Cand sa mergem cu copilul la psiholog

Buna ziua. Subiectul “moarte” este sensibil chiar si pentru multi dintre adulti, cu atat mai mult pentru copii. Este important tot ce se discuta in preajma copilului despre acest subiect chiar si cand “pare” ca nu este atent sau ca este prea mic ca sa inteleaga. Copiii inregistreaza tot ce se vorbeste in jurul lor si, din pacate, inregistreaza, de multe ori, gresit. Sigur ca nu putem controla mediul exterior dar macar in casa este bine ca parintii sa fie atenti.

Ca sa va pot da un sfat pertinent ar fi necesar sa stiu cum a aflat/inteles ca este muritoare. Doar plecand de la ceea ce stie deja putem construi un raspuns pe intelesul ei.

Ca sfaturi generale, va pot spune urmatoarele:

Este important sa nu i se prezinte imagini si informatii infricosatoare despre moarte pentru ca acestea genereaza frica. Este, deasemenea, important, ca parintii sa nu fie anxiosi in legatura cu acest subiect. Atitudinea trebuie fie in sensul “este ceva firesc” care se intampla la un moment dat. Pot fi folosite exemple din natura – frunzele care cad si mor toamna, florile care se ofilesc, insecte, animale etc.  Deci, prezentati moartea ca pe o etapa fireasca prin care trece orice vietate, la un moment dat, dar numai dupa ce si-a trait viata. Apoi ii spuneti ca viata ei este abia la inceput si inca mai are multe lucruri de facut, multe jocuri de invatat, multe experiente frumoase care o asteapta sa le descopere. Plasati momentul mortii intr-un viitor indepartat si nedefinit, punand accent pe ce bucurii aduce viata de zi cu zi.

Ca un mic truc psihologic, o puteti pune sa deseneze “teama de moarte” asa cum ii vine si apoi, impreuna, ardeti hartia (e bine ca flacara sa o declanseze ea) cu desenul si suflati cenusa in vant adaugand o “formula magica” prin care aceasta frica a “zburat”. Apoi, orice temeri are seara, inainte de culcare, o puneti sa le scrie pe o foaie de hartie, le dati foc si le “suflati in vant” si specificati ca acum poate dormi pt ca fricile au ars. Nu o intrebati niciodata DE CE simte ceea ce simte, ii spuneti “inteleg ca simti asta”, “imi pare rau ca te simti speriata”, “vrei sa imi spui mai multe?” si o stimulati sa vorbeasca despre fricile ei, apoi le “ardeti”.

Sigur ca daca problema pare sa persiste este bine sa apelati si la un psiholog.
Va doresc multa intelegere si rabdare si increderea ca iubirea pentru copilul dvs. va face un parinte intelept.