Aproape 600 de clinici din SUA oferă tratamente neautorizate cu celule stem

Aproximativ 570 de clinici din Statele Unite propun tratamente pe bază de celule stem care nu au fost autorizate de Agenţia americană pentru Medicamente (FDA).
  • Publicat:
Aproape 600 de clinici din SUA oferă tratamente neautorizate cu celule stem

Aproximativ 570 de clinici din Statele Unite propun tratamente pe bază de celule stem care nu au fost autorizate de Agenţia americană pentru Medicamente, FDA, notează Mediafax.

Peste 350 de companii de pe teritoriul american vând direct clinicilor aceste tratamente care pot prezenta pericole, potrivit rezultatului cercetării, publicat în revista Cell Stem Cell.

La 61% din procedurile propuse de aceste clinici, celulele stem sunt derivate din grăsimi şi la 48% dintre ele, acestea provin din măduva osoasă, potrivit furnizorilor.

California este statul american în care cele mai multe clinici vând astfel de tratamente. De exemplu, în cartierul Beverly Hills din Los Angeles, 18 clinici vând tratamente pe bază de celule stem. De asemenea, în Florida sunt 104 clinici care vând astfel de medicamente, în Texas sunt 71, iar în New York, 21.

Acest fenomen ar putea avea un impact negativ asupra publicului în ceea ce priveşte cercetarea asupra celulelor stem, al căror potenţial medical este considerat promiţător pentru regenerarea ţesuturilor şi organelor sau pentru tratarea cancerului.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News