Analiza care depistează cancerul colorectal. Nu înlocuiește colonoscopia!

Un test de sânge care poate depista cancerul colorectal ar putea fi aprobat anul acesta, se arată într-un nou studiu.
  • Publicat:
Analiza care depistează cancerul colorectal. Nu înlocuiește colonoscopia!
Analiza care depistează cancerul colorectal. Nu înlocuiește colonoscopia!

Un test de sânge care poate depista cancerul colorectal ar putea fi aprobat anul acesta, se arată într-un nou studiu. Descoperirile publicate în New England Journal of Medicine arată că un test de sânge denumit Shield from Guardant Health este foarte eficient în depistarea cancerului colorectal. Acesta ar putea înlocui colonoscopia.

La studiu au luat parte 7,861 de persoane din Statele Unite care au făcut atât colonoscopie, o procedură medicală în care se folosește o cameră pentru a se observa problemele din intestinul gros și rect, cât și o analiză de sânge.

Potrivit studiului, testul de sânge a depistat 83% dintre cancerele depistate cu ajutorul colonoscopiei și a omis 17% dintre ele. Între timp, pentru cei 10% dintre indivizii în cazul cărora s-a folosit colonoscopia și care nu s-a descoperit cancerul colorectal, analiza de sânge a ieșit fals pozitivă.

În prezent, testul de sânge Shield se află deja la vânzare la prețul de 895 de dolari, scrie Associated Press. Din păcate, testul nu a fost încă aprobat de FDA (Administrația Alimentelor și Medicamentelor din Statele Unite), dar această decizie în privința acestei analize de sânge se va lua până la finalul acestui an.

În cazul în care testul va fi aprobat de FDA, acesta se va face o dată la fiecare trei ani, începând cu vârsta de 45 de ani, scrie NBC News.

Pacienții cu simptome de cancer de colon sau care se află la risc să se confrunte cu boala sunt cei care au un istoric în familie. Cancerul colorectal afectează adulții în vârstă și se manifestă la început prin apariția unor polipi de mici dimensiuni care se formează în interiorul colonului, scrie Mayo Clinic.

Deși polipii în general nu sunt cancerigeni, aceștia ar putea deveni cancerigeni. De cele mai multe ori sunt asimptomatici, motiv pentru care sunt necesare testele de screening cu regularitate pentru a preveni apariția bolii.

La nivel global, cancerul colorectal este a treia cauză de deces.

Foto: shutterstock

Surse:

  • https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa2304714
  • https://www.nbcnews.com/health/health-news/colon-cancer-screening-blood-test-coming-approval-rcna143066
  • https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/colon-cancer/symptoms-causes/syc-20353669
  • https://www.cancer.org/cancer/types/colon-rectal-cancer/about/what-is-colorectal-cancer.html
Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult