Relatia copil-parinte

Cum as putea sa imi imbunatatesc relatia cu parintii?in ultima perioada nu ma mai inteleg cu ei deloc,de cand am prieten de jumate de an si de cand observa ca tin foarte mult la el.Atat eu cat si prietenul meu tinem f mult si la modul cel mai sincer..unul la celalalt.Am incredere in el pentru ca avem o f buna comunicare.In ultima perioada am avut certuri de cosmar cu mama care nu o mai pot intelege dar nici ea pe mine!

Se datoreaza faptului ca totusi am 19 ani si nu vrea sa inteleaga ca pot lua decizii si pot face diferenta intre bine si rau chiar daca nu in totalitate dar simt nevoia de libertate!si asta de mai multi ani,s-au acumulat frustrati enorme si stari den ervozitate maxime din cauza neintelegerii lor pentru dorintele mele…toate aceste sentimente au culminat cu o criza de nervi urmata de una de plans,temperatura,ameteli,privit in gol si dureri in piept!mama a fost f socata, dar tot nu mi da siguranta ca a inteles dorintele mele de libertate de decizie in ceea ce priveste actiunile mele de zi cu zi(iesit in oras fara orele restrictionate,oricum vin acasa la ore cu bun simt,hotarari personale cu privire la anumite responsabilitati,libertatea de a decide singura)Protectia lor excesiva ma sufoca,ma duc in stari care nu le am cunoscut si nici nu mai vreau sa le cunosc,grija excesiva cat si restrictiile fara rost ma distrug!

M au facut sa adresez cuvinte foarte dureroase,sa le confirm ca nu i mai suport si ca ma distrug.Mama a vrut sa mi ia si telefonu si sa mi interzica sa mai ies cu prietenul meu,am fost distrusa,nu merit asa ceva!Am muncit mult sub tensiunea lor de a lua note bune desi eram constienta ca treb sa muncesc si orikum nu ma lasam pe tanjala chiar daca ei nu s ar fi interesat,i am ascultat tot timpul chiar daca de multe ori am facut o impotriva vointei mele.Am suferit prea mult din cauza criticilor lor,ori la adresa prietenului ori la iesirile mele care oricum nu durau mult.M au facut sa explodez,sa mi doresc cat mai repede sa nu i mai vad!Stresul lor de zi cu zi ma influenteaza de asemenea si inconstient am devenit si eu stresata in fiecare zi chiar,de toate neinsemnatatile!

Nu vreau sa ma schimb!nu vreau sa fiu ca ei!vreau sa fiu la fel ca inainte!adica o fata vesela,zambitoare,copilaroasa!toate s au dus..nu mai e nicio urma de asa ceva!doar prietenul meu care m a asigurat ca va fi langa mine la bine si la rau, ma face sa zambesc!atunci cand sunt cu el,ma comport ca un copil!stiu ca inca sunt mica poate si ca nu le stiu pe toate,e normal dar vreau sa mi fac viata mea!vreau sa ma pun pe picioare cat de cat pentru ca o sa mai depind mult timp probabil de ai mei!mai mult financiar!nu mai vreau sa depind nici macar de partea asta!nu mai vreau sa vorbeasca,decida,faca in locul meu!sunt suficient de mare!nu mai vreau certuri epuizabile care oricum nu duc la nimic!nu pot vorbi cu ei calm ca imediat se ajunge la cearta din cauza ca suntem firi destul de impulsive!

Ei imi spun ca exagerez,ca ma plang de parca m ar fi tinut in lesa!pentru cei din jur da,asa pare dar incerc poate sa ascund ca nu m au tinut in lesa desi impresia asta de multe ori am avut o!pot iesi in oras,pot face ce vreau dar m am saturat de restrictii,nu accepta relatia cu prietenul,ei se gandesc mult prea departe(maritis),il critica si i taie orice speranta din prima fara ca macar sa l cunoasca si el prietenul meu e chiar foarte ok,sunt foarte realista si este exact ce mi am dorit de la un baiat.

Caracterul pe care eu mi l-am dorit.Singura problema deranjanta pentru ai mei,este ca el e modest in sensu ca situatia lui financiara lasa de dorit!nu e adevarat!si nici nu m au lasat sa le explic,ca dc incerc asta o sa ma critice ca de ce sunt asa oarba si indragostita!doamne dar am tot dreptul,am avut intotdeauna note f bune,am reusit intotdeauna dar nu mai suport criticile si grija lor care mai mult imi fac rau decat bine!In loc sa ies si eu seara in oras cu prietenii pe care nu i prea am,stau acasa ca vezi doamne e prea tarziu..si normal stau pe net si fac celulita!

Asa i am zis la mama!ma tot intreb cand o sa ma inteleaga?cand o sa accepte sa iau deciziile in numele meu si o sa aibe incredere in ele..ca sunt luate pentru binele meu?nu se msi poate discuta cu ei,nu mai stiu cum sa ma comport cu ei…nu mai stiu ce sa mai fac…simt ca ma schimb in rau si nu vreau..nu vreau sa mai am crize de nervi.nu mai vreau stres,nu mai vreau sa fiu impulsiva,nu mai vreau certuri cu ei,nu mai vreau sa fiu criticata si nici prietenul meu nu mai vreau sa fie criticat…doamne daca ar stii…de fapt unele le stie…dar daca si el incepe sa se cam sature de critici nefondate?!

El stie exact cum e si e sincer,mama nu-l cunoaste s -l judeca foarte aspru si nu are niciun motiv!eu si prietenul meu avem ganduri mari, foarte mari in viitor si sincer am tot ce mi trebuie langa el!de ce sa l las doar pentru ca mama nu vrea ca el sa fie primu venit dar si luat?ce ar treb acuma sa fac?sa ma cuplez cu cat mai multi ca sa am la activ nu stiu cate relatii ca sa fie ea impacata?…Cu ce exagerez eu ca de cand am terminat bacul si de cand a venit vacanta nu am avut parte de niciun pic de liniste..si ma refer la problemele de mai sus…si intr un fel ma asteptam…dar nici sa reactioneze in halul in care a reactionat mama,sa ma determine sa ma schimb,sa intru in stari nestiute,sa nu inteleaga?….

A vrut sa ma pedepseasca pentru ca avea ea impresia ca nu ma multumeste nimic cand i am zis clar ca apreciez tot ce fac ei pentru mine dar nu gasesc logica:nu e vorba de ce mi ofera e vorba de o alta parte adica libertatea mea!din toate punctele de vedere!le e f greu sa accepte sa ma duc singura undeva,m am saturat de ajutorul lor ca sa nu mai zic k am fost pusa de multe ori in situatii penibile!nu merit asa ceva!nu merit sa se comporte asa cu mine,nu am gresit niciunde in afara faptului ca mi am aparat f mult prietenul..am avut intotdeauna bun simt si respect dar erau si situatii cand frustrarile acumulate se cam manifestau fata de ei,nu stiu cum m am putut controla si ei imediat au sarit sa mi zica ca n am respect fata de ei,ca nu am bun simt,ca mi o iau in cap…imi venea sa rad…stiu foarte bine ce trebuie sa urmaresc..scopul meu demult stabilit…si lupt pentru asta!si am demonstrat!nu ma poate abate nimeni si pe langa etapa financiara vreau sa mi construiesc si una sentimentala ce e asa greu de inteles pentru ei?…nu i mai po intelege..nu le mai pot intelege grija…am si eu limite..normal ca am explodat..

Nu-mi vine sa cred pana unde s a ajuns…niciodata nu am avut probleme de acest gen si asta pentru ca atat timp cat am fost mica m am supus regulilor si restrictiilor lor si daca incalcam una o pateam rau!cu toate ca intotdeauna am fost un elev model!de necrezut imi fac viata un iad!nici nu ma mai interesaza ca i doare ca pe mine ma doare mai tare!am simtit ura!si sincer vreau s o scot dar s a cam inradacinat….la suprafata incerc sa ma inteleg si sa rad cu ei dar si daca iar se ivesc conflicte pe ceea ce ma deranjeaza la ei….va fi un calvar!

Pretentiile lor mult prea exagerate,,,programarile” lor pentru viitorul meu imi provoaca greata!eu nu mi doresc un prieten plin de bani!eu imi doresc un baiat cu un caracter puternic demn de a deveni sef si foarte iubitor,protector si sincer cu mine!si sincer eu cred ca l am gasit!chiar daca 6 luni e putin…mi a demonstrat ca merita sa fie langa mine si mai ales ca sun atatea asemanari intre noi:mintale si comportamentale!m am saturat de stresul de acasa!tensiunea sau presiunea asupra mea ma omoara!pentru mine a devenit dusmanul numarul unu,o slabiciune care ma distruge!si culmea din partea persoanelor care m au adus pe lume! va rog din suflet dati mi niste sfaturi sa ies din…impas…va rog ajutati ma sa gasesc un echilibru…pentru ca nu mai gasesc nimic frumos..in relatia mea cu parintii..parca pe zi ce trece devin tot mai receptiva la adevaratele lucruri care ma inconjoara,observ lucrurile dincolo de aparente si sincer nu imi plac deloc…

Lucruri pe care pana akuma nu le am observat,atata timp cat eu le am facut jocul…al parintilor a fost totul bine dar de cand imi doresc sa am macat libertatea de a lua hotarari mai ales ca acum stiu ce e bine ptr mine ca doar n o sa mi doresc raul…a devenit totul un cosmar…parca nu ma mai regasesc..dar nici pe ai mei nu i mai recunosc..parca nici in ruptul capului nu vor sa inteleaga…nu e simpla toana..asa cum cred ei probabil…e dorinta mea!care ar rezolva multe probleme legate de starile mele…sau iesirile mele..culmea k le-au observat dar nici nu fac nimic in acest sens…nu vorbesc cu mine!…

Trag ei concluziile…si daca le zic ce ma deranjeaza..ori ma critica..ori se enerveaza si si vad de treaba…situatia a cam scapat de sub control pentu mine si nu o mai suport…eu sunt si cam sensibila foarte emotiva si pun mult la suflet!..va rog din suflet ajutati ma cu niste sfaturi..de ameliorare..eu incerc sa fac ceva pentru mine..sa ma relaxez mai mult…sa nu ma mai enervez asa usor…dar mai trebuie sa fac ceva..si ce ..anume?

Va rog sa ma ajutati.
Va multumesc.