Bărbaţii încetează să fie preocupaţi de felul în care arată, neglijându-şi aspectul fizic, începând cu vârsta de 46 de ani, în timp ce femeile continuă să se îngrijească cel puţin până la vârsta de 59 de ani, potrivit unui studiu recent, relatează dailymail.co.uk, citată de Mediafax.
Autorii studiului au descoperit, totodată, că femeile sunt de aproape două ori mai predispuse decât bărbaţii să îşi piardă încrederea în propriul nivel de atractivitate. În acelaşi timp, peste o treime dintre femei nu au putut să spună că sunt cel puţin mulţumite de felul în care arată.
O treime din totalul de 2.000 de participanţi la acest studiu, femei şi bărbaţi, au spus că lipsa fericirii reprezintă factorul care descrie această lipsă de încredere în propriul nivel de atractivitate.
Mai mult de jumătate dintre participanţi au recunoscut că nu se află într-o formă fizică bună, iar o treime dintre ei au spus că nu au fost niciodată genul de persoană care face exerciţii fizice.
O treime dintre ei au spus că au încetat să mai fie interesaţi de alimentele pe care le mănâncă şi de cantitatea de alcool pe care o consumă.
Şapte bărbaţi din zece spun că nu îşi fac griji cu regularitate în legătură cu felul în care arată, iar peste 50% dintre ei spun că nu se mândresc deloc cu aspectul lor fizic.
O treime dintre bărbaţi au spus că mănâncă şi beau tot ce doresc şi că nu au în vedere implicaţiile pe care dieta le are asupra stării lor de sănătate.
Totodată, două treimi dintre participanţi consideră că este normal să renunţe să îşi mai facă griji despre felul în care arată la scurt timp după ce îşi găsesc un partener de viaţă stabil.
În medie, potrivit acestui studiu, la 26 de luni după nuntă, o persoană obişnuită consideră că a încetat să se mai gândească la aspectul său fizic.
Se pare că nu doar aspectul fizic are de suferit. Aproape jumătate dintre respondenţi au spus au o problemă de sănătate, din cauza căreia au fost cicăliţi atât de mult timp, încât au renunţat să mai încerce să o remedieze sau să o amelioreze.
Printre alţi factori care au contribuit la neglijarea stării de sănătate şi a aspectului fizic se află preferinţa pentru confort, în detrimentul stilului vestimentar, şi o repulsie tot mai mare faţă de tot ceea ce este considerat „trendy” şi „modern”.
Un sfert dintre participanţi au convingerea că adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi eforturile depuse pentru a arăta bine costă prea mulţi bani şi reprezintă un angajament prea mare.
Studiul a fost realizat de The Benenden Healthcare Society Limited, o fundaţie britanică non-profit care militează pentru o societate deschisă şi prietenoasă.