Ministerul Sănătăţii a anunţat că Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Sasca Mică din Suceava a confirmat că majoritatea beneficiarilor şi personalului de îngrijire au ieşit pozitiv la testul PCR pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, cel care produce boala coronavirus.
La Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Sasca Mică s-au constatat următoarele:
-
Din 369 de beneficiari testaţi, 242 sunt pozitivi;
-
Din 86 de cadre de îngrijire testare, 59 au fost depistate pozitiv.
Ce măsuri s-au luat?
Conform reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, în contextul acestei situaţii DSP Suceava a dispus următoarele măsuri:
-
Izolarea celor 127 de beneficiari sănătoşi,
-
Găsirea unei locaţii de tip hotel sau pensiune pentru carantinarea celor 59 de cadre de îngrijire pozitive pentru o perioadă de 14 zile, evitându-se astfel o posibilă infectare a membrilor de familie.
-
Pentru următoarele 14 zile asistenţa beneficiarilor va fi asigurată de personalul venit de la domiciliu, fără ca acesta să fie testat în prealabil.
-
Întreg personalul de îngrijire va purta pe perioada lucrului echipament de protecţie alcătuit din: mască, ochelari, halate de unică folosinţă peste echipamentul obişnuit de lucru.
-
Se vor respecta cu stricteţe măsuri de igienă personală: spălarea mâinilor cu apă şi săpun, dezinfecţie cu soluţie pe bază de alcool.
De asemenea, reprezentaţii de la DSP Suceava au precizat centrul va fi aprovizionat constant cu cantităţi suficiente de dezinfectanţi pentru mâini şi suprafeţe.