Juan Vicente Perez Mora, cunoscut drept cel mai bătrân om din lume, a murit la vârsta de 114 ani. Venezueleanul a decedat marți, 2 aprilie. Familia lui a anunțat că octogenarul a decedat.
A murit venezueleanul Juan Vicente Perez Mora la vârsta de 114 ani. El deținea titlul de cel mai bătrân om din lume scrie Daily Mail. Bătrânul avea 11 copii, 41 de nepoţi, 18 strănepoți și 12 stră-strănepoți.
Juan Vicente Perez Mora era originar din El Cobre și a murit cu doar două luni înainte de a împlini 115 ani. În 2022, el a devenit celebru la nivel mondial, când a fost recunoscut oficial ca fiind cel mai vârstnic bărbat din lume de către Guinness World Records.
Juan Vicente Perez Mora a venit pe lume în data de 27 mai 1909. Toată viața a lucrat ca agricultor și făcea parte dintr-o familie cu mulți membri. El a fost al nouălea copil al părinților săi, din cei 10 copii. Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, i-a adus un ultim omagiu pe rețelele de socializare. Acesta l-a numit pe vârstnic un simbol al longevității și al tradițiilor venezuelene.
„La vârsta de cinci ani, a început să lucreze cu tatăl şi fraţii lui în agricultură şi să ajute la recoltarea trestiei-de-zahăr şi a cafelei”, au precizat reprezentanţii Guinness World Records.
Sursa foto: profimedia