1.867 de decese cauzate de accidente rutiere, în 2018. Cum arată ghidul părintelui responsabil la volan

Ghidul Părintelui Responsabil la Volan conţine informaţii teroretice de conducere defensivă şi norme de siguranţă pentru copii.
  • Publicat:
  • Actualizat:
1.867 de decese cauzate de accidente rutiere, în 2018. Cum arată ghidul părintelui responsabil la volan
FOTO: profimediaimages.ro / România, 2018: 1.867 de decese cauzate de accidente rutiere. Cum arată ghidul părintelui responsabil la volan

În România, în anul 2018, au fost raportate 1.867 de decese cauzate de accidente rutiere, adică 5 decese pe zi, iar în ultimii 10 ani peste 8.100 de copii şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere, la nivel european. Statistica îngrijorătoare este însoţită de date categorice, provenite din studii de specialitate: copiii care nu călătoresc în dispozitive speciale sunt de 7 ori mai expuşi riscului de a fi vătămaţi în accidente rutiere, în timp ce la o viteză de 60 km/oră, corpul unui pasager din maşină cântăreşte la impact de 9 ori propria greutate. Impactul unui copil cu parbrizul în caz de accident este echivalent cu căderea de la etajul 3 al unei clădiri.  

În acest context, trainerii Academiei Titi Aur, cu o experienţă de peste 12 ani în conducerea preventivă, au elaborat un curs special, dedicat celor care călătoresc în maşină alături de copii. Ghidul Părintelui Responsabil la Volan este un curs de 7 ore, care conţine informaţii teroretice de conducere defensivă şi norme de siguranţă pentru copii, practici periculoase de condus, cum să se pregătească pentru o deplasare cu maşina, poziţia corectă la volan, la ce sunt expuşi copiii care nu sunt puşi în scaune de maşină, ori sunt poziţionaţi incorect, care este dinamica în cazul unui accident şi ce se întâmplă cu pasagerii, care sunt forţele care acţionează la impact, dar şi tehnici de siguranţă pentru femeile însărcinate care şofează. De asemenea, o parte importantă este dedicată alegerii şi montării corecte a scaunului de maşină pentru copii în funcţie de standardele obligatorii de siguranţă, dar şi de înălţimea, greutatea şi vârsta copilului.

”Cursul Ghidul Părintelui Responsabil la Volan are ca scop conştientizarea că viaţa copiilor este în mâna părinţilor când sunt cu toţii în trafic şi că orice abatere de la regulile de siguranţă le poate pune viaţa în pericol. Ne-am dorit un curs cu un grad de conştientizare mare, de aceea poate că multe informaţii prezentate la curs vor şoca. Avem însă o tematică cu aplicabilitate imediată, iar alături de trainerii Academiei se află specialişti care pot răspunde la orice întrebare a cursanţilor – medici pediatri, poliţişti etc. Obiectivul nostru este să reducem numărul de accidente în care conducătorul auto ar putea fi implicat, indiferent de culpă”, a declarat Titi Aur, fost pilot de raliu şi fondator al Academiei Titi Aur.

Partea a doua a cursului are ca scop conştientizarea riscului prin tehnici practice, iar participanţii învaţă în sala de simulatoare ce să facă în caz de accident, cum să iasă dintr-o maşină răsturnată şi cum să scoată copilul, testează impactul cu un obstacol fix la 15 km/oră, viteza de reacţie şi montarea corectă a scaunului pentru copii. De asemenea, prin teste practice, cursanţii află cum centura de siguranţă le poate salva viaţa.

Practici periculoase

Trainerii arată că gesturi aparent fără importanţă pot face diferenţa între un accident grav şi o deplasare în siguranţă. Astfel, ei subliniază că există câteva practici periculoase pe care mulţi părinţi nici nu conştientizează că le fac, cum ar fi:

  • Copilul ţinut în braţe sau lăsat liber pe bancheta din spate – riscul de rănire într-un accident cu impact mediu creşte de 7 ori 
  • Alţi pasageri fără centuri de siguranţă, centuri fixate prea larg sau răsucite
  • Atenţia la copil în timpul mersului sau hrănirea acestuia în timpul mersului
  • Obiecte dure sau bagaje lăsate în maşină care, în cazul unui accident, pot să lovească brutal pasagerii
  • Vorbitul la telefon în timpul mersului – care scade cu 80% atenţia la drum/trafic, riscul de accidente crescând de 9 ori.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News