Ajutor psiholog

Buna ziua.
Am avut niste manifestari ciudate in ultima perioada, de cand m-am angajat. Muncesc pt prima oara in contact direct cu oameni, destul de mult, mediul de munca galagios, stresant, 12 ore cu 24. Cand ajungeam acasa (la camin studentesc), incepeam sa plang, nu puteam sa dorm ziua din cauza caldurii, nu suportam caldura f bine, cum puneam capul pe perna imi veneau tot felul de ganduri in minte, nu reuseam sa le opresc in niciun fel. Aveam tendinta sa ma duc sa stau intr-un colt, nu mi doream contact cu oamenii, nu mi doream sa cunosc pe nimeni, sa vorbesc cu nimeni. In somn visam tot ce se intampla la lucru, sau ce am uitat sa fac, ii visam pe sefi, colegi. Incontinuu ma simteam la munca.
Stau singura in camera, nu prea am prieteni sau pe cineva cu care sa vorbesc aproape de mine, doar asa… de iesit la un suc. Dar nu pot spune ca fac vreun efort sau ca imi doresc sa ma apropii de cineva… aici mi se pare imposibil sa leg prietenii, fiecare e cu viata lui… eu simt ca tanjesc dupa prietenii vechi care sunt plecati din tara, majoritatea, si cu viata lor.
Eu tot timpul am evitat si am gasit un motiv sa nu am viata mea, parca fugeam de baieti… Nu simt ca imi pot face prieteni, nu simt ca pot trai cu cineva langa mine. Au continuat aceste stari, aveam momente in care ma plimbam dintr-o parte in alta a camerei, simteam o presiune in cap, o senzatie straina, ca sunt singura, ca voi ajunge pe drumuri, am frica aceasta de a nu ajunge pe strada. Am ajuns sa ma lovesc singura si sa am ganduri negre. Inainte de aceasta perioada am avut senzatia ca sunt bolnava, am lucrat 3 luni intr-un hotel, dar nu contact cu oamenii si i-am cheltuit in spital, pe analize, fel si fel… pt ca daca nu se confirma ceva la inima de exemplu, cautam altceva de care „sunt bolnava”… apoi, in cele din urma s-a dovedit ca am otita, si atunci am realizat ca nu e ok ce fac. Am avut o frica de moarte si acum mi-o doresc. Am scris si mesaje pe biletele, pt cei dragi, iar dupa ce terminam, ma opream din plans si ma simteam mai bine. Si realizam ce am scris… si ma simteam mai bine. Fresh pt o noua zi, dar nu mai suport starile acestea, in care plang si am gandurile acestea. Cu toate ca cel putin in mintea mea am incercat sa ma adaptez aici si sa ma rup cumva de parinti, nu prea am facut asta pt ca nu am reusit sa mi fac prieteni buni, sau sa am un iubit sa-mi fie alaturi.
M-am apropiat din nou de parinti, de casa. Am decis sa merg mai des pt ca altfel nu reuseam sa simt siguranta… si am ajuns acasa, intr-o zi, nu era nimeni, ai mei plecasera la bai in alt oras, si cand am vazut ca nu e nimeni, ca au plecat desi stiau ca vin, am inceput sa plang, ma invarteam in casa si totul era asa strain, eu nu mai eram eu, nu reuseam sa ma simt cu picioarele pe pamant, nu mai puteam sa fac diferenta, ca sunt acasa, nu mai sunt intr-un oras strain… era acelasi sentiment de singuratate.
La locul de munca seful imi spunea ca nu comunic, ca nu e multumit. Intr-adevar, incep sa uit lucruri, acum imi spune cineva sa fac ceva, peste 2 minute uit. Nu ma pot concentra, nu reusesc sa fiu atenta, imi vin ganduri din viata personala in cap, si nu reusesc sa le opresc si sa fiu prezenta la munca. Plus ca, mai tot timpul aveam senzatia ca ma vorbesc pe la spate, ca nu fac bine ceea ce fac desi eu faceam bine, si cand oamenii nu vorbeau aveam senzatia ca ma critica, pentru simplul fapt ca taceau.
Si pe strada ma simt ciudat, am impresia ca lumea ma cunoaste si ma critica. Sau ca stiu ce gandesc. Am si stari de panica care au inceput cand m-am mutat in Timisoara, am avut o experienta cu un baiat, neplacuta, iar de atunci le tot am, din diverse motive. Am mers la psihologi, doi si nu pot sa le spun chiar tot… am o teama… si am decis sa va scriu aici. Imi doresc sa aflu ce se intampla cu mine orice ar fi.