Depresie dupa doliu…

Am mai vorbit si cu alte ocazii
despre doliu. Si cand spun doliu, ma refer la doliul sufletesc, la
durerea pe care fiecare dintre noi o resimte in astfel de momente.
Acest doliul sufletesc este ceva firesc si ideal ar fi ca el sa fie
trait si nu mascat cu antidepresive si tranchilizante. Personal,
sunt impotriva tratamentului medicamentos in astfel de cazuri,
exceptie facand situatiile grave, in care persoana care sufera are
ganduri sau tentative de suicid. In astfel de cazuri este necesar
atat tratamentul medicamentos, cat si internarea sub supraveghere
de specialitate. Ceea ce incerc sa iti spun este ca durerea ta este
normala, la fel ca si starile de confuzie si insomniile insa, cu
timpul aceste stari ar trebui sa se estompeze si, in final, sa
treaca. Cu siguranta rana din suflet nu se va vindeca, dar tu
trebuie sa inveti sa traiesti cu ea, nu sa te „anesteziezi” cu
medicamente pentru a uita. Iti recomand calduros sa apelezi la
ajutorul unui psihoterapeut si sunt convinsa ca te va ajuta sa
gasesti in tine puterea de a trece cu forte proprii, fara
medicamente, peste acest moment si de a merge mai departe. Cred ca
revenirea la viata normala si terminarea studiilor ar fi un cadou
minunat pe care l-ai putea face memoriei tatalui tau. Gandeste-te
ca, daca ar mai trai, tatal tau si-ar dori sa fie mandru de tine,
sa te vada un om implinit.

Iris Gogorici