Lipsa orgasmului

Lipsa totala sau partiala a orgasmului (anorgasmia) este una dintre cele mai intalnite tulburari sexuale si reprezinta incapacitatea de a ajunge la orgasm, chiar si in urma stimularii adecvate.
Cauzele anorgasmiei sunt considerate a fi in proportie de 90% psihologice. Cu toate acestea exista o serie de probleme medicale care pot conduce la anorgasmie si, din acest motiv, cauzele medicale posibile trebuie investigate inainte de debutul psihoterapiei, considerata a fi tratamentul de electie al anorgasmiei feminine. Printre cauzele medicale ale anorgasmiei se numara: diabetul zaharat, scleroza multipla, traumatismele pelvine, tulburarile hormonale, histerectomia totala, unele boli cardiovasculare, leziuni de coloana vertebrala, utilizarea de medicamente cum sunt unele antidepresive sau amantadina.

Din acest motiv examinarea medicala initiala trebuie sa cuprinda o serie de analize de sange care sa indice daca exista un diabet zaharat, lipsa ovulatiei, hipotiroidism sau dezechilibre hormonale. In general medicul indica efectuarea de hemoleucograma, probe hepatice, analize hormonale pentru tiroida si ovare, glicemia. In momentul in care cauzele medicale sunt inlaturate, asa cum se intampla in aproape 90% din cazuri, se poate apela la psihoterapie/ psihosexologie.
Din punct de vedere medical anorgasmia este de mai multe tipuri: anorgasmia primara, anorgasmia secundara, anorgasmia situationala si anorgasmia intamplatoare, fiecare cu cauzele ei psihologice specifice.

Anorgasmia primara se caracterizeaza prin absenta orgasmului si nivel scazut de excitatie sexuala, desi actul sexual sau alte activitati sexuale sunt percepute ca fiind placute. 10-15% dintre femeile care urmeaza un tratament psihoterapeutic au anorgasmie primara. Cauze posibile ale anorgasmiei primare sunt: inhibitiile socio-culturale, sentimentele nerezolvate legate de o experienta sexuala traumatica din trecut (abuz sexual, viol, etc), lipsa de cunostinte despre sexualitate, lipsa ocaziei de a avea acte sexuale intr-o atmosfera acceptabila social, existenta unui partener cu dificultati de erectie, durerea resimtita in timpul actului sexual.

Destul de frecvent se intampla ca nici unul din aceste motive sa nu fie prezente. Terapia anorgasmiei primare include maximalizarea comunicarii cu partenerul, comunicare care este de multe ori deficitara. In mod frecvent incorporarea stimularii clitoridiene in actul sexual este suficienta pentru a ajunge la orgasm, iar masturbarea in lipsa partenerului duce la succes de cele mai multe ori.

Anorgasmia secundara este pierderea capacitatii de a ajunge la orgasm, dupa o perioada in care femeia a ajuns la orgasm in mod constant. Cauze posibile ale anorgasmiei secundare sunt: alcoolismul, depresia, sentimentele de tristete, diferite boli somatice, menopauza cu lipsa de hormoni feminini, evenimente care au interferat cu sistemul de valori sexuale ale femeii. Anorgasmia secundara apare insa cel mai frecvent datorita problemelor existente in cuplu, astfel ca psihoterapia este centrata pe atrenamentul comunicarii in cuplu si imbunatatirea relatiei globale cu partenerul. Hipnoterapia este utila pentru explorarea si depasirea conflictelor subconstiente si diminuarea anxietatii.

Anorgasmia situationala este aceea in care femeia ajunge la orgasm la o forma de stimulare dar nu si la alta, sau cu un anumit partener dar nu si cu alt partener, sau numai in anumite conditii, sau numai cu un anumit tip de preludiu. De multe ori exista anumite cauze care inhiba orgasmul, cum sunt: oboseala, grijile emotionale, sentimentul de presiune in sensul de a avea un act sexual atunci cand femeia un doreste acest lucru, disfunctii sexuale ale partenerului.

Terapia include recomandarea anumitor pozitii pentru actul sexual, astfel incat corpul sa „invete sa asocieze” orgasmul cu o anumita tehnica. De exemplu daca o femeie are orgasm la stimularea manuala dar nu si orgasm vaginal, poate invata sa le combine pentru a asocia nivelul crescut de excitatie si orgasmul cu intromisiunea penisului.

Anorgasmia intamplatoare este situatia in care femeia ajunge la orgasm, dar intensitatea orgasmului nu este suficienta pentru a fi satisfacatoare. Cea mai frecventa cauza a anorgasmiei intamplatoare este incapacitatea de a renunta la control, de a raspunde in intregime la ceea ce ofera partenerul. Psihoterapia in aceasta situatie este directionata in primul rand spre invatarea abandonarii controlului permanent al sentimentelor sexuale.

Persistenta anorgasmiei duce de cele mai multe ori la diminuarea dorintei sexuale, si ca urmare la scaderea frecventei actelor sexuale. Prima consecinta o reprezinta conflictele in cadrul relatiei. Din acest motiv terapia anorgasmiei are dublu scop: acela de ameliorare a calitatii vietii sexuale a femeii si acela de prevenire a conflictelor in cuplu. In disfunctiile de tip anorgasmie primara rata de succes a terapiei este de 75-90%, iar in anorgasmia secundara de 65-85%.

In sedintele de psihoterapie se discuta in primul rand despre cauzele care au dus la instalarea anorgasmiei, pentru a decela in ce categorie diagnostica se incadreaza lipsa orgasmului: primara, secundara, situationala sau intamplatoare. De foarte multe ori se dovedeste ca anorgasmia este datorata unei disfunctii globale in cuplu, constientizata sau nu. In functie de cele discutate psihoterapeutul poate propune psihoterapia de cuplu sau individuala, sau o combinatie intre acestea. Cele mai frecvent folosite metode psihoterapeutice sunt psihoterapia cognitiv- comportamentala si hipnoterapia. Durata psihoterapiei depinde atat de cauzele anorgasmiei cat si de evolutia tratamentului. Nu numai ca psihoterapia poate fi de ajutor in tulburarile sexuale, dar exista chiar o diversitate de metode inventate de-a lungul timpului pentru depasirea acestui tip de probleme.

Psihoterapia individuala. Teoria psihodinamica clasica, dezvoltata de Freud si urmasii sai, sustine faptul ca inadecvarea sexuala isi are radacinile in conflicte intrapsihice ce dateaza din perioada copilariei si ca tulburarea sexuala trebuie tratata ca facand parte dintr-o tulburare de dezvoltare emotionala mai ampla. Tratamentul se concentreaza asupra explorarii conflictelor inconstiente, motivatiei, fantasmelor si diferitelor dificultati interpersonale. Una dintre presupunerile acestui tip de psihoterapie este aceea ca indepartarea conflictelor va permite impulsului sexual sa devina acceptabil pentru inconstientul pacientului si astfel acesta va reusi sa gaseasca in mediu modalitati adecvate de exprimare.

Terapia sexuala duala. Aceasta abordare a reprezentat un mare progres in tratamentul tulburarilor sexuale si isi datoreaza existenta lui William Masters si Virginia Johnson. Baza teoretica a terapiei sexuale duale consta in conceptul de unitate maritala ca obiect al terapiei. Cu alte cuvinte, pleaca de la presupunerea ca tulburarea sexuala are o cauza legata de relatia dintre cei doi parteneri si nu numai de persoana celui care sufera de tulburarea sexuala propriu-zisa. Nu se accepta ideea ca doar unul dintre parteneri are „o problema” si, din moment ce amandoi sufera consecintele unei disfunctionalitati sexuale, amandoi trebuie sa intre in terapie. Mai pe romaneste spus: amandoi sunt de vina, amandoi trebuie tratati!

Problema sexuala reflecta adesea existenta altor zone de dezechilibru sau neintelegere in relatia de cuplu. De aceea, terapia se concentreaza asupra intregii relatii, luate ca intreg, acordand o atentie sporita aspectelor sexuale. Sunt discutate aspectele psihologice si fiziologice ale functionarii sexuale, terapeutul avand o atitudine educativa. Uneori terapeutul sugereaza cuplului sa faca anumite lucruri, iar acestia trebuie sa incerce acasa ceea ce li s-a sugerat. Cel mai adesea, acest tip de terapie se face de catre doi terapeuti, un barbat si o femeia, care discuta si clarifica diverse aspecte sexuale cu cei doi pacienti. Scopul terapiei este acela de a stabili sau de a restabili comunicarea in cadrul cuplului.

