Întreabă specialistul

Câte problemele de sănătate, tot atâtea soluţii! Iar specialiştii de încredere sunt cei care îţi oferă cele mai bune răspunsuri atunci când sănătatea pune multe semne de întrebare. Nu neglija vizita regulată la medic şi mergi obligatoriu de fiecare dată când ai simptome supărătoare! Şi ţine cont că o a doua părere este de multe ori necesară!

Puteţi solicita şi sfatul specialiştilor noştri consultanţi: pentru a trimite o întrebare, trebuie să vă creaţi un cont în site, apoi să vă logaţi cu numele de utilizator ales şi parola. Dacă aveţi nevoie de o recomandare urgentă, vă sfătuim ca, înainte de a adresa o întrebare, să citiţi răspunsurile existente, selectând domeniul care vă interesează sau folosind căutarea.

Probleme cu menstruatia, ciclul vine tot mai devreme

Buna ziua, de 2-3 luni a inceput sa-mi vina ciclul tot mai devreme. Daca acum 3 luni imi venea pe 28-30 acum mi-a venit pe 20. Cand mi-a venit pe 30 am fost la o farmacie si am cerut un test de sarcina, farmacista spunandu-mi ca 90 la suta sunt insarcinata si 10 la suta dereglari hormonale.Testul nu a iesit pozitiv. A 2-a luna mi-a venit pe 24, m-a tinut o zi, pauza o zi, iar dupa venit iar tinand 4-5 zile. Luna aceasta mi-a venit pe 20-21 la fel o zi, pauza si iar 4-5 zile. Mi-a trecut si azi pe 29 iar mi-a venit. Zilele astea 24 25 26 27 28 si in seara aceasta nu am dormit decat foarte putin…multa munca si stres. Ce ma sfatuiti sa fac? Este posibil sa fiu insarcinata?

Întrebare pusă de: Katy

Răspunsul specialistului

Este nevoie de vizita la un medic ginecolog, care sa faca o ecografie transvaginala, pentru a vedea care este starea uterului. Ar putea fi vorba despre un fibrom uterin, de exemplu. Sau ar putea fi vorba despre o dereglare  hormonala, care sa fi determinat aceste schimbari de ritm ale menstruatiei. Asadar, e musai nevoie de o vizita la medic, pentru a va prescrie analize, altfel nu aveti cum sa aveti un diagnostic corect.

Răspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt doar de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situație, ca fiind asimilate unor consultații sau analize medicale de specialitate. Utilizatorii nu trebuie să își fundamenteze acțiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro. Datorită însuși modului în care funcționează comunicațiile intermediate de internet, o consultație medicală amănunțită nu este posibilă. Prin urmare, informația medicală prezentată de site-ul nostru nu trebuie folosită ca alternativă a consultului medical realizat în persoană de un medic specialist. www.csid.ro, societatea SC GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L, precum și toți colaboratorii ale căror sfaturi pot fi recepționate prin intermediul CSID.ro nu pot fi considerați răspunzători pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.

Mai multe raspunsuri de la
Din aceeasi categorie
Rugaminte interpretare analize ureaplasma
Imi puteti interpreta, va rog urmatoarele rezultate: M.hominis/U. Urealyticum/ Antibiograma Ureaplasma urealyticum >= 10000 CCU/ml; Mycoplasma hominis - absent Antibiograma: Sensibil ...
Interpretare rezultate secretie vaginala
Imi puteti interpreta, va rog, urmatoarele rezultate? Celule epiteliale poligonale frecvente Celule epiteliale rotunde rare Celule de tip "clue cells" absente Leucocite (PMN) frecvente Eritrocite ...
Probleme sarcina 11 saptamani
buna ziua va rog sa mi spuneti ce sanse sunt sa aiba copilul modificari in urma unui ecograf transvaginal intrucat pe abdomen nu s a putut vedea valorile sunt os nazal nu se vizualizeaza regiune ...