Întreabă specialistul

Câte problemele de sănătate, tot atâtea soluţii! Iar specialiştii de încredere sunt cei care îţi oferă cele mai bune răspunsuri atunci când sănătatea pune multe semne de întrebare. Nu neglija vizita regulată la medic şi mergi obligatoriu de fiecare dată când ai simptome supărătoare! Şi ţine cont că o a doua părere este de multe ori necesară!

Puteţi solicita şi sfatul specialiştilor noştri consultanţi: pentru a trimite o întrebare, trebuie să vă creaţi un cont în site, apoi să vă logaţi cu numele de utilizator ales şi parola. Dacă aveţi nevoie de o recomandare urgentă, vă sfătuim ca, înainte de a adresa o întrebare, să citiţi răspunsurile existente, selectând domeniul care vă interesează sau folosind căutarea.

Menstruatie sau alte probleme?

Buna ziua, am 20 de ani, ultima menstruatie mi-a venit pe 15 septembrie, iar pe 18 octombrie am avut niste scurgeri maronii-spre negru si cu cheaguri de sange inchise la culoare. Am crezut ca mi-a venit avand in vedere faptul ca mi-a fost greata cu cateva zile inainte, dar au fost foarte putine cantitativ. A doua zi am avut niste scurgeri maro, uneori spre bej si cu putin sange (rosu), stare de greata, usoara durere de spate. In a 3-a zi am constatat sange rosu, foarte deschis la culoare, tot asa, putin cantitativ, in general vizibil pe hartia igienica, o mucoasa bej-gri cu rosu inchis, si cheaguri de sange, putin mai mari decat de obicei. Starea de greata s-a mentinut. Ieri sangele a fost parca putin spre visiniu, dar mai apos, parea ‘diluat’. Spre seara starea de greata disparuse. Astazi scurgerile par sa fie normale, cum le aveam de obicei, iar dimineata m-am trezit cu o usoara durere de spate. De obicei menstruatia e abundenta, visinie si nu am crampe. Luna trecuta din punct de vedere cantitativ a fost ok, doar ca sangele a fost rosu, si imi intarziase 2 luni – am pus aceasta intarziere pe seama stresului, schimbarii de mediu deoarece am fost plecata o luna. Sunt foarte ingrijorata cu aceasta menstruatie, luna aceasta am fost si activa sexual, dar trec si printr-o perioada stresanta. Care ar putea fi cauza? M-am speriat cand am citit pe internet despre simptomele unei sarcini, avort spontan, dereglari hormonale…. Va multumesc si astept cu nerabdare raspunsul dvs.

Întrebare pusă de: C. L.

Răspunsul specialistului

In primul rand, trebuie sa faceti un test de sarcina, mai indicat ar fi cel din sange, BHCG, pentru a exclude posibilitatea unei sarcini. Apoi, trebuie sa faceti o vizita la medicul ginecolog, pentru investigatii: profil hormonal, ecografie transvaginala. In urma acestor investigatii, vi se poate pune un diagniostic corect: poate fi vorba despre un polip, despre un fibrom uterin sau pur si simplu despre o simpla dereglare hormonala, asa cum femeile mai experimenteaza din cand in cand, fara nici o consecinta asupra sanatatii.

Răspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt doar de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situație, ca fiind asimilate unor consultații sau analize medicale de specialitate. Utilizatorii nu trebuie să își fundamenteze acțiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro. Datorită însuși modului în care funcționează comunicațiile intermediate de internet, o consultație medicală amănunțită nu este posibilă. Prin urmare, informația medicală prezentată de site-ul nostru nu trebuie folosită ca alternativă a consultului medical realizat în persoană de un medic specialist. www.csid.ro, societatea SC GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L, precum și toți colaboratorii ale căror sfaturi pot fi recepționate prin intermediul CSID.ro nu pot fi considerați răspunzători pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.

Mai multe raspunsuri de la
Din aceeasi categorie
Rugaminte interpretare analize ureaplasma
Imi puteti interpreta, va rog urmatoarele rezultate: M.hominis/U. Urealyticum/ Antibiograma Ureaplasma urealyticum >= 10000 CCU/ml; Mycoplasma hominis - absent Antibiograma: Sensibil ...
Interpretare rezultate secretie vaginala
Imi puteti interpreta, va rog, urmatoarele rezultate? Celule epiteliale poligonale frecvente Celule epiteliale rotunde rare Celule de tip "clue cells" absente Leucocite (PMN) frecvente Eritrocite ...
Probleme sarcina 11 saptamani
buna ziua va rog sa mi spuneti ce sanse sunt sa aiba copilul modificari in urma unui ecograf transvaginal intrucat pe abdomen nu s a putut vedea valorile sunt os nazal nu se vizualizeaza regiune ...