Am pierdut un copil

Buna ziua,
In primul rand imi pare foarte rau pentru pierderea dvs. Inteleg  cat de greu v-a fost si inca va este. Este normal sa va plangeti pierderea, aveti nevoie de asta; doar timpul si dragostea pentru cei doi copii va vor mai atenua “focul” din suflet. In al doilea rand apreciez dragostea pe care o aveti pentru copiii dvs. si care v-a facut sa cereti ajutor astfel incat ei sa nu sufere. De asemena, va admir pentru ca se simte din ceea ce scrieti ca menirea dvs si sensul existential sunt sa fiti mama si sunt convinsa ca le indepliniti intr-un mod minunat si plin de iubire.
Imi este clar ca sunteti un om puternic si ceva din interiorul fiintei dvs. (si aici  este vorba despre iubirea pentru copiii dvs.) v-a ajutat sa rezistati pana acum si cu siguranta va va ajuta sa treceti peste acest necaz, dar este nevoie de timp. Dati-va timp, nu va blamati pentru suferinta. Este fireasca! Si cu cat v-o permiteti cu atat ea se va diminua.
Ce pot sa va spun cu siguranta este ca iubirea pe care simt ca o aveti pentru copiii dvs. poate alina eventuala suferinta pe care, imi dati de inteles, ca le-ati provocat prin starea dvs. (desi eu cred ca faceti tot posibilul ca ei sa nu simta pentru ca sunt convinsa ca sunteti o mama responsabila, inteleapta si plina de iubire prin insasi faptul ca puneti binele lor mai presus de suferinta dvs – asta spune totul!).
P.S. eu am incredere ca veti reusi sa treceti cu bine peste acest necaz insa cateva sedinte de psihoterapie va pot usura aceasta trecere.