Ai fost ales să îţi transformi oraşul!

Daca şi tu consideri că Bucureştiul poate deveni un oraş cu mai puţine gropi, mai puţine maşini parcate pe trotuare, semnează petiţia ORAŞ PENTRU OAMENI.

Alatură-te campaniei şi, împreună, putem produce o schimbare!

Tu poţi să transformi oraşul în care locuieşti într-unul în care toţi oamenii au acces egal.

Recomandări

Ce se ascunde în spatele etichetei pe care o poartă o persoană cu dizabilităţi psihosociale

Semnează petiţia ”Oraş pentru oameni”!

Nu ştii ce înseamnă să nu ai acces la oraş? Te provoc la un joc! Hai să ne închipuim pentru un moment că o cunoşti pe Teo. Teo e o persoană cu un suflet frumos, de două ori mai scundă decât un copil de vârsta ei, care merită să fie prietena ta. Să-ţi povestesc despre ea!

Undeva la marginea Bucureştiului, într-o şcoală de cartier din Berceni, învaţă Teodora. O fetiţă în clasa a II-a, puţin mai înaltă decât genunchiul tău, dar plină de o energie debordantă, care-ţi alungă orice urmă de îngrijorare numai când te întreabă ce mai faci. Învăţătoarea este încântată s-o aibă drept elevă.

Teo suferă de dizabilităţi locomotorii

Diagnosticul: osteomielită, o inflamaţie simultană a osului şi a măduvei osoase cauzată de o infecţie. Teo s-a născut sănătoasă, iar după spusele mamei, mizeria şi neglijenţa din spital au făcut ca viaţa familiei să se schimbe. La trei zile după ce a fost născută au început să apară complicaţiile, iar abordările succesiv greşite ale medicilor s-au cumulat în agravarea stării până în punctul în care Teo a fost la un pas să-şi piardă viaţa. Majoritatea doctorilor nu-i mai dădeau nicio şansă, iar pe măsură ce fetiţa creştea, problemele deveneau din ce în ce mai serioase. Pe lângă dezinteresul faţă de starea fizică ce se degrada de la o zi la alta, cei mai mulţi doctori au negat faptul că ar fi fost dezvoltată intelectual, evaluându-i condiţia psihică mult sub realitate.

Părinţii n-au vrut să accepte ideea că Teodora n-ar fi fost psihic aptă. Teodora a început exerciţiile de kinetoterapie şi recuperare fizică. De notat este că autorităţile române n-au contribuit în niciun fel la tot acest parcurs medical, iar în momentul în care mama şi tatăl ei au cerut în repetate rânduri o subvenţie pentru un lapte special, evident nu s-a putut acorda. Cererea a fost trimisă către Ministerul Sănătăţii şi chiar dacă nu mai solicitaseră niciodată ajutorul, tot ce au putut primi a fost o alternativă, evident incompatibilă cu diagnosticul Teodorei.

Mai târziu, când starea Teodorei s-a stabilizat, după mulţi ani de izolare socială, mama ei a hotărât că este momentul să ia contact şi cu alţi copii. Nu aveau acces la şcoli speciale, pentru că erau prea departe, aşa că în cele din urmă, părinţii au optat pentru o grădiniţă recomandată de o cunoştinţă, care ar mai fi avut experienţă cu copiii cu dizabilităţi. Acolo, răspunsul directoarei a fost cel puţin halucinant: „Eu n-am nicio problemă să vă accept fetiţa, dar nu ştiu ce vor spune părinţii celorlalţi copii.” Totuşi, nici experienţa din grădiniţă n-a fost lipsită de neplăceri. În momentul în care Teodora şi mama ei au mers în prima zi să se prezinte educatoarei, reacţia acesteia a fost cel puţin deplasată: „A început să ţipe şi să tot repete că trebuie să fie o greşeală. Apoi a mers la directoare şi când s-a convins că Teo este la ea în grupă n-a mai zis nimic.”

Teo merge la şcoală

Acum, Teo este foarte fericită că poate să meargă la şcoală, toţi colegii sunt prietenii ei, o acceptă şi o ajută. Teodora face parte din acei copii cu dizabilităţi care au avut ocazia să dispună de atenţie specială din partea învăţătoarei şi s-a urmărit pas cu pas dezvoltarea şi includerea în activităţile de zi cu zi, obişnuite pentru un copil de vârsta ei. Să meargă la şcoală, să înveţe, să se joace etc.

Copiii cu dizabilităţi au nevoie de atenţie specială şi nu de menajamente. De cele mai multe ori, adulţii care iau contact cu un copil cu nevoi speciale, aleg să îl menajeze, iar deseori acest lucru are un efect negativ asupra copilului. Totuşi, nu ar trebui să ne mire acest fapt, căci mulţi dintre noi nici nu înţelegem ce înseamnă realmente o dizabilitate.

Ce este o dizabilitate? Copiii cu dizabilităţi au dreptul la educaţie?

Dizabilitatea este acea condiţie cauzată de afecţiuni fizice sau psihice, dobândite sau înnăscute, care fac ca individul în cauză să desfăşoare anumite activităţi cu mai multă greutate decât indivizii tipici. Însă, dacă spaţiul public este făcut accesibil persoanelor cu dizabilităţi, aceste greutăţi pot fi reduse până aproape de eliminare, iar oamenii cu dizabilităţi îşi vor putea pune în valoare abilităţile la fel ca oamenii tipici.
Totul ţine de modul în care societatea şi statul privesc acest aspect, cele două entităţi fiind în cea mai mare măsură direct responsabile de situaţia persoanelor cu dizabilităţi din România.

Ajută-ne să schimbăm asta! Ajută copiii ca Teodora să aibă acces egal la şcoală, la oraş, la viaţă!
Semnează  petiţia ”Acces egal în spaţiul public” lansată de  ActiveWatch şi ajută-ne să transformăm spaţiul urban într-un loc accesibil tuturor persoanelor, inclusiv celor cu dizabilităţi.

Semnează petiţia noastră online şi astfel vom avea toţi acces egal în spaţiul public!

Prin această petiţie, ActiveWatch alături de partenerii săi le solicită autorităţilor respectarea demnităţii umane, implementarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (ractificată în Parlament în 2010), prin crearea unei instituţii publice care să monitorizeze şi să creeze condiţii de accesibilizare a mediului fizic (condiţii pentu transportul în comun, accesibilitatea stradală şi accesibilitate în unităţi publice sau private), a mediului informaţional şi a instituţiilor de învăţământ pentru toate persoanele cu dizabilităţi, în funcţie de tipul dizabilităţii acestora.

Semnează petiţia ”Acces egal în spaţiul public” şi incurajează-ţi prietenii să facă la fel şi împreuna vom crea vocea puternică prin care vom spune că fiecare om are dreptul să aibă acces la şcoală, la muncă, la mijloacele de transport în comun şi la informaţie.