4 reguli de bază care te ajută să previi accidentările în timpul practicării sporturilor de iarnă

  • Publicat:
4 reguli de bază care te ajută să previi accidentările în timpul practicării sporturilor de iarnă

Iarna s-a instalat de-a binelea în România, motiv pentru care iubitorii sporturilor de iarnă și-au mutat cartierul general pe pârtii. Fie că vorbim despre schi, snowboarding sau simplul săniuș, în general, aceste sporturi specifice sezonului rece vin la pachet cu o serie de riscuri sau pericole pe care Dr. Tarek Nazer, Specialist Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă, a fost de acord să le explice, în exclusivitate.

Din start, specialistul își dorește să facă o delimitare clară atunci când vine vorba despre motivele care duc la apariția accidentărilor. Medicului Ortoped îi place să spună că mai periculoasă decât sportul în sine este condiția fizică a celui care-l practică sau, mai bine spus, lipsa ei.

„Pe primul loc, fără doar și poate, o condiție fizică precară. Nu te apuca de sporturile de iarnă dacă ești sedentar sau dacă nu ești foarte bine antrenat. Cu siguranță ai șanse să te accidentezi serios. Apoi, așa cum am spus și mai sus, încălzirea este foarte importantă. Altfel, dacă ai un echipament incomplet sau dacă nu te-ai hidratat suficient, ai de asemenea, șanse să te accidentezi. Oboseala sau durerile sunt iarăși factori de risc”, explică medicul.

Atunci când vorbim despre traumatisme „câștigate” în timp ce practicăm sporturi de iarnă ne referim cel mai frecvent la entorsele de gleznă, de pumn sau de genunchi. Acestea pot fi completate de leziunile de menisc sau de ligamente, dar și de fracturi. De departe, însă, leziunile de la nivelul capului sunt cele mai grave, la fel cum sunt și cele survenite la nivelul coloanei vertebrale. Dacă vorbim însă despre leziunile la nivelul capului, știm că acestea pot provoca sângerări excesive, dar și la efecte pe termen lung. Dacă nu este investigată și tratată corespunzător o leziune la nivelul capului, sechelele pot fi cu adevărat serioase.

4 reguli de bază care te ajută să previi accidentările în practicarea sporturilor de iarnă, transmise de medicul ortoped, dr. Tarek Nazer

1. Fii în formă. Asigură-te că ești într-o stare fizică bună când practici schi. Dacă nu ești în formă, alege cu grijă traseul, până când vei fi apt pentru trasee mai dificile. Încălzește-te. Studiile au arătat că mușchii neîncălziți sunt mai expuși accidentărilor. Așa că încălzește-te prin alergare sau mers pe loc, 3-5 minute.

2. Hidratează-te. Chiar și un nivel mediu de deshidratare îți poate afecta abilitatea fizică și anduranța. Bea suficientă apă înainte, în timpul și după cursele de schi.â

3. Informează-te cu privire la regulamentul de siguranță pe pârtie. Informează-te despre siguranța folosirii teleschiurilor. Poartă echipament corespunzător. Poartă mai multe straturi de îmbrăcăminte ușoară, largă, rezistentă la apă și vânt, care să asigure caldură și protecție.

4. Cumpără sau inchiriază încălțăminte specială de schi și legături, care să corespundă standardelor de specialitate. Verifică schiurile și clăparii înainte de a schia. Trebuie să fie adaptate înălțimii, greutății tale, precum și abilității tale la schiat. Poartă echipamente de protecție adecvate precum ochelarii de protecție și o cască.

„Așadar, regulile sunt clare și ușor de respectat. Antrenează-te, încălzește-te, poartă echipament corespunzător, complet, pe sub costumul de ski poartă haine cu textură ușoară, nu merge singur la schi, informează-te și respectă toate regulile, participă la o oră cu un instructor calificat, hidratează-te și evită să practici, în general, sporturi de iarnă dacă ești obosit sau dacă ai dureri în diverse zone ale corpului”, conchide Dr. Tarek Nazer, Specialist Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.

sursa foto: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”