O britanică de 40 de ani a fost devastată după ce a aflat că mai are doar câteva luni de trăit. În urma unei analize pe care a tot evitat-o să o facă, aceasta a aflat că îi revenise cancerul de col uterin, de care fusese vindecată cu doar un an înainte. Acum, femeia îndeamnă acum pe toată lumea să își facă un test papanicolau, pentru a preveni ca acest lucru să li se întâmple și lor.
Tasha Doran, din Marea Britanie, a aflat că suferă din nou de cancer, după în 2022 reușise să scape de această boală teribilă.
„Am cedat când mi-au spus. Nici nu apucaseră să-mi spună că am ieșit din cameră plângând și m-am prăbușit pe podea”, spune Tasha Doran despre boala care i-a schimbat viața.
Fiul ei, Jamie, în vârstă de 21 de ani, urmează să devină tătic peste doar o lună, iar Tasha știe că va pierde atât de multe lucruri din viața singurului ei băiat.
„Voi face totul pentru a rezista până atunci”, a spus ea, cu ochii în lacrimi.
De la finalul lunii octombrie, femeia a început chimioterapia la Velindre Cancer Centre din Cardiff, Țara Galilor. Înainte de a afla diagnosticul crunt, Tasha simțea că ceva nu era în regulă cu ea.
„Privind înapoi, am avut simptome care acum știu că sunt semne ale unui potențial cancer. Aveam dureri în timpul actului sexual și sângerări abundente după aceea”, a spus Tasha.
Când a fost invitată să facă testul papanicolau de rutină, Tasha nu a vrut să meargă de frică și de jenă.
Toate femeile din Marea Britanie cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani, care sunt înregistrate la o clinică medicală, vor fi solicitate pentru a merge la teste ginecologice gratuite de depistare a cancerului de col uterin.
„Nu mi-am făcut niciodată un test papanicolau pentru că eram speriată, jenată și mi-era frică de rezultat. Știu că sunt atât de multe femei care se simt la fel. Vreau să le spun: ‘Fă-o’. Vă rog, faceți-l’”.
În ianuarie 2022, Tasha a fost diagnosticată cu cancer de col uterin în stadiul trei. În luna martie a aceluiași an a început tratamentul, iar în august, medicii au anunțat-o că tumora dă înapoi.
În octombrie 2023, Tasha a simțit „dureri ascuțite” în zona inghinală, iar o ecografie a scos la iveală faptul că are o tumoră canceroasă. Inițial, cadrele medicale i-au spus că este un lucru normal pentru că radioterapia îi devastase corpul.
Din nefericire, cancerul revenise și mai agresiv de data aceasta! Tasha a aflat că are cancer la colul uterin și la plămânul stâng, iar doctorii au anunțat-o că mai are de trăit doar câteva luni. Acum, femeia petrece tot mai mult timp alături de familie și amicii apropiați.
„Îmi iubesc toată familia și prietenii. Sunt foarte mândră de ei, în special de fiul meu. Este un om cu principii și este cea mai mare realizare a vieții mele.”, a mai completat femeia.
Sursa: Mirror.co.uk