Un tânăr din trei cu vârsta până în 30 de ani obişnuieşte să postească, din raţiuni care sunt, în principal, de natură religioasă, alimentele alese pentru a respecta acest obicei fiind pateul vegetal, produsele de patiserie şi dulciurile de post, potrivit unui studiu dat publicităţii de curând.
În privinţa argumentelor pentru a nu ţine post, cei mai mulţi dintre cei sub 30 ani invocă faptul că nu rezistă (aproape patru din zece) sau nu consideră necesar (28%).
Problemele de sănătate, care pot fi o barieră în a ţine post la cei peste 30 de ani, reprezintă un motiv foarte rar întâlnit la tineri, conform aceleiaşi cercetări.
Postul Crăciunului este ţinut de 29% dintre tineri. Cei mai mulţi respectă acest obicei miercurea şi vinerea, iar 21% dintre ei ţin toate cele 40 de zile ale acestui post.
Motivaţia pentru a ţine post variază între credinţă şi detoxifierea organismului, însă, pentru cei mai mulţi, alegerea este de natură religioasă (65%), relevă studiul.
Spre deosebire de persoanele mai în vârstă, tinerii sunt influenţaţi şi de familie, 12% obişnuind să ţină post pentru că aşa este tradiţia în casă. În rândul persoanelor peste 30 de ani, influenţa familiei joacă un rol în păstrarea obiceiului doar pentru 5% dintre aceştia.
Cercetarea a vizat şi gama de alimente alese de cei care postesc. Astfel, mai mult de jumătate (55%) dintre tinerii care postesc mănâncă mai des în timpul postului decât în alte perioade produse de patiserie de post (covrigi, plăcinte, merdenele, cornuri), procent mai ridicat faţă de persoanele peste 30 de ani (39%). Alte alimente consumate într-o măsură mai mare în timpul postului şi preferate în special de tineri sunt pateul de post (51%), dulciurile de post (46%) şi produsele din soia (38%).
Pentru 21% dintre tineri, a ţine post este un obicei mai scump, întrucât în această perioada cheltuie o sumă mai mare de bani.
Pentru jumătate dintre tineri, postul nu le afectează bugetul mai mult decât alte perioade, în timp ce 21% dintre ei spun că a ţine post este un obicei mai scump, întrucât necesită o sumă mai mare de bani, mai arată studiul.
Postul Crăciunului 2016 începe marţi, 15 noiembrie, şi se va încheia la 24 decembrie, în Ajunul Naşterii Domnului.