Viata sexuala este considerata ca o functie naturala care infloreste in conditiile unei vieti casnice adecvate, imbunatatirea comunicarii contribuind in mod semnificativ la aceasta. Tratamentul este de scurta durata si se bazeaza pe o abordare comportamentala. Terapeutul incearca sa reflecte realitatea din cadrul cuplului asa cum este ea, corectand asftel imaginea uneori deformata pe care cei doi o au asupra relatiei lor. Uneori, aceasta noua perspectiva este suficienta pentru a intrerupe cercul vicios al unei relationari defectuoase. De asemenea, se prescriu exercitii specifice pentru a-i ajuta pe cei doi cu problema lor. Inadecvarea sexuala implica adesea lipsa de informatie sau informare gresita, precum si teama de performanta.

De aceea, pe durata terapiei, cuplurilor li se interzice orice activitate sexuala in afara celei prescrise de terapeut. Exercitiile de inceput se concentreaza asupra cresterii sensibilitatii si constientizarii senzatiilor de atingere, vaz, auz si miros. Initial, penetrarea intravaginala este interzisa, cei doi parteneri trebuind sa invete sa ofere si sa primeasca placere corporala fara a apela insa la placerea penetrarii. In acelasi timp, ei invata sa comunice non-verbal intr-un mod care sa ii satisfaca reciproc si, de asemenea, foarte important, ei invata ca preludiul este cel putin la fel de important ca actul sexual propriu-zis si orgasmul.

Hipnoterapia sau hipnoza clinica. Hipnoterapeutii se concentreaza preponderent asupra simptomului care ii deranjeaza cel mai mult pe cei doi. Folosirea cu succes a hipnozei permite pacientului sa recastige controlul asupra simptomului care i-a afectat stima de sine si i-a perturbat echilibrul psihologic. Este important ca, mai intai, sa se obtina cooperarea pacientului in cadrul catorva sedinte in care nu se foloseste hipnoza. Aceste sedinte initiale sunt necesare pentru asigurarea unei bune relatii terapeut-pacient, o anumita senzatie de confort fizic si psihic din partea pacientului, precum si pentru stabilirea de comun acord a unor obiective terapeutice.

Terapia se concentreaza asupra indepartarii simptomului si modificarii atitudinii pacientului fata de simptom. Pacientul este invatat cateva mijloace alternative de a face fata situatiilor care l-ar putea anxieta, in special cele legate de exprimarea sexualitatii. Pacientii sunt deasemeni invatati cateva tehnici de relaxare pe care sa le foloseasca ei insisi inainte de angajarea in activitati sexuale. Cu ajutorul acestor metode de scadere a anxietatii, raspunsurile fiziologice la stimularea sexuala pot duce rapid la cresterea placerii sexuale. Impedimentele psihologice responsabile de lipsa de lubricatie vaginala, lipsa erectiei si lipsa orgasmului sunt indepartate de terapia prin hipnoza. De multe ori, hipnoza este folosita ca un adjuvant, ca o terapie complementara terapiei individuale pentru accelerarea aparitiei rezultatelor.

Psihoterapia cognitiv-comportamentala. Terapeutii comportamentalisti pleaca de la presupunerea ca disfunctia sexuala este un comportament dezadaptativ invatat. Terapeutul vede problema pacientului ca o teama de interactiunea sexuala. Folosind tehnici traditionale in aceasta metoda, terapeutul construieste o lista a situatiilor care il sperie pe pacient, de la situatia care il sperie cel mai putin la situatia care il sperie cel mai mult. De exemplu, sarutul poate genera o teama de amplitudine mijlocie, in timp de penetrarea vaginala poate induce o teama masiva.

Terapeutul invata apoi pacientul sa isi depaseasca teama, prin intermediul uneor tehnici de relaxare, incepand de la situatiile cel mai putin stresante si pana la situatia cea mai stresanta. Tot in cadrul terapiei comportamentale, pacientul invata sa exprime in mod deschis, fara teama, nevoile sale sexuale fata de partenerul sau, precum si sa refuze cererile acestuia atunci cand le percepe ca fiind nerezonabile. Adesea, acest tip de invatare insoteste terapia sexuala.

Terapia sexuala de influenta psihanalitica. Aceasta este considerata una din cele mai bune modalitati de tratament si reprezinta o imbinare a terapiei sexuale cu psihoterapia psihanalitica. Acest tip de terapie sexuala se intinde pe o perioada mai lunga de timp, procesul de invatare fiind mult mai bine integrat cu viata de zi cu zi a pacientului. Adaugarea conceptualizarii psihanalitice permite tratarea pacientilor cu disfunctii sexuale in contextul unei psihopatologii mai largi.

Iris Gogorici