Nu ştiu ce carieră să aleg
Am 17 ani , sunt la un profil filologic la liceu pe clasa a 11-a. Mai am un an şi trebuie sa mă gândesc ce vreau sa devin. Pur şi simplu nu îmi dau seama ce m-as putea face, la ce as fi buna şi aşa mai departe.
As vrea sa plec la Cluj sau la Bucureşti la o facultate. Mi-ar fi plăcut sa fac psihologie, insa nu se prea câştiga din asta. Mi-ar fi plăcut sa urmez cinematografia. Cel mai mult mi-ar plăcea la SRI însă ştiu ca e foarte greu şi nu prea am şanse sa intru.
Chiar nu ştiu ce pot face. Vreau sa fac ceva ce sa îmi şi placa dar sa şi câştig destul de mult încât sa îmi permit cam tot ce vreau.
Ce îmi recomandati sa fac? Cum pot sa îmi dau seama ce ar fi ok pentru mine? (Alexandra)
Răspunsul specialistului
Cariera reprezintă un maraton, care presupune un efort constant, planificare, un plan de acţiune concret cu puncte bine conturate în timp. Implică suişuri şi coborâşuri, iar planul A, B sau C sunt foarte utile, mai ales dacă oportunităţile sau succesul se lasă aşteptate.
Întrebarea „încotro să mă îndrept?” reprezintă cea mai mare dilemă a unui posibil plan vocaţional sau în conturarea unei cariere. În cazul în care te blochezi, în încercarea ta de a găsi ce ţi se potriveşte, este bine să ai în minte că uneori este mai important să te laşi purtat de drum, pentru că sigur te va duce undeva, decât să nu iei nicio decizie sau să nu faci nimic.
Din ce spui, ceea ce este uşor şi îţi place nu îţi garantează un venit substanţial, iar ceea ce pare să fie sigur este inaccesibil. Într-adevăr, grea alegere!
Ar fi bine să ai în vedere că lumea se schimbă mai repede decât oricând şi transformările tehnologice fac ca trecutul să nu mai fie un predictor pentru viitor. Altfel spus, profesiile tradiţionale, aşa cum le ştim sau aşa cum se practică acum, se vor transforma total, iar unele chiar vor dispărea. Aşadar, din această perspectivă încearcă să priveşti în viitor şi să vezi ce ai putea face.
Dacă eşti elevă la filologie, cel mai probabil opţiunile tale sunt în zona umanistă, iar din acest punct îţi poţi contura câteva direcţii.
Trebuie să-ţi acorzi un timp de reflecţie şi să te gândeşti ce la ţi se potriveşte sau nu. În încercarea ta de a face o alegere gândeşte-te să-ţi răspunzi la câteva întrebări:
Ce te motivează? În ce alegi să investeşti timp şi energie?
Care sunt succesele din trecut şi prezent? Dar eşecurile?
Ce ştii că poţi să faci şi ce ţi-ai dovedit că poţi până în prezent?
Poţi să te orientezi în alegerea ta folosind câteva instrumente. Decizia poate fi uşurată folosid SDS-Holland (Holland Self-Directed Search) – chestionar de evaluare a intereselor vocaţionale bazat pe celebra tipologie Holland sau Jackson Vocaţional Interest Survey – chestionar de orientare vocationala şi profesionala axat pe identificarea intereselor vocaţionale. De asemenea, poţi consulta un consilier vocaţional cu care să stabileşti în câteva întâlniri de explorare ce ţi se potriveşte mai bine.
Etapa în care te afli este important să-ţi consolidezi educaţia, iar această nu înseamnă doar cea formală, oferită de liceu şi facultate, ci şi accesarea altor surse, foarte consistente, de pe platformele educaţionale de tip MOOC (massive open online course) cum ar fi coursera.org.
Închei prin a-ţi spune ceea ce spunea Confucius: „alege să faci ceva ce iubeşti şi nu va trebui să lucrezi nici o zi din viaţă ta.”
Răspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt doar de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situație, ca fiind asimilate unor consultații sau analize medicale de specialitate. Utilizatorii nu trebuie să își fundamenteze acțiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro. Datorită însuși modului în care funcționează comunicațiile intermediate de internet, o consultație medicală amănunțită nu este posibilă. Prin urmare, informația medicală prezentată de site-ul nostru nu trebuie folosită ca alternativă a consultului medical realizat în persoană de un medic specialist. www.csid.ro, societatea SC GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L, precum și toți colaboratorii ale căror sfaturi pot fi recepționate prin intermediul CSID.ro nu pot fi considerați răspunzători pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.