM-5, adică Manualul de Diagnostic şi Clasificare a Tulburărilor Mintale? Cel mai probabil, toţi aceştia, dar, în acelaşi timp, niciunul. Pentru că normalitatea este, în sine, doar o convenţie socială, pornită de la un om sau de la un grup mic de oameni, care mai apoi este extrapolată la nivel de societate, fiind ulterior absorbită în cultura unei societăţi, mai mult sau mai puţin. În definitiv, conceptul de normal înseamnă ceea ce este firesc şi natural pentru fiecare dintre noi.

„Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt”, spunea John Stuart Mill, unul dintre cei mai influenţi gânditori liberali ai secolului al XIX-lea.

Dar ce înseamnă asta mai exact? În contextul tulburărilor societale din ultimii ani în privinţa persoanelor homosexuale, am decis să aflu părerea unui psihoterapeut – Constantin Cornea – despre acest fenomen „anti-LBGT” specific, dar nu exclusiv, societăţii româneşti, dar şi a unei persoane care are o altă orientare sexuală decât cea „normală” – a unei lesbiene –, Alexandra. Citiţi interviul EXLUSIV aici!

Psihoterapeut Constantin Cornea: „Românii resping fenomenul LBGT pentru că îl consideră un act de credinţă, iar pe cei care fac parte din fenomen, bolnavi sau posedaţi”

Românii au fost dintotdeauna un popor conservator în privinţa valorilor în care au crezut, dar şi în privinţa alegerilor. Nu este dificil să ne dăm seama despre conservatorismul românilor dacă ne uităm la alegerile pe care aceştia le fac legate de: politică, mass-media, sport, obiceiuri alimentare, preferinţe vestimentare, obiceiuri legate de evenimentele importante, cum ar fi nunta, botezul, înmormântarea.

Cele mai multe dintre elementele care au concurat din perspectiva istorică la acest conservatorism au fost influenţele religioase. Însă românii sunt un popor mai degrabă credincios, aşa cum înţelege fiecare acest termen, decât religios. Proporţional, nici 15% dintre cei care se declară ortodocşi nu merg cu religiozitate la biserică şi nu respectă canoanele legate de post şi rugăciune, caracteristice religiei din care fac parte.

„Românii resping fenomenul LBGT pentru că îl consideră un act de credinţă, iar pe cei care fac parte din fenomen, bolnavi sau posedaţi. Studiile din perspectiva medicală, făcute până la ora actuală, nu pot demonstra faptul că persoanele din comunitatea LGBT suferă de o anumită boală genetică sau de orice altă natură. Nu s-a putut identifica nicio genă aparte ce poate da aceste trăsături unei persoane. Există teorii legate de posibile traume (mecanice sau psihice) trăite de mamă în perioada sarcinii  sau suferite de bebeluş ori de copil în primii ani de viaţă, ce îi modifică comportamentul sau preferinţele sexuale, dar acestea sunt doar teorii, nedemonstrate ştiinţific”, spune medicul.

Citeşte şi Homosexualitatea NU este o boală!

De aceea, putem spune că, din perspectiva psihologică, avem următoarea ecuaţie, românul religios respinge comunitatea LGBT pentru că aşa consideră că îşi respectă valorile moral creştine. Iar „comunitatea LGBT, în loc să ia în seamă o strategie potrivită acestui popor, încearcă să îşi impună valorile aşa cum o face în alte ţări, unde lumea este mai puţin reticentă”, adaugă el.

Ce înseamnă să respecţi libertatea celuilalt?

Aparent, răspunsul este simplu: să respecţi alegerile celuilalt, atât timp cât alegerile lui nu te influenţează negativ. Dar de ce nu se întâmplă acest lucru?

