167 de persoane au răspuns apelului la solidaritate cu pacienţii din spitale, lansat de Sun Plaza şi Asociaţia React, alăturându-se Campaniei „Dăruieşte timp, donează sânge!”, implementată în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Bucureşti şi Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria.
Din cele 167 de persoane care s-au prezentat la punctele de recoltare sanguină, în urma verificărilor şi analizelor medicale 120 au fost declarate apte pentru donare. În total s-au recoltat 54 litri de sânge, cantitate suficientă pentru a ajuta aproape 300 de pacienţi internaţi în spitalele bucureştene, care au nevoie de transfuzii sanguine pentru a supravieţui.
Ediţia din 2016 a Campaniei „Dăruieşte timp, donează sânge!” s-a desfăşurat pe pacursul a trei zile, în perioada 3-5 septembrie. Donatorii au fost întâmpinaţi în cadrul unui centru mobil complet echipat, amplasat la intrarea principală în Sun Plaza, în care recoltarea de sânge a fost realizată de către personalul specializat de la CTS Bucureşti, precum şi în două cabinete special amenajate în policlinica Regina Maria din Sun Plaza.
„Din experienţa celor peste 10 ani de implicare activă în transformarea sistemului transfuzional naţional, românii devin donatori de sânge atunci când conştientizează importanţa celor 450 ml de sânge donat, când au acces uşor la procesul de recoltare şi când prima donare este o experienţă plăcută. Acestea sunt cele trei elemente pe care le-am avut în vedere şi în campania «Dăruieşte timp, donează sânge!», realizată împreună cu Sun Plaza. Fiecare campanie, fiecare prim donator, fiecare persoană transformată în donator fidel salvează vieţi, creează comportamente responsabile şi ne aduc mai aproape de atingerea situaţiei fireşti în care sistemul transfuzional poate să furnizeze, fără dificultate, sânge spitalelor”, a declarat Anca Ştefan, Preşedinte Asociaţia React.
Campania „Dăruieşte timp, donează sânge!” a ajuns deja la cea de-a treia ediţie şi continuă să atragă tot mai mulţi donatori. Comparativ, la ediţia precedentă au fost înregistrare 98 de persoane, dintre care 70 au donat o cantitate totală de 31,5 litri de sânge, care a ajuns la aproximativ 210 pacienţi.