Pete rosii sub piele
Bună seara. Băiatului meu de 11 ani i-au apărut nişte pete roşii sub piele, pe antebrate în zona musculara. Printre aceste pete roşii se aflau şi cateva inflamate la suprafaţă pe care el le-a rupt. Am fost de urgenta la dr in Germania, dar nu ne-a explicat cauza, au spus că vor trece de la sine in 4 saptamani.
Copilul a plecat intr-o zi de la şcoală cu stări de voma şi cu stare fizica rea. A prezentat şi dureri de cap, deoarece urma sa susţină testul la matematica şi părea destul de agitat. Va rog sa ma ajutaţi cu un răspuns. Ce înseamnă aceste pete sânge la un copil de 11 ani şi care e cauza? Sau un sfat, ce ar trebui sa fac. Mulţumesc frumos
Răspunsul specialistului
Este destul de dificil sa conturam un diagnostic din cauza absentei detaliilor privind leziunile cutanate: tinand cont de fenomenele asociate (cefalee, voma), de „petele de sange” am putea presupune ca ar fi vorba de o purpura Henloch Schonlein, afectiune intalnita in populatia tanara, care se remite in 4-6 saptamani. Este o afectiune mediata de sistemul imun, cu rasunet la nivel cutanat, dar si digestiv, renal, articulatii, mai severa la adulti. Poate fi declansata de infectii bacteriene, virale, medicamente, alergeni alimentari, intepaturi insecte. Merita sa va adresati si unui medic pediatru si sa completati cu investigatii de laborator.
Răspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt doar de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situație, ca fiind asimilate unor consultații sau analize medicale de specialitate. Utilizatorii nu trebuie să își fundamenteze acțiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro. Datorită însuși modului în care funcționează comunicațiile intermediate de internet, o consultație medicală amănunțită nu este posibilă. Prin urmare, informația medicală prezentată de site-ul nostru nu trebuie folosită ca alternativă a consultului medical realizat în persoană de un medic specialist. www.csid.ro, societatea SC GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L, precum și toți colaboratorii ale căror sfaturi pot fi recepționate prin intermediul CSID.ro nu pot fi considerați răspunzători pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.