Femeile casnice sunt în număr tot mai mare, România fiind una dintre țările din Uniunea Europeană cu cele mai multe persoane care aleg să stea acasă.
Potrivit datelor INS, aproximativ 30% dintre femeile din România cu vârste cuprinse între 25 și 54 de ani nu au o slujbă și nici nu caută.
Sociologul Mircea Kivu spune că nu doar că România are una dintre cele mai mici rate de ocupare a femeilor din UE, dar are, în general, una dintre cele mai mici rate de ocupare.
”Este a patra cea mai mică rată de ocupare din UE, în general, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Lucrurile sunt puțin bizare pentru că, dacă ne uităm la rată șomajului, România are una din ratele cele mai mici. Deci, avem, pe de o parte rată de ocupare mică, pe de altă, n-avem șomeri. Această înseamnă că avem mulți oameni fără ocupăție, dar care nici nu caută de lucru. Pentru că definiția șomerului această este: nu e ocupat, dar caută activ de lucru”, a punctat expertul.
În ultimii ani, tot mai multe femei din România au luat decizia de a se dedică în totalitate familiei și căminului, renunțând (cel puțin temporar) la carieră. Și deși decizia de a rămâne acasă poate fi influențată de diverși factori, printre cei mai des întâlniți se numără și:
În primii ani de viață, copiii necesită o atenție constanța și îngrijire permanentă, iar multe mame consideră că pot oferi cel mai bine aceste lucruri stând acasă. Alegând astfel, ele pot asigura un mediu stabil și afectuos, contribuind activ la dezvoltarea emoțională și socială a copiilor.
Citește și: Relația mamă fiică: cum să te apropii de fetița ta
Alegerea de a fi casnică poate avea, de asemenea, un impact pozitiv asupra relației de cuplu. Cu un partener care se ocupă exclusiv de treburile casnice și de copii, celălalt partener poate să se focuseze pe surse de venit suplimentare, ceea ce e un plus. Acest lucru poate reduce simțitor stresul și tensiunile în relație, îmbunătățind astfel comunicarea și colaborarea între parteneri.
FOTO: Shutterstock