Întreabă specialistul

Câte problemele de sănătate, tot atâtea soluţii! Iar specialiştii de încredere sunt cei care îţi oferă cele mai bune răspunsuri atunci când sănătatea pune multe semne de întrebare. Nu neglija vizita regulată la medic şi mergi obligatoriu de fiecare dată când ai simptome supărătoare! Şi ţine cont că o a doua părere este de multe ori necesară!

Puteţi solicita şi sfatul specialiştilor noştri consultanţi: pentru a trimite o întrebare, trebuie să vă creaţi un cont în site, apoi să vă logaţi cu numele de utilizator ales şi parola. Dacă aveţi nevoie de o recomandare urgentă, vă sfătuim ca, înainte de a adresa o întrebare, să citiţi răspunsurile existente, selectând domeniul care vă interesează sau folosind căutarea.

Conizatie cervicala

Am 32 ani si in urma cu aproape 3 ani am facut conizatie in urma analizelor. Problema mea este ca de cele mai multe ori cand am contact sexual sangerez, foarte rar sa nu se intample! Pot sa zic ca avem contact doar de 2-3 ori pe luna din cauza acestei probleme probleme.

Am fost si la doctor dar mi-a zis ca este ca o pelicula sau ceva de genul acesta si se vindeca mai greu, am fost si cauterizata, dar de atatia ani nu mi se pare ok!

Noi ne dorim foarte tare un copil ! Vreau sa rezolv intai aceasta problema dar nu mai stiu ce sa fac nimeni nu-mi zice nimic. Va rog din suflet sa ma ajutati cu un sfat! Nu stiu ce sa mai fac, sunt disperata! Astept raspuns! Va multumesc!

Întrebare pusă de: camilla

Răspunsul specialistului

Va astept personal la consult cu toate analizele din trecut, inclusiv rezultatul anatomo patologic al piesei excizate. Voi examina colul uterin si vom stabili un plan de acţiune.

Răspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt doar de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situație, ca fiind asimilate unor consultații sau analize medicale de specialitate. Utilizatorii nu trebuie să își fundamenteze acțiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro. Datorită însuși modului în care funcționează comunicațiile intermediate de internet, o consultație medicală amănunțită nu este posibilă. Prin urmare, informația medicală prezentată de site-ul nostru nu trebuie folosită ca alternativă a consultului medical realizat în persoană de un medic specialist. www.csid.ro, societatea SC GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L, precum și toți colaboratorii ale căror sfaturi pot fi recepționate prin intermediul CSID.ro nu pot fi considerați răspunzători pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.

Mai multe raspunsuri de la
Din aceeasi categorie
Rugaminte interpretare analize ureaplasma
Imi puteti interpreta, va rog urmatoarele rezultate: M.hominis/U. Urealyticum/ Antibiograma Ureaplasma urealyticum >= 10000 CCU/ml; Mycoplasma hominis - absent Antibiograma: Sensibil ...
Interpretare rezultate secretie vaginala
Imi puteti interpreta, va rog, urmatoarele rezultate? Celule epiteliale poligonale frecvente Celule epiteliale rotunde rare Celule de tip "clue cells" absente Leucocite (PMN) frecvente Eritrocite ...
Probleme sarcina 11 saptamani
buna ziua va rog sa mi spuneti ce sanse sunt sa aiba copilul modificari in urma unui ecograf transvaginal intrucat pe abdomen nu s a putut vedea valorile sunt os nazal nu se vizualizeaza regiune ...