Accesele de furie pot declanșa un atac cerebral, arată o nouă cercetare

  • Publicat:
Accesele de furie pot declanșa un atac cerebral, arată o nouă cercetare

Te enervezi din orice și explodezi atunci când ți se face o nedreptate sau când lucrurile nu-ți ies așa cum ți-ai propus? Poți face un atac cerebral, potrivit ultimelor cercetări.

Accident cerebral din cauza „crizelor de nervi”? Da, se poate!

O echipă de cercetători din SUA a arătat cum stratul interor al vaselor de sânge este supus stresului chiar și în urma acceselor scurte de furie.

Cercătari precedente au identificat o posibilă legătură între furie și sănătatea cardiovasculară, dar motivele acestei conexiuni nu au fost clare. Studiul actual clarifică acest aspect, demonstrând că menținerea stării de calm contribuie la relaxarea vaselor de sânge.

„Am constatat că provocarea unei stări de furie a dus la disfuncții vasculare, deși încă nu înțelegem ce ar putea cauza aceste schimbări”, a declarat Daichi Shimbo, profesor de medicină la Universitatea Columbia din SUA, pentru Science Alert.

Conform studiului mai sus descris, 280 de participanți (voluntari perfect sănătoși) au fost distribuiți aleatoriu în trei grupe pentru a îndeplini diverse sarcini, precum și într-un grup de control, fiecare având o activitate la alegere, dar cu o durată de nu mai mult de 8 minute.

Celulele sanguine ale participanților au fost examinate prin prelevarea de probe de sânge înainte și după efectuarea sarcinilor.

Sarcinile implicau una din următoarele:

  • reamintirea unei experiențe personale care declanșa furie
  • reamintirea unei experiențe personale care declanșa anxietate
  • citirea unei serii de propoziții deprimante pentru a declanșa tristețe
  • numărarea repetată până la 100 (pentru a menține neutralitatea emoțională)

Furia cronică, pericol pentru inimă

Chiar dacă exprimarea furiei poate aduce cu sine și unele beneficii, acest studiu subliniază că această emoție ar putea, în același timp, să sporească riscul problemelor cardiace prin îngreunarea circulației sângelui, în special atunci când furia este resimțită constant sau cronic de către cei care sunt deja expuși factorilor de risc pentru afecțiunile cardiovasculare.

„Investigarea legăturilor profunde dintre furie și disfuncția vasculară poate ajuta la identificarea strategiilor de intervenție eficiente pentru persoanele cu risc crescut de evenimente cardiovasculare”, a precizat Shimbo.
FOTO: Shutterstock
Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult