Menstruatie întârziata
Bună ziua. Care poate fi cauza faptului că e a 3 lună în care nu am menstruatie, însă am sterilet pus şi am făcut şi 2 teste de sarcina care au ieşit negativ, menţionând că am avut aceiaşi problema şi acum 2 ani, iar atunci am scos steriletul vechi iar după analize am pus altul. De cca 3 zile au început să mă doară sânii,e posibil să îmi vină ciclul menstrual? Abia spre sfârşitul lunii, am timp să ajung la medic. Mulţumesc, Tănţica 37 ani.
Răspunsul specialistului
Se poate ca menstra sa lipseasca pentru o luna sau mai multe si sa nu fiti totusi gravida; de exemplu, daca ati avea un chist ovarian sau ovare micropolichistice. Ce trebuie sa faceti este o ecografie transvaginala, care va transa diagnosticul.
Răspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt doar de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situație, ca fiind asimilate unor consultații sau analize medicale de specialitate. Utilizatorii nu trebuie să își fundamenteze acțiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro. Datorită însuși modului în care funcționează comunicațiile intermediate de internet, o consultație medicală amănunțită nu este posibilă. Prin urmare, informația medicală prezentată de site-ul nostru nu trebuie folosită ca alternativă a consultului medical realizat în persoană de un medic specialist. www.csid.ro, societatea SC GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L, precum și toți colaboratorii ale căror sfaturi pot fi recepționate prin intermediul CSID.ro nu pot fi considerați răspunzători pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.