„Pentru că niciuna dintre «tabere» nu este dispusă să îşi înţeleagă temerile şi valorile reciproc, preferând să se atace sau să îşi impună credinţele. Pe de o parte, poporul ce se pretinde creştin nu respectă o primă regulă lăsată de însuşi întemeietorul religiei, Iisus Hristos: «Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi». Asta înseamnă să îi respecţi valorile. Nu te poţi numi credincios cu adevărat dacă nu respecţi dogma creştină decât atunci când îţi convine. Pentru a fi cu adevărat creştin, ar trebui să respecţi întocmai ceea ce a cerut Iisus Hristos şi au predicat apoi toţi sfinţii părinţi. Să îţi iubeşti aproapele, să nu minţi, să nu înşeli etc. Însă cei ce se pretind apărătorii valorilor creştine se găsesc să facă asta doar în raport cu comunitatea LGBT, fără să îşi vadă cu adevărat de credinţă. Credinţa ar trebui să ne facă mai îngăduitori, mai înţelegători, nu radicalişti”, spune psihoterapeutul Constantin Cornea.

Unde şi cum greşeşte comunitatea LGBT?

Mesajele agresive şi paradele exagerate nu sunt soluţia acceptării comunităţii LGBT, este de părere specialistul.

„Într-un popor există o seamă întreagă de comunităţi: din perspectiva etniei (ţigani, lipoveni, armeni, aromâni, maghiari), din perspectiva religioasă (ortodocşi, ortodocşi pe stil vechi, catolici, martorii lui Iehova, iudaici, atei), apoi avem comunităţi ale iubitorilor de animale, iubitori de sport constituiţi în galerii şi descrierile pot continua la nesfârşit. Pentru că un popor este un puzzle de preferinţe, valori, norme, credinţe. Ce ar însemna ca fiecare comunitate, independent de valorile naţiunii din care face parte, să îşi ceară drepturile în mod exagerat? În fond, la tine în dormitor poţi face ceea ce doreşti. Dacă această comunitate şi-ar evidenţia oamenii de valoare care ar populariza fenomenul în corespondenţă cu capacitatea de «digestie» a poporului român, cred că ar fi mai aproape de adevăr.

Aceste trăsături sexuale există de când lumea şi vor exista atât timp cât omul va trăi pe acest pământ. Însă, pentru a fi acceptat, pentru a găsi elemente comune, pentru a realiza un pact social între cele două tabere, în care să coexiste în pace şi înţelegere, trebuie să laşi oamenii de cultură să îţi reprezinte interesele, care au capacitatea de a comunica corect şi la obiect valorile pe care le reprezintă, nu membrii frustraţi, care nu fac decât să îţi strice imaginea, în loc să ţi-o îmbunătăţească”, spune medicul.

Impactul discriminării pe criterii de orientare sexuală

„Orice discriminare, de orice natură, poate produce grave prejudicii de natură psihică: depresie, anxietate, tulburări de personalitate şi de comportament, atacuri de panică, gânduri sau planuri de suicid. În fond, în funcţie de fiecare individ în parte, afecţiunile descrise mai sus se pot asocia, ceea ce poate duce la traume sufleteşti enorme, ce pot duce individul până în pragul suicidului”, spune psihoterapeutul.

Acceptarea situaţiei de către părinţi

Cum ar trebui să reacţioneze un părinte dacă copilul îi spune că are o altă orientare sexuală? Să nege evidenţa, să îl accepte, resemnat?

„Părinţii ar trebui să ţină cont de faptul că, indiferent de orientarea sexuală a copilului lor, trebuie să îl accepte şi să îl ajute în orice împrejurare. Trebuie să vorbească cu el, să încerce să îi înţeleagă lumea lui internă, să vadă cum şi în ce mod este afectat, pentru a-l ajuta să se integreze în societate. Este foarte important pentru părinţi să înţeleagă că este în primul rând datoria lor să îşi ajute copilul fără să îl judece. Copilul nu este cu nimic vinovat de stările sale şi este foarte important pentru el să simtă că este acceptat în primul rând de familie, tocmai pentru a se putea integra cu uşurinţă în societate.

Este important să citească foarte mult pe tema LGBT, pentru a înţelege că acest fenomen există de când lumea şi că au fost indivizi, cum ar fi împăraţii romani sau mari maeştri ai perioadei renascentiste, cum ar fi Michelangelo, care au fost apreciaţi de societate şi s-au bucurat de toate avantajele de care se poate bucura orice om, fiind iubiţi şi apreciaţi pentru munca lor, pentru capacităţile lor intelectuale”, spune medicul.

Homofobia – ce stă la baza urii şi fricii faţă de homosexuali şi lesbiene?

Homofobia este un termen care defineşte un complex de emoţii, precum anxietatea, dezgustul, aversiunea, furia, stinghereala şi frica, pe care le simte o persoană faţă de un homosexual sau o lesbiană. Nu cumva tocmai homofobii au nevoie de ajutor de specialitate, pentru a depăşi această ură şi pentru a ajunge să cunoască oamenii dincolo de prejudecăţi?

„Ura este un sentiment uman ce se manifestă în situaţii diferite de viaţă. Însă, atunci când ura te îndeamnă să încalci dreptul şi libertatea individului de a-şi trăi şi desfăşura viaţa într-un mod similar celorlalţi indivizi, ea devine o stare patologică. Ura nu a fost niciodată un bun sfătuitor. Ba din contră, aşa s-a ajuns la tulburări sociale sau la război. În fond, nu are importanţă ce trăsături sexuale are o persoană, ci valoarea pe care o aduce acel individ din perspectivă socială, culturală.

De asemenea, o cantitate exagerată de ură, indiferent de obiectul ei de manifestare, denotă o tulburare a celui care urăşte. Poţi să nu fii de acord cu cineva, poţi să nu crezi în aceleaşi lucruri sau valori cu acesta, însă asta nu îţi da dreptul să judeci sau să marginalizezi pe cineva doar pe criterii ce ţin de puritanism sau de o moralitate greşit înţeleasă”, spune psihoterapeutul.

Societatea, pentru bunul ei mers, ar trebui să aibă la bază respectul pentru valorile fiecărui individ în parte. Să nu uităm că până şi criminalii şi violatorii au, din perspectiva drepturilor omului, dreptul la clemenţă sau la o judecată corectă, chiar dacă au produs prejudicii societăţii.

„Fenomenul LGBT nu produce în stricto senso prejudicii, ba din contră, poate aduce beneficii similare oricărui individ ce respectă dogmele legii. De asemenea, aceştia îşi aduc uzufructul personal, din perspectivă umană, profesională, pot crea valoare în mediul lor de lucru, prin ceea ce gândesc şi creează. În final, tot ceea ce ar trebui să conteze pentru societate ar trebui să fie cultura, educaţia, bunele maniere, profesionalismul şi respectul pentru celălalt, elemente ce caracterizează orice persoană, deci şi pe cei din comunitatea LGBT”, adaugă medicul.

Printre celebrităţile care au recunoscut public că sunt gay sau bisexuale, fie că vorbim de femei sau de bărbaţi, se numără nume precum: Piotr Ilici Ceaikovski, Alan Turing, Michelangelo, Oscar Wilde, Andy Warhol, Ricky Martin, George Michael, Freddie Mercury, Elton John, Jodie Foster, Ellen DeGeneres, Kristen Stewart, Angelina Jolie, Cara Delevingne, Lady Gaga, Madonna, David Bowie, Rosie O’Donell, iar dintre români îi putem aminti pe Mircea Zara, Dragoş Bucurenci, Răzvan Ciobanu, Leonard Miron, Emil Rengle sau Maurice Munteanu.

Dacă nu poţi judeca un copil care se naşte cu sindromul Down, cu autism, cu schizofrenie sau orice altă tulburare, de ce ar trebui ca preferinţele sexuale să fie judecate altfel? Ce lege morală poate face diferenţa? În fond, este oare cineva fără vină? Revenind la religie: „Cel fără de păcat să arunce primul piatra